Ministerul Educaţiei a stabilit care sunt modalităţile de încheiere a situaţiei şcolare
Publicat de Andreea Drilea, 1 mai 2020, 14:50
În documentul elaborat de Direcţia învăţământ preuniversitar din Ministerul Educaţiei sunt prevăzute soluţii pentru cele cinci situaţii în care se poate afla un elev. Astfel, dacă elevul are cel puţin două note pe semestrul al doilea se încheie media cu aceste note. În situaţia în care elevul are doar o notă pe semestrul în curs şi profesorul poate valorifica activitatea online a acestuia va fi acordată şi a doua notă şi se va face media, dacă însă nu poate fi evaluată activitatea online a doua notă pentru semestrul al doilea va fi considerată media elevului din primul semestru. În absenţa oricărei note pe acest semestru media semestrului întâi devin media anuală.
Ministerul Educaţiei a avut în vedere şi posibilitatea ca media din primul semestru să fie mai mică decât 5. În această situaţie, de comună acord, profesor şi elev, stabilesc o dată pentru susţinerea unei lucrări scrise sau a unui proiect, iar nota de la această evaluare devine medie anuală, ca la examenul de corigenţă.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)