Ascultă Radio România Iași Live

masti gratuite suceava

Suceava: Persoanele cu venituri mici vor primi măști de protecție gratuite

Suceava: Persoanele cu venituri mici vor primi măști de protecție gratuite

Publicat de , 3 iunie 2020, 14:00

Potrivit primarului, municipalitatea aşteaptă să primească de la Ministerul Muncii aceste materiale de protecţie, după care urmează să le distribuie categoriile de persoane ce se înscriu în criteriile prevăzute în actul normativ.

Lungu a precizat că un număr de 159 de măşti este destinat persoanelor care beneficiază de ajutor social, iar alte 363 de măşti pentru cele care beneficiază de ajutor de susţinere a familiei.

Totodată, pentru pensionarii cu pensii până la 704 lei şi persoanele cu handicap se vor distribui 2.430, respectiv 716 măşti de protecţie.

Am fost înştiinţaţi că vom primi aceste măşti. În măsura în care vin, conform ordonanţei date, noi trebuie să le distribuim într-o perioadă de trei zile. Vom anunţa punctele de distribuire ale acestor măşti în măsura în care ele vin‘, a spus Lungu.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Vaslui: Ser antiviperin adus din judeţul Suceava pentru salvarea unui bărbat muşcat de o viperă
Regional miercuri, 23 octombrie 2024, 16:43

Vaslui: Ser antiviperin adus din judeţul Suceava pentru salvarea unui bărbat muşcat de o viperă

Potrivit medicilor, niciun spital din judeţul Vaslui nu avea pe stoc ser antiviperin, motiv pentru care s-a solicitat sprijin la spitale din alte...

Vaslui: Ser antiviperin adus din judeţul Suceava pentru salvarea unui bărbat muşcat de o viperă
Galaţi: În premieră, insule ecologice pentru colectarea deşeurilor cu acces pe bază de card sau telefon
Regional miercuri, 23 octombrie 2024, 16:07

Galaţi: În premieră, insule ecologice pentru colectarea deşeurilor cu acces pe bază de card sau telefon

Intitulat ‘Înfiinţarea de insule ecologice digitalizate în municipiul Galaţi’, proiectul are o valoare de aproximativ 23 de milioane...

Galaţi: În premieră, insule ecologice pentru colectarea deşeurilor cu acces pe bază de card sau telefon
Botoşani: Acord de coorperare între Consiliul Judeţean şi administraţia regiunii Cernăuţi din Ucraina
Regional miercuri, 23 octombrie 2024, 15:20

Botoşani: Acord de coorperare între Consiliul Judeţean şi administraţia regiunii Cernăuţi din Ucraina

Potrivit sursei citate, acordul, încheiat cu acordul Guvernului, prevede ‘aprofundarea cooperării dintre cele două administraţii, în...

Botoşani: Acord de coorperare între Consiliul Judeţean şi administraţia regiunii Cernăuţi din Ucraina
Galaţi: 89 de elevi din mediul rural cu media peste 9,00 la admiterea în liceu, premiaţi de Consiliul Judeţean
Regional miercuri, 23 octombrie 2024, 15:03

Galaţi: 89 de elevi din mediul rural cu media peste 9,00 la admiterea în liceu, premiaţi de Consiliul Judeţean

‘Este o adevărată bucurie şi o mare onoare să continuăm această frumoasă tradiţie de a premia excelenţa în educaţie. Anul acesta, 89...

Galaţi: 89 de elevi din mediul rural cu media peste 9,00 la admiterea în liceu, premiaţi de Consiliul Judeţean
Regional miercuri, 23 octombrie 2024, 12:46

(AUDIO) La Iași se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT (23 – 27 octombrie)

De astăzi, timp de cinci zile, la Iași, se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT. Manifestarea a ajuns...

(AUDIO) La Iași se desfășoară Festivalul Internațional de Literatură și Traducere – FILIT (23 – 27 octombrie)
Regional miercuri, 23 octombrie 2024, 12:45

Opera eminesciană, promovată în baza unui parteneriat între Memorialul Ipotești și Ministerul Afacerilor Externe

Centrul Naţional de Studii „Mihai Eminescu” – Memorialul Ipoteşti va încheia un acord de parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe...

Opera eminesciană, promovată în baza unui parteneriat între Memorialul Ipotești și Ministerul Afacerilor Externe
Regional miercuri, 23 octombrie 2024, 12:02

„CONCERTUL”, proiecţie de film la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iaşi

Primăria Municipiului Iaşi, prin Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a Municipiului Iaşi, invită joi, 24 octombrie, ora 17:00, în Sala de...

„CONCERTUL”, proiecţie de film la Casa de Cultură „Mihai Ursachi” a municipiului Iaşi
Regional miercuri, 23 octombrie 2024, 10:42

Concert Extraordinar: Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia la Sala Unirii

Ateneul Național din Iași vă invită duminică, 3 noiembrie 2024, de la ora 19:00, la Sala Unirii, să luați parte la un eveniment muzical de...

Concert Extraordinar: Violoncellissimo – Clasic la puterea a treia la Sala Unirii