Classix Festival 2023, connecting people prin muzică (1)

Publicat de dvlad, 8 martie 2023, 20:38 / actualizat: 10 martie 2023, 17:55

Classix Festival 2023 sau comuniune prin muzică, dezbateri, expoziții, light design și mai ales artiști din prima linie

Viața te înșfacă imediat și te duce în altă direcție, mai ales după ce ai stat șapte zile într-un festival care și-a pus amprenta lui magică pe toată ființa ta. Dar o, sanctus simplicitas, ați crezut că vă întoarceți așa, pur și simplu, la ale voastre???

E adevărat că nu ne-am dezmeticit nici la trei zile după Classix Festival, la cât de frumos și bogat a fost, dar cred că ați văzut ce s-a întâmplat!!!??? Organizatorii ne-au invitat deja la ediția 2024!

Poate că n-am umblat prea mult, dar așa ceva n-am mai întâlnit în cele peste trei decenii de când tot urmăresc festivaluri de muzică. Cred că or fi niște explicații la mijloc. In primul rând, această invitație vine de la cei peste 10.000 de volți pe care i-au acumulat organizatorii săptămâna asta (26 februarie-4 martie), în care au avut grijă de artiști, de săli și câte altele, și în plus, a fost nevoie să răspundă avalanșei cererilor de bilete, atât de greu de onorat, mai ales în sălile cu locuri puține și mai ales cu doar câteva zile înainte de eveniment. Așa că eu văd acest Super Early Bird pentru 2024, ca o reacție la această ediție proaspăt încheiată și o mare șansă pentru melomanii de la anul. Sfatul meu e să vă luați repede cele câteva abonamente scoase deja la vânzare. Și să nu uitați pe unde le puneți… Știți ce mai scrie? Că „Muzica clasică se apropie de noi așa cum n-a mai făcut-o vreodată”. Păi, normal. La care festival te invită să iei bilet imediat după ce se încheie o ediție, pentru la anul??? Nu, serios, Dragoș, asta tot de la norvegieni este, sau e energia voastră debordantă, care vă face să nu vă puteți opriți deloc nici între ediții?…

Încerc să vă arăt cum se poate să nu te mai poți opri după ce ai avut grijă de peste 90 de artiști timp de atâtea zile, iar în cazul lui Dragoș, după ce a fost și pianist în două concerte.

Dragos Cantea pianist co-fondator si director artistic al Classix festival și pianista Hyeyoon Park

Este un fel de a privi lucrurile dinafară, pentru că despre experiența organizatorică, ei nu o să dea prea mult din casă, clar. Dar ce pot eu să vă povestesc, este despre noi, publicul fericit, care am adunat atâtea impresii cotropitoare în aceste șapte zile. Au fost concerte cu greutate mare în fiecare zi, fiecare în sine a fost un eveniment frumos, captivant și aducător de energii prospete și benefice. Vivaldi de duminică 26 februarie, cu violonista Hyeyoon Park, dirijorul Vlad Vizireanu și Orchestra de Cameră a Filarmonicii Moldova, au fost balsamul de început. O asculți pe Hyeyoon și îți dai seama că personalitatea ei armonioasă, frumusețea din ființa ei, erau perfecte ca să cânte Anotimpurile de Vivaldi într-o catedrală cu o asemenea ambianță. Vegheați de Sfânta Fecioară Maria Regina, am urmărit acel spectacol-rugăciune pentru frumusețe, adevăr și  umanitate cu inimile deschise și ochii pe cupola care ne îmbrățișa cu proiecțiile de lumini. Se numesc light design (explic pentru bunici) și vă spun cu regret că au fost mai discrete pe parcursul întregului festival din acest an, față de alea atât de extravagante și de flamboaiante din primele ediții. Dar poate că acest capitol merită, iarăși, o discuție separată. Sar la percuția de luni, 27 februarie, cu ansamblul Alternance de la Universitatea de Arte din Iași – Costică Stavrat & Co și Bucharest Percussion Ensemble cu Alexandru Stroe & Co, uimitori în piesele de Trevino, Mancini, Živković, Sejourné și Varèse, BRAVOOOOOO. Prestidigitație și muzicalitate formidabilă, nebunie de ritmuri și desfășurare nestăvilită de energie… nu mai zic cât le-o fi luat aducerea instrumentelor și montajul (marimba, vibrafon, xilofon, tobe și câte alte seturi de instrumente). Formidabile piese, vă amintiți cum s-au adunat cei trei în jurul unei tobe bas și au „învățat-o minte” cu multă artă???  Era ca un step cu bețele de percuție. Elegant și viu. Unic acest concert, cum spunea și tatăl percuționiștilor din Iași, domnul profesor Florian Simion. Cam de la acest concert i-am observat deja pe sunetiștii care aranjau de fiecare dată microfonele cu o cunoaștere demnă de muzicienii înșiși. Total profi, am aflat că au crescut și ei tot la clasa de percuție a d-lui Simion. De notat prezența dirijorală a lui Petre Florentin Gâscă în piesa de Varèse,și a pianistei Aurelia Simion ăn cadrul Ansamblului Alternance. După care a venit rândul danezilor din Ansamblul Esbjerg, cu Daniel Rowland invitat la vioară și Natasha Kudritskaya la pian. Excelenți muzicieni, așa cum sună și sloganul lor, pentru ei nu există compromis în muzică. Sunt perfecționiști veritabili. Pe Daniel și Natasha așteptam să-i aud și din cauza CD-ului cu Enescu, din 2016. Dar nu ne-au cântat Enescu. Romantic Rendez-Vous din 28 februarie ne-a dăruit Cvintetul pentru pian și suflători op 16 de Beethoven și Cvartetul 3 cu pian op. 60 de Brahms. Între ele s-a strecurat un Tarkiainen (compozitoare finlandeză de vreo 37 de ani, cu o operă foarte apreciată la Festivalul de la Savonlinna, pentru care muzica este o forță a naturii). Doamne, câtă frumusețe, în Sala Coandă, care amplifică cum numai ea știe acest sentiment romantic, cu îngerii care te cuprind din tavan…

Din seara de 1 martie îmi amintesc cel mai bine piesele contemporane. Culmea. Pe Pau Codina Masferrer – cello și Christian Martinez în Olsen (compozitor și etnomuzicolog danez, influențat subtil de muzica Orientului, perfect pentru a ilustra titlul concertului, Innuendo). Innuendo – aluzie, impresie, dar piesa din 1970, Stress Test de Steingrimur, pentru mine n-a fost test deloc. A fost bucurie pură!!! Și cei din Ebjerg!.. David Dinu oboi, Kerstin Thiele flaut, Joke Wijma corn, Ron-Chen Zion clarinet, Anti Salovaara fagot și din nou, Christian Martinez percuție. Foarte tari.

Classix ne ține în priză, conectați, ne transformă în fir direct. „A cincea ediție Classix festival ne învăluie sufletele într-o nouă aventură clasică contemporană la Iași, acolo unde pornim într-un periplu muzical care ne ilustrează forța creatoare”.  E prezentarea la Super Early Bird pentru ediția de la anul. Ce minunată inspirație are mereu Dragoș, cu numele concertelor!… Și mereu găsește alt fel de a ilustra același lucru! Muzica este o forță în stare să ne transforme și să ne conecteze…

Frumusețea Classix in Focus, dezbateri la care anul acesta a participat și Director interimar Artexim și al Festivalului Enescu, Cristina Uzun. Alături de Dragoș Cantea și Grace Jee Eun Oh

Aș spune că e momentul să ne întrebăm despre relația noastră cu muzica clasică și cea contemporană. Nu știți cât de inspirat poți fi după ce a intrat în tine atâta fantezie, generozitate și frumusețe.

Pe 2 martie am avut întâlnirea Classix la Biblioteca Centrală Universitară. BCU îmbrăcat în lumini subtile (iar spun, prea timid față de alți ani, nu că n-ar fi fost și chestii mai puțin potrivite în primele trei ediții, dar așa învățăm, ce să zic… ăsta a fost refluxul, la anul sperăm la o revenire…) Și mie, care nu eram prea prinsă de Lutoslawski înainte, acum mi-a plăcut mult în Partita pentru vioară și pian din 1984, în timp ce piesele alese din Weinberg și Schnittke, noroc de interpreții care ne-au redat totul într-o manieră foarte clasică și echilibrată. Mă refer la faptul că azi se cântă de multe ori mult mai intens și cu implicarea poate uneori exagerată a întregului corp, în timp ce ei au rămas la atitudinea aceea normală, mai puțin vizuală, care te invită să fii foarte atent în primul rând la muzică. Un echilibru clasic necesar pentru repertoriul lor. Voiam să spun de Weinberg, fiul unui evreu din Chișinău stabilit în Polonia, care a ajuns să fie sprijinit și foarte apreciat de Șostakovici la Moscova, acolo unde a trăit toată viața, practic… a trăit între 1919 și 1996, din 1943 la Moscova. Iar eu din toată opera lui, foarte apreciată până astăzi, știam doar Rapsodia moldovă pentru vioară. Și tot la așa ceva mă așteptam și acum. Și când colo… pac, așa se întâmplă când vii cu idei preconcepute la un concert. Cu totul altceva Sonata nr 4 pentru vioară și pian din 1947, scrisă așadar cu doi ani înainte de Rapsodia plină de dansuri moldovenești… Și cât de frumoasă este și această Sonată… Și la fel mi s-a întâmplat cu Schnittke. Câte n-am ascultat din acest autor care trăiește jumate la Munchen, jumate la Moscova sau cel puțin așa era până acum un an. Păi eu așteptam ceva ca baletele scrise pentru Plisetskaya. Și când colo, Schnittke mi-a făcut figura. Auzi, Rondo-ul felicitărilor! O lucrare plină de plecăciuni politicoase baroce. A fost o surpriză până la ultima notă, eu tot sperând că întoarce foaia și trece la armonii moderne. Așa că doamna profesoară de la Cracovia, Maria Sławek, Doamne, cât mi-a plăcut recitalul dvs!!! Mulțumesc Piotr Sałajczyk pentru cât de prezent ați fost la fiecare notă și fiecare nuanță. Excelentă seară, și eram de-abia la jumătate. Cum, nu v-am spus care era numele acestui concert??? MYSTIC TALES!… Povești misterioase. Dar adevăratele povești pline de msiter de-abia urmau! In partea a doua am fost mai întâi fermecată de niște piese cumva impresioniste, dar cu armonii fantastice, cântate de Grace Jee Eun Oh.  Cum scriam și imediat după concert, Grace nu e numai grațioasă, ci și extrem de precisă, expresivă și are în ea forțe nebănuite, care o fac să se învolbureze exact atât cât e necesar într-o lucrare. Foarte frumos, Grace și mulțumesc că m-ai pregătit perfect pentru a intra în muzica lui Martin. Nuuu, nu-mi făcusem lecțiile prea conștiincios despre Martin Romberg. Ascultasem doar niște coruri formidabile pe Spotify. Dar mitopoetica nu era chiar specialitatea mea. Și nici nu știam limba elfilor înainte, clar!… Dar când a înc

Mystic Tales, din 2 martie: Soprana Susanna Wolff, Florent Mourrier pianist și compozitorul Martin Romberg

eput Susanna Wolff cu vocea ei plină, caldă și dramatică și minunat maîtrisée, cum ar spune francezul, să ne spună pe limba lui Tolkien despre suferință, despre iubire și despre mântuire… Doamne, ce translator să-ți mai trebuiască. La sfârșit am mers la Martin și i-am zis, „așa-i că ai vrut să scrii ceea ce Maria Magdalena i-ar fi spui lui Hristos, ca s-o mântuiască? Așa-i că astea au fost rugăciuni???”  Și el m-a privit ca pe o nebună și a zis daaa. A doua zi ne-am întâlnit și mi-a spus mai multe despre cum înțelege el să fie un romantic incurabil al zilelor noastre. Adică să pună sentimente în muzică, nu chestii abstracte. Dar despre interviul ăsta… iarăși, cu altă ocazie. Pe Florent Mourrier l-am recunoscut același profesionist sensibil și rafinat, anul trecut tot cu o soprană a venit și mi se pare normal, pentru că el este și un foarte căutat coach vocal, care a ajuns pe scene foarte mari în cariera lui, de exemplu la Wigmore Hall.

Revin cu ultimele două zile. Mulțumiri Asociația Industrii Creative și Showberry, Patricia & Co, o echipă habar n-am cum a ajuns atât de funcțională și bine antrenată  la cei cam 20 de ani media de vârstă… și înțeleg că sunt peste 50 în această echipă… Cum spunea Patricia Butucel la final, cu toții – o orchestră armonioasă, care, alături de cei 90 de artiști invitați, ne-au lăsat o amintire extrem de luminoasă, pentru tot anul.