Ascultă Radio România Iași Live

Medicul Mircea Beuran

(UPDATE) Medicul Mircea Beuran, în arest la domiciliu

(UPDATE) Medicul Mircea Beuran, în arest la domiciliu

Publicat de Andreea Drilea, 14 februarie 2020, 14:40

Decizia instanţei nu este definitivă.

Potrivit DNA, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran, în calitate de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul UMF ‘Carol Davila’, a acceptat şi primit de la un medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză) suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul UMF ‘Carol Davila’ scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)


Medicul Mircea Beuran a fost reţinut joi, pentru 24 de ore, de procurorii DNA pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

Potrivit unui comunicat al DNA, Mircea Beuran îndeplinea la data faptei funcţiile de preşedinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, şef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de doctorat şi profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ Bucureşti.

În ordonanţa procurorilor se arată că, la data de 18 decembrie 2018, Mircea Beuran a acceptat şi primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din Bucureşti (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu.

Concret, Beuran este acuzat că a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie ‘Carol Davila’ scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât şi pentru a asigura câştigarea acestui concurs de către medicul care i-a dat mită.

Procurorii notează că, până în prezent, postul respectiv nu a fost scos la concurs.

Mircea Beuran va fi dus vineri la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

DNA menţionează că dosarul a fost deschis ca urmare a sesizării depuse de medicul care l-a mituit pe Beuran.

Joi dimineaţa, anchetatorii au descins la locuinţa lui Mircea Beuran, dar şi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, de unde au fost ridicate mai multe documente.

După mai multe ore de percheziţii, Beuran a fost adus la DNA, iar procurorii au decis să-l reţină pentru 24 de ore.

Mircea Beuran a fost şeful Secţiei de chirurgie de la Spitalul Floreasca, el fiind demis în luna ianuarie, după ce o femeie a decedat în urma unor arsuri suferite pe masa de operaţie.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi
Naţional luni, 21 octombrie 2024, 08:01

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi

Parlamentul are pe agenda săptămânală mai multe proiecte de lege. Acestea vizează scutirea de taxe în cazul obţinerii declaraţiilor de venit...

Indexarea pensiilor militare şi limitarea avansului la cumpărarea de locuinţe pe agenda Parlamentului de astăzi
Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie
Naţional duminică, 20 octombrie 2024, 10:19

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie, pentru a...

Fermierii care au culturi afectate de secetă pot depune cereri la direcţiile judeţene pentru agricultură până pe 29 octombrie
Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România
Naţional duminică, 20 octombrie 2024, 06:56

Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România

Reprezentanţii procesatorilor şi ai marilor lanţuri de magazine vor avea săptămâna viitoare o ultimă rundă de discuţii cu cei ai...

Plafonarea adaosului comercial la toate produsele agroalimentare procesate în România
România a detectat o altă dronă care a încălcat spaţiul său aerian
Naţional sâmbătă, 19 octombrie 2024, 10:54

România a detectat o altă dronă care a încălcat spaţiul său aerian

Sâmbătă, 19 octombrie, în jurul orei 2.30, sistemul de supraveghere radar al Armatei României a indicat o ţintă aeriană de mici dimensiuni...

România a detectat o altă dronă care a încălcat spaţiul său aerian
Naţional sâmbătă, 19 octombrie 2024, 06:34

Deca: O soluţie pentru reducerea supraaglomerării din unele unităţi de învăţământ – consorţiile şcolare

Consorţiile şcolare pot fi soluţia pentru reducerea supraaglomerării din unele unităţi de învăţământ, având în vedere că s-ar putea...

Deca: O soluţie pentru reducerea supraaglomerării din unele unităţi de învăţământ – consorţiile şcolare
Naţional sâmbătă, 19 octombrie 2024, 06:25

Persoanele care solicită notarilor publici reconstituirea actelor distruse de o calamitate vor fi scutite de onorarii

Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede ca persoanele care solicită notarilor publici reconstituirea...

Persoanele care solicită notarilor publici reconstituirea actelor distruse de o calamitate vor fi scutite de onorarii
Naţional vineri, 18 octombrie 2024, 16:53

Emailuri false, transmise în numele ANAF, referitoare la o presupusă datorie pentru care este necesară plata

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) atenţionează cu privire la o nouă campanie de e-mailuri false, transmise în numele...

Emailuri false, transmise în numele ANAF, referitoare la o presupusă datorie pentru care este necesară plata
Naţional vineri, 18 octombrie 2024, 13:42

Sorin Grindeanu: Până la 1 decembrie toate cele patru loturi din A7 Buzău-Focşani vor fi date în circulaţie

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a precizat vineri, cu ocazia unei vizite de lucru efectuată împreună cu premierul Marcel Ciolacu pe...

Sorin Grindeanu: Până la 1 decembrie toate cele patru loturi din A7 Buzău-Focşani vor fi date în circulaţie

Medicul Mircea Beuran, audiat la Poliţie în cazul pacientei care a suferit arsuri la Spitalul Floreasca

Medicul Mircea Beuran, audiat la Poliţie în cazul pacientei care a suferit arsuri la Spitalul Floreasca
Foto: dav

Publicat de , 10 ianuarie 2020, 10:33

Mircea Beuran nu a dat declaraţii la intrarea în sediul Poliţiei, invocând faptul că trebuie să ajungă la audieri la o anumită oră.

Poliţiştii au mai audiat ca martori, în ultimele zile, mai mulţi asistenţi medicali şi medici rezidenţi de la Spitalul Floreasca.

În acest caz, Inspecţia Sanitară de Stat a sancţionat cu 30.000 de lei Spitalul de Urgenţă Floreasca ‘pentru neregulile găsite’, dar şi întreaga echipă operatorie, de la asistent, până la conducătorul echipei.

Totodată, în urma cercetării administrative efectuate de conducerea spitalului, s-a decis şi demiterea prof. dr. Mircea Beuran din funcţia de şef al Secţiei Clinice de Chirurgie III, pentru nerespectarea obligaţiilor din contractul de administrare.

Cazul a fost cercetat şi de Corpul de control al Ministerului Sănătăţii, concluziile fiind prezentate marţi de ministrul Victor Costache.

‘Niciunul dintre medicii aflaţi în echipa operatorie nu se afla în serviciul de gardă. Deci avem o pacientă care a sângerat şi care s-a deteriorat pe parcursul nopţii, s-a intervenit la 9 dimineaţa, iar în echipa operatorie s-a preferat să se intervină cu un medic rezident şi apoi cu un medic specialist venit de acasă, în loc să intervină echipa de medici primari, care erau de gardă în spital’, a declarat Costache.

S-au constatat nereguli şi privind modul în care a fost înregistrat incidentul, folosirea substanţei dezinfectante, precum şi privind intervenţia medicului rezident fără supravegherea unui îndrumător.

Beuran a fost demis şi din funcţia de preşedinte al Comisiei Ministerului Sănătăţii de chirurgie generală.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Iaşi: Peste 200 de specialişti vor participa la Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România
Fără categorie joi, 26 septembrie 2024, 12:43

Iaşi: Peste 200 de specialişti vor participa la Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România

Peste 200 de specialişti din domeniul neuroştiinţelor se vor afla în perioada 9-12 octombrie, la Iaşi, pentru a lua parte la cea de-a VI-a...

Iaşi: Peste 200 de specialişti vor participa la Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România
TÂRGUL DE MEŞTERI din Târgu Frumos, ediția a XI-a, 20-22 septembrie 2024
Fără categorie miercuri, 18 septembrie 2024, 12:16

TÂRGUL DE MEŞTERI din Târgu Frumos, ediția a XI-a, 20-22 septembrie 2024

Primăria Oraşului Târgu Frumos şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, având parteneri Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” Târgu...

TÂRGUL DE MEŞTERI din Târgu Frumos, ediția a XI-a, 20-22 septembrie 2024
A început „Creative Healing”! Anca Sâiu, psihoterapeut pentru copii și adolescenți la Salvați Copiii Iași
Fără categorie miercuri, 11 septembrie 2024, 10:00

A început „Creative Healing”! Anca Sâiu, psihoterapeut pentru copii și adolescenți la Salvați Copiii Iași

A început „Creative Healing”! Proiect dedicat copiilor din secția de oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta...

A început „Creative Healing”! Anca Sâiu, psihoterapeut pentru copii și adolescenți la Salvați Copiii Iași
Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui
Fără categorie miercuri, 11 septembrie 2024, 06:20

Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui

Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui. Investiția dispune de o finanțare de peste 385 de milioane de lei și are în plan 100 de...

Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui
Fără categorie vineri, 16 august 2024, 10:22

#StareaEducației (INTERVIU) Theodor Giurcanu, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor: “Trebuie mult mai bine reglementate acțiunile care duc la aplicarea unei sancțiuni de tipul sălii de detenție, prevedere din noul Statul al Elevului, pentru a nu-l afecta și mai mult pe cel care are tendința de a deranja orele de curs”

În mai puțin de o lună începe școala, vacanța e pe final, iar din toamnă elevii vor avea parte de câteva schimbări survenite prin...

#StareaEducației (INTERVIU) Theodor Giurcanu, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor: “Trebuie mult mai bine reglementate acțiunile care duc la aplicarea unei sancțiuni de tipul sălii de detenție, prevedere din noul Statul al Elevului, pentru a nu-l afecta și mai mult pe cel care are tendința de a deranja orele de curs”
Fără categorie luni, 15 iulie 2024, 13:09

Importanța centurilor verzi și a pădurilor pentru viața și sănătatea României. Alex Găvan la ”Pulsul Zilei”, cu Mihai Florin Pohoață – 15.07.2024.

Pădurile asigură numeroase servicii ale ecosistemelor, esențiale pentru mediu și pentru climă. Pădurile contribuie la reglarea climei pe...

Importanța centurilor verzi și a pădurilor pentru viața și sănătatea României. Alex Găvan la ”Pulsul Zilei”, cu Mihai Florin Pohoață – 15.07.2024.
Fără categorie vineri, 5 iulie 2024, 10:10

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui: Festivalul ”Vasluiul medieval”

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui organizează de astăzi și până duminică a doua ediție a FESTIVALULUI „VASLUIUL MEDIEVAL”,...

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui: Festivalul ”Vasluiul medieval”
Fără categorie luni, 1 iulie 2024, 11:22

Vrancea: Circa 20.000 de hectare însămânţate cu culturi de toamnă – afectate de seceta pedologică

Circa 20.000 de hectare însămânţate cu culturi de toamnă au fost afectate de seceta pedologică anul acesta, cu pierderi între 40% şi 50%,...

Vrancea: Circa 20.000 de hectare însămânţate cu culturi de toamnă – afectate de seceta pedologică