Medicii specialişti cu practică independentă cer măsuri concrete pentru implementarea unei finanţări echitabile

Publicat de Andreea Drilea, 26 februarie 2025, 10:32
‘Ambulatoriul de specialitate reprezintă din punct de vedere cost – beneficiu soluţia optimă pentru sistemul medical în acord cu tendinţele europene şi cu Strategia Naţională de Sănătate 2023 – 2030, fiind de altfel în acest moment singura categorie de personal medical plătită strict pe performanţă. Cu toate acestea, în ciuda importanţei sale, ambulatoriul de specialitate pre-spital care asigură servicii medicale gratuite pacientului român este subfinanţat cronic, ceea ce afectează atât sustenabilitatea, cât şi predictibilitatea existenţei cabinetelor medicale independente. De asemenea, duce la scăderea motivaţiei medicilor tineri de a îşi începe cariera în acest domeniu, ducând la scăderea numărului de contracte’, a explicat PMSPI, în scrisoarea remisă AGERPRES.
În opinia organizaţiei, o creştere a valorii punctului în ambulatoriul de specialitate nu este doar justificată, ci ‘absolut necesară’.
Potrivit sursei citate, creşterea valorii punctului este necesară pentru motivarea medicilor specialişti, iar aceştia să îşi continue activitatea în ambulatoriu şi să evite migrarea către alte forme de practică sau către străinătate, îmbunătăţirea accesului pacienţilor la investigaţii şi tratamente de specialitate fără a fi nevoiţi să apeleze la soluţii costisitoare sau să suporte timpi lungi de aşteptare.
De asemenea, a transmis PMSPI, o creştere a valorii punctului în ambulatoriul de specialitate va conduce şi la creşterea calităţii serviciilor prin investiţii în echipamente şi resurse umane.
‘Vă rugăm să iniţiaţi demersurile necesare pentru majorarea valorii punctului în ambulatoriul de specialitate, astfel încât acest sector să fie finanţat într-un mod echitabil şi corelat cu importanţa sa strategică în sistemul medical românesc’, i-au mai transmis medicii specialişti cu practică independentă ministrului Sănătăţii.
Plata per performanţă trebuie să se adreseze tuturor categoriilor de medici, a declarat, marţi, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, care consideră că nu este etic şi nici moral ca unii medici care au o activitate intensă să primească aceleaşi drepturi salariale cu cei care nu muncesc la fel.
‘Legat de asistenţa medicală prespitalicească şi de implicarea diverselor categorii de profesionişti plata per performanţă trebuie, cred, să se adreseze tuturor categoriilor de medici’, a afirmat ministrul.
Potrivit acestuia, Ministerul Sănătăţii susţine finanţarea ‘corespunzătoare’ a activităţii medicilor din ambulatoriul de specialitate, care, în prezent, primesc o sumă de bani inferioară celei primite de medicii de familie. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă Salvați Copiii