Ministerul Sănătăţii: Peste 5.710 cazuri noi de COVID-19; rata de infectare în Capitală – 8.9
Publicat de Andreea Drilea, 12 august 2022, 13:10
Conform ministerului, 1.040 dintre cazurile noi înregistrate în ultimele 24 de ore sunt la pacienţi reinfectaţi, testaţi pozitiv la o perioadă mai mare de 90 de zile după prima trecere prin boală.
Cele mai multe cazuri noi de COVID sunt în Bucureşti – 883 şi în judeţele Cluj – 316 şi Timiş – 304.
Rata de infectare înregistrată la 14 zile, la nivel naţional, este de 4,16 cazuri la mia de locuitori.
Cea mai mare incidenţă este în Bucureşti – 8,9 şi în judeţele: Cluj -7,86, Sibiu – 7,2, Ilfov – 7,04 şi Timiş – 6,58.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.006 teste RT-PCR (2.588 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 1.418 la cerere) şi 17.780 teste rapide antigenice.
Până la această dată, la nivel naţional, au fost prelucrate 13.364.926 teste RT-PCR şi 10.973.877 teste rapide antigenice.
În total, pe teritoriul României, au fost înregistrate până în prezent 3.150.037 de cazuri de infectare cu noul coronavirus de la începutul pandemiei.
Distinct de cazurile noi, în urma retestării pacienţilor care erau deja pozitivi, 308 persoane au fost reconfirmate pozitiv. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă