Noi măsuri de relaxare de la 1 iulie / Hotărârea CNSU nr. 41 din 24 iunie 2021 (text integral)
Publicat de , 24 iunie 2021, 14:51
Redăm textul integral al hotărârii:
HOTĂRÂRE nr. 41 din 24.06.2021
privind propunerea adoptării unor măsuri de relaxare în contextul evoluţiei pandemiei de COVID-19
Având în vedere propunerile formulate în cadrul şedinţei de lucru organizate în data de 13.05.2021 la nivelul Preşedinţiei României precum şi analiza factorilor de risc privind managementul situaţiei de urgenţă generată de virusul SARS-CoV-2, pe teritoriul României la data de 23.06.2021, realizată la nivelul Centrului Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, în contextul necesităţii de îmbunătăţire a condiţiilor socio-economice necesare desfăşurării activităţilor specifice economiei naţionale, concomitent cu menţinerea unui nivel de alertă adecvat la nivelul componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (1) lit. c) şi art. 81 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5, art. 9 alin. (1), art. 43 alin. (1), art. 44, art. 45 alin. (1) şi art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi ale art. 20 lit. l) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 şi art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă adoptă prezenta
HOTĂRÂRE:
Art.1 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune ca activităţile culturale, artistice şi de divertisment să poată fi organizate şi desfăşurate în spaţii deschise cu participarea a cel mult 2.500 de persoane, în condiţiile asigurării unei suprafeţe minime de 2 mp pentru fiecare persoană, cu obligativitatea purtării măştii de protecţie şi doar dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(2) Participarea la activităţile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital etc.).
(3) În condiţiile alin. (1) şi prin excepţie de la prevederile alin. (2) instituţiile de cultură care administrează spaţii special destinate activităţilor cultural artistice în aer liber, pot organiza activităţi cu participarea a cel mult 1.000 de persoane pe scaune, asigurarea unei suprafeţe minime de 4 mp pentru fiecare persoană şi respectarea normelor de protecţie sanitară.
(4) În condiţiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea activităţii cu un număr mai mare de 2.500 de persoane, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Art.2 – Începând cu data de 01.07.2021, se propune creşterea numărului de persoane care nu aparţin aceleiaşi familii ce pot circula în grupuri pietonale de la 8 persoane la 10 persoane.
Art.3 – (1) Se propune ca organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese festive, parastase etc.) să fie permisă începând cu data de 01.07.2021, cu participarea a maxim 150 de persoane în spaţii deschise, sau cu participarea a maxim 100 de persoane în spaţii închise, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori şi sunt respectate măsurile de protecţie sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluşi copiii cu vârsta mai mică de 16 ani.
(2) În condiţiile alin. 1 se propune organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri), cum ar fi, fără a se limita la acestea, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli/corturi de evenimente, cu un număr de maximum 300 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană în judeţele/localităţile unde incidenţa cumulată la 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.
Art.4 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune ca organizarea de cursuri de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, să fie permisă cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior şi 200 în exterior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare, asigurarea unei suprafeţe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană şi obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Art.5 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune permiterea organizării de conferinţe în spaţii închise, cu participarea unui număr de maximum 150 de persoane în interior, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, cu respectarea măsurilor de distanţare şi cu obligativitatea purtării măştii de protecţie.
Art.6 – Se propune ca desfăşurarea activităţii operatorilor economici care gestionează locurile de joacă în spaţii închise, începând cu data de 01.07.2021, să fie permisă cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spaţiului şi sub condiţia ca însoţitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARSCoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării activităţii).
Art.7 – (1) Începând cu data de 01.07.2021, se propune ca organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive în spaţii închise sau deschise să fie permisă cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(2) Participarea la activităţile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore, precum şi pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale (test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezenţa de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior desfăşurării evenimentului).
(3) În condiţiile stabilite la alin. (1) organizatorul poate decide organizarea şi desfăşurarea competiţiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă toţi participanţii fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Art.8 – Se propune ca activitatea operatorilor economici desfăşurată în spaţii închise, în domeniul sălilor de sport/fitness, să fie permisă începând cu data de 01.07.2021 cu participarea publicului până la capacitatea maximă a spaţiului, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori, fără purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea unei suprafeţe de 7 mp/persoană.
Art.9 – Se propune, începând cu data de 01.07.2021, desfăşurarea activităţii la capacitatea maximă a spaţiilor închise pentru operatorii economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Art.10 – Începând cu data de 01.07.2021, se propune creşterea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică astfel cum sunt definite la art. 2 lit. d) din Ordonanţa Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de turism în România, cu modificările şi completările ulterioare, la capacitatea maximă a acestora cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii SARS-CoV-2 şi portul măştii de protecţie în spaţiile comune.
Art.11 – (1) Se propune, începând cu data de 01.07.2021, creşterea gradului de ocupare la 70% din capacitatea maximă a spaţiilor închise din baruri, cluburi, discoteci şi săli de jocuri, în intervalul orar 5,00-02,00, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
(2) Participarea la activităţile prevăzute la alin. (1), este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
Art.12 – Începând cu data de 01.07.2021, se propune creşterea gradului de ocupare la capacitatea maximă a spaţiilor, pentru operatorii economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc, dacă incidenţa cumulată la 14 zile a cazurilor din judeţ/localitate este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori.
Art.13 – Se propune exceptarea de la obligativitatea purtării măştii de protecţie la locurile de muncă în spaţii închise unde îşi desfăşoară activitatea maxim 10 persoane, cu condiţia ca acestea să fie vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare şi cu asigurarea unei distanţe de 1 metru între ele, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spaţiile închise comune.
Art.14 – Începând cu data de 01.07.2021, se propune reluarea activităţii târgurilor, bâlciurilor şi a talciocurilor, definite potrivit art. 7 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerţului cu produse şi servicii de piaţă în unele zone publice, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.15 – Se propune desfăşurarea activităţilor recreative şi sportive în aer liber cu participarea a cel mult 30 de persoane care nu locuiesc împreună.
Art.16 – Prezenta hotărâre se comunică tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punere în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.
PREŞEDINTELE COMITETULUI NAŢIONAL PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ
PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎŢU
UPDATE – Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat, joi, că, începând cu 1 iulie, numărul persoanelor care pot participa la evenimente private – nunţi, botezuri – a fost mărit la maximum 150 în exterior sau 100 în interior.
‘Se permite un număr mai mare de persoane la evenimentele private – aici vorbim în mod deosebit de nunţi, botezuri, în saloane, cămine culturale, restaurante, baruri, cafenele, săli, corturi de evenimente – la maximum 150 de persoane în exterior sau maximum 100 de persoane în interior. În prezent, erau 70 în exterior şi 50 în interior. Se permite un număr mai mare de persoane la evenimentele private organizate în interior, cum sunt nunţi şi botezuri, la maximum 300 de persoane, dacă ele sunt testate, dacă ele sunt vaccinate sau dacă au trecut prin boală‘, a declarat Raed Arafat, după şedinţa de guvern.
De asemenea, şeful DSU a precizat că se va permite un număr mai mare de persoane la cursurile de instruire şi workshop-uri pentru adulţi, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene, la maxim 150 de persoane în interior şi maxim 200 de persoane în exterior.
Totodată, Arafat a menţionat că se va permite un număr mai mare de persoane la conferinţe – maxim 150 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 metri pătraţi, în prezent fiind permis accesul a doar 100 de persoane.
O altă măsură anunţată de şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă este aceea că circulaţia persoanelor în grupuri de pietoni limitată la 10 persoane a fost eliminată în cadrul şedinţei de guvern, nemaiexistând limită la circulaţia persoanelor în grupuri pe stradă.
Guvernul a aprobat noi relaxări legate de pandemie, cum ar fi faptul că, în spaţiile deschise sau închise, competiţiile sportive se pot desfăşura cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în anumite condiţii, a anunţat, joi, premierul Florin Cîţu.
‘Astăzi am modificat anexele 2 şi 3 la hotărârea Guvernului privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României, începând cu data de 12 iunie. Este vorba de noi relaxări, sunt mai multe. Aş vrea să vă prezint câteva: în spaţiile deschise sau închise competiţiile sportive se pot desfăşura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului, în anumite condiţii. Un număr mai mare de participanţi la spectacole, concerte, festivaluri publice şi private sau alte evenimente culturale organizate în aer liber, 2.500 de spectatori. Bineînţeles, peste această cifră, toate persoanele trebui să fie vaccinate. Se permite organizarea festivalurilor, desfăşurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivaluri publice şi private sau altor evenimente culturale cu participarea unui număr mai mare de 2.500 de spectatori cu asigurarea unei suprafeţe de 1 mp pentru fiecare persoană (…), precum şi cu purtarea măştii de protecţie. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului. Deci, peste 2.500 de persoane, 1 mp pentru fiecare persoană, vaccinare şi mască‘, a declarat Florin Cîţu, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
El a adăugat că, de asemenea, va fi permisă participarea mai multor persoane la evenimente private, nunţi, botezuri, mese festive, 150 de persoane în exterior şi 100 de persoane în interior.
‘Se permite participarea unui număr mai mare de persoane în interior (…) la maxim 300 de persoane, cu asigurarea unei suprafeţe de 2 mp pentru fiecare persoană şi cu persoane care sunt vaccinate. Tot la acest capitol, activitatea operatorilor economici este acum extinsă până la ora 2.00, deci, de la ora 5.00 dimineaţa până la ora 2.00 dimineaţa. Activitatea din baruri, cluburi şi discoteci e permisă fără a depăşi 70% din capacitatea maximă a spaţiului în intervalul orar 5.00-2.00 dacă toate persoanele sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2‘, a declarat Cîţu.
El a mai menţionat că se elimină limitarea gradului de ocupare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare turistică. (Agerpres/FOTO captură video)
https://www.facebook.com/guv.ro/videos/420054952347977/