Ascultă Radio România Iași Live

Mircea Diaconu

Mircea Diaconu, chemat la discuţii de ALDE şi PRO România, după anunţul privind candidatura la prezidenţiale

Mircea Diaconu, chemat la discuţii de ALDE şi PRO România, după anunţul privind candidatura la prezidenţiale

Publicat de , 26 august 2019, 11:42

‘Da, se pare că voi avea discuţii, de asta mi-am modificat programul. (…) Am primit telefon şi m-au chemat la o discuţie, asta şi fac acum, mă duc. Ce am zis ieri că nu voi negocia, termenul rămâne în continuare aşa, nu voi negocia, pentru că n-am ce negocia. De pe o asemenea postură, cineva vrea să mă sprijine, e în regulă, mă bucur şi văd termenii sprijinului, atât, dar nu negociez nimic, că n-am ce să dau’, a declarat Diaconu la RFI.

În ceea ce priveşte informaţia vehiculată în presă potrivit căreia liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, şi-ar putea retrage candidatura pentru Preşedinţie şi va face o alianţă cu PRO România, urmând apoi ca ambele formaţiuni să susţină candidatura sa, Mircea Diaconu a spus: ‘După cum arată lucrurile, apropo de telefonul de aseară târziu şi de faptul că mă duc acum la discuţiile astea, probabil că aşa şi va fi, însă nu mă duc să negociez, ci mă duc să înţeleg termenii şi da, să negociez, dacă vreţi sau să securizez termenii relaţiei’.

El a precizat că nu va renunţa la ‘statutul de independent’ şi că nu se va ‘înregimenta politic’.

Nu, eu nu voi candida în numele unui partid, ci sprijinit ca independent cu acest statut‘, a mai susţinut Diaconu.

Duminică, Mircea Diaconu şi-a anunţat intenţia de a candida la alegerile prezidenţiale, context în care a solicitat sprijinul tuturor celor care vor să îl susţină în acest demers pentru a obţine cele 200.000 de semnături necesare candidaturii sale.

Intenţia mea este de a încerca să candidez la prezidenţiale. Azi doar spun că aş încerca, pentru că sunt suficient de enervat, de nemulţumit şi simt că e nevoie de asta’, a afirmat Diaconu.

Fostul europarlamentar a adăugat că este ‘deschis şi fericit’ dacă orice grupare ar veni alături de el.

‘Dacă eu cer un sprijin pentru un vis, unde e negocierea? Ce să negociez? Nu există aşa ceva. Cu orice grupare sau persoană sunt deschis şi fericit dacă ar veni alături de mine. Cer sprijin la toată lumea’, a declarat Diaconu.


Actorul Mircea Diaconu, fost europarlamentar şi fost senator liberal, şi-a anunţat, ieri, intenţia de candida independent la preşedinţia României.

Anunţul a fost făcut pe treptele din faţa Ateneului Român, unde le-a explicat jurnaliştilor că în acest demers are nevoie de susţinere, întrucât este foarte greu să strângi, ca independent, cele 200.000 de semnături necesare pentru a intra în cursa prezidenţială.

Mircea Diaconu a fost director al Teatrului „Nottara” din Bucureşti până în 2011, când a demisionat, în urma unei acţiuni penale a Agenţiei Naţionale de Integritate, fiind declarat în conflict de interese, deoarece cumula doua funcţii plătite din bani publici, pe cea de director şi pe cea de parlamentar.

(Rador/FOTO Facebook Mircea Diaconu)

Teatrul Luceafărul din Iași: Programul săptămânii 4 – 7 octombrie 2024
Fără categorie joi, 3 octombrie 2024, 17:10

Teatrul Luceafărul din Iași: Programul săptămânii 4 – 7 octombrie 2024

Vineri, 4 octombrie Orele 10-18 (Palatul Braunstein, Galeria Cupola):  Expoziție foto-video SILVIU PURCĂRETE – 50 DE ANI DE TEATRU...

Teatrul Luceafărul din Iași: Programul săptămânii 4 – 7 octombrie 2024
Iaşi: Peste 200 de specialişti vor participa la Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România
Fără categorie joi, 26 septembrie 2024, 12:43

Iaşi: Peste 200 de specialişti vor participa la Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România

Peste 200 de specialişti din domeniul neuroştiinţelor se vor afla în perioada 9-12 octombrie, la Iaşi, pentru a lua parte la cea de-a VI-a...

Iaşi: Peste 200 de specialişti vor participa la Congresul Naţional de Neuroştiinţe Moderne din România
TÂRGUL DE MEŞTERI din Târgu Frumos, ediția a XI-a, 20-22 septembrie 2024
Fără categorie miercuri, 18 septembrie 2024, 12:16

TÂRGUL DE MEŞTERI din Târgu Frumos, ediția a XI-a, 20-22 septembrie 2024

Primăria Oraşului Târgu Frumos şi Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, având parteneri Casa de Cultură „Garabet Ibrăileanu” Târgu...

TÂRGUL DE MEŞTERI din Târgu Frumos, ediția a XI-a, 20-22 septembrie 2024
A început „Creative Healing”! Anca Sâiu, psihoterapeut pentru copii și adolescenți la Salvați Copiii Iași
Fără categorie miercuri, 11 septembrie 2024, 10:00

A început „Creative Healing”! Anca Sâiu, psihoterapeut pentru copii și adolescenți la Salvați Copiii Iași

A început „Creative Healing”! Proiect dedicat copiilor din secția de oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii Sfânta...

A început „Creative Healing”! Anca Sâiu, psihoterapeut pentru copii și adolescenți la Salvați Copiii Iași
Fără categorie miercuri, 11 septembrie 2024, 06:20

Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui

Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui. Investiția dispune de o finanțare de peste 385 de milioane de lei și are în plan 100 de...

Au început lucrările la Spitalul nr. 2 din Vaslui
Fără categorie vineri, 16 august 2024, 10:22

#StareaEducației (INTERVIU) Theodor Giurcanu, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor: “Trebuie mult mai bine reglementate acțiunile care duc la aplicarea unei sancțiuni de tipul sălii de detenție, prevedere din noul Statul al Elevului, pentru a nu-l afecta și mai mult pe cel care are tendința de a deranja orele de curs”

În mai puțin de o lună începe școala, vacanța e pe final, iar din toamnă elevii vor avea parte de câteva schimbări survenite prin...

#StareaEducației (INTERVIU) Theodor Giurcanu, vicepreședintele Consiliului Național al Elevilor: “Trebuie mult mai bine reglementate acțiunile care duc la aplicarea unei sancțiuni de tipul sălii de detenție, prevedere din noul Statul al Elevului, pentru a nu-l afecta și mai mult pe cel care are tendința de a deranja orele de curs”
Fără categorie luni, 15 iulie 2024, 13:09

Importanța centurilor verzi și a pădurilor pentru viața și sănătatea României. Alex Găvan la ”Pulsul Zilei”, cu Mihai Florin Pohoață – 15.07.2024.

Pădurile asigură numeroase servicii ale ecosistemelor, esențiale pentru mediu și pentru climă. Pădurile contribuie la reglarea climei pe...

Importanța centurilor verzi și a pădurilor pentru viața și sănătatea României. Alex Găvan la ”Pulsul Zilei”, cu Mihai Florin Pohoață – 15.07.2024.
Fără categorie vineri, 5 iulie 2024, 10:10

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui: Festivalul ”Vasluiul medieval”

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui organizează de astăzi și până duminică a doua ediție a FESTIVALULUI „VASLUIUL MEDIEVAL”,...

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui: Festivalul ”Vasluiul medieval”
Grădina Botanică din Iași: Expoziția ”Flori de Toamnă”
Regional sâmbătă, 26 octombrie 2024, 08:46

Grădina Botanică din Iași: Expoziția ”Flori de Toamnă”

Expoziția „Flori de Toamnă”, eveniment cu tradiție ajuns la a 48-a ediție, se deschide, la ora 10:00, la Grădina Botanică din Iași. Până...

Grădina Botanică din Iași: Expoziția ”Flori de Toamnă”
Compania de Transport Public din Iași organizează, astăzi, cea de-a șasea ediție a manifestării „Donează un tramvai de cărți”
Regional sâmbătă, 26 octombrie 2024, 08:37

Compania de Transport Public din Iași organizează, astăzi, cea de-a șasea ediție a manifestării „Donează un tramvai de cărți”

Compania de Transport Public din Iași organizează, astăzi, cea de-a șasea ediție a manifestării „Donează un tramvai de cărți”. Potrivit...

Compania de Transport Public din Iași organizează, astăzi, cea de-a șasea ediție a manifestării „Donează un tramvai de cărți”
România urmează să treacă la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00
Regional sâmbătă, 26 octombrie 2024, 06:46

România urmează să treacă la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00

Duminică va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore, pentru că se trece la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ora 4:00...

România urmează să treacă la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00
Vrancea: Adolescent transferat în comă la București, după ce a fost lovit de o autoutilitară când a coborât din microbuzul şcolar
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 19:22

Vrancea: Adolescent transferat în comă la București, după ce a fost lovit de o autoutilitară când a coborât din microbuzul şcolar

Adolescentul de 13 ani care a fost transferat în comă, joi seara, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bagdasar – Arseni din Capitală a fost...

Vrancea: Adolescent transferat în comă la București, după ce a fost lovit de o autoutilitară când a coborât din microbuzul şcolar
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 19:03

Botoșani: Primul lot de microbuze școlare electrice a fost recepționat

Consiliul Județean Botoșani a început procesul de recepție a primului lot de 9 microbuze școlare electrice, din cele 26 achiziționate în prima...

Botoșani: Primul lot de microbuze școlare electrice a fost recepționat
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 16:24

Curtea de Apel Iaşi a dispus îndepărtarea înregistrărilor din dosarul lui Dumitru Buzatu

Curtea de Apel Iași a hotărât, astăzi, că în cazul fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de lueare de...

Curtea de Apel Iaşi a dispus îndepărtarea înregistrărilor din dosarul lui Dumitru Buzatu
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 14:29

Suceava: 19 percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrafacere de detergenţi şi contrabandă cu alcool

Poliţiştii suceveni de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare 19 mandate de percheziţie domiciliară în...

Suceava: 19 percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrafacere de detergenţi şi contrabandă cu alcool
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 14:10

(AUDIO) Rep. Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune

Republica Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune, a afirmat, astăzi, la Iași, secretarul de stat din...

(AUDIO) Rep. Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune

Iaşi: Începe Festivalul Serile Filmului Românesc. Vezi LISTA proiecţiilor

Iaşi: Începe Festivalul Serile Filmului Românesc. Vezi LISTA proiecţiilor

Publicat de Lucian Bălănuţă, 4 mai 2016, 08:13

Prima zi a festivalului va începe la ora 12.00 cu o conferinţă de presă la care vor fi prezenţi alături de echipa festivalului şi invitaţii speciali Mircea Diaconu, Ileana Popovici, Cristian Comeagă, Olimpia Melinte, Bogdan Stanoevici.

Directorul festivalului, Andrei Giurgia, a fost invitatul special al emisiunii „Bună dimineaţa” realizată de Bianca Ioan şi Mihai Florin Pohoaţă, unde a vorbit despre noutăţile ediţiei din acest an ale evenimentului Serile Filmului Românesc:


Lista proiecţiilor cinematotografice de astăzi:

Miercuri, 4 mai

14.30 – Film – Actorul și sălbaticii (1975), regia: Manole Marcus
Loc: Casa de Cultură a Municipiului Iași „Mihai Ursachi”
Invitat: Mircea Diaconu
Durată: 150 min (17.00)
17.00 – Film – Asfalt Tango (1995), regia: Nae Caranfil
Invitat: Mircea Diaconu
Durată: 100 min (18.40)
21.00 – Film – Cel ales (2015), regia: Cristian Comeagă
Loc: Grădina Palas
Invitați: Cristian Comeagă, Nicodim Ungureanu, Olimpia Melinte, Liviu Manoliu
Durată: 125 min (23.10)

Programul complet se regăseşte – AICI.

Unul dintre reperele Festivalului Serile Filmului Românesc (SRF) 2016 de la Iaşi este prilejuit de proiecţia filmului premiat anul acesta la Oscar, „Fiul lui Saul/ Son of Saul „, în care joacă actorul român Levente Molnár şi care va fi prezent la evenimentul programat la Palas Mall pentru joi, 5 mai, la ora 19:00.

(Radio Iaşi/ FOTO captură Youtube)

România urmează să treacă la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00
Prim plan sâmbătă, 26 octombrie 2024, 06:46

România urmează să treacă la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00

Duminică va fi cea mai lungă zi din an, cu 25 de ore, pentru că se trece la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ora 4:00...

România urmează să treacă la ora de iarnă. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, ora 4:00 devenind ora 3:00
MAI: Aproape 259.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Dumitru
Prim plan sâmbătă, 26 octombrie 2024, 06:42

MAI: Aproape 259.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Dumitru

Aproape 259.000 de români îşi sărbătoresc onomastica sâmbătă, la praznicul Sfântului Dimitrie, cel mai întâlnit fiind prenumele masculin...

MAI: Aproape 259.000 de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Dumitru
Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei
Prim plan sâmbătă, 26 octombrie 2024, 05:47

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei, cuantumul minim fiind acum de 925 de lei. Ordinul a fost aprobat de...

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei
Curtea de Apel Iaşi a dispus îndepărtarea înregistrărilor din dosarul lui Dumitru Buzatu
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 16:24

Curtea de Apel Iaşi a dispus îndepărtarea înregistrărilor din dosarul lui Dumitru Buzatu

Curtea de Apel Iași a hotărât, astăzi, că în cazul fostului președinte al Consiliului Județean Vaslui, Dumitru Buzatu, acuzat de lueare de...

Curtea de Apel Iaşi a dispus îndepărtarea înregistrărilor din dosarul lui Dumitru Buzatu
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 13:58

(AUDIO) CNIR: Până în 2029, tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare

Până în 2029 tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare, a subliniat astăzi, la Iași,...

(AUDIO) CNIR: Până în 2029, tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 12:31

(AUDIO) La Iași se desfășoară Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina

La Palatul Culturii din Iași se desfășoară, astăzi, Forumul Economic Trilateral pentru afaceri și reconstrucție România – Republica...

(AUDIO) La Iași se desfășoară Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 12:30

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase

Mai multe manifestări sunt organizate, astăzi, în ţară şi în străinătate cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României. În capitală,...

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase
Prim plan vineri, 25 octombrie 2024, 12:29

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat vineri, 25 octombrie 2024, noul Regulament de funcționare a...

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze
Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei
Naţional sâmbătă, 26 octombrie 2024, 05:47

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei, cuantumul minim fiind acum de 925 de lei. Ordinul a fost aprobat de...

Bursele sociale pentru studenţi au fost majorate de Ministerul Educaţiei
Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 07:04

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor

Elevii intră în vacanţă de vineri, după terminarea cursurilor, la finalul primului modul, potrivit calendarului aprobat de Ministerul...

Elevii intră în vacanţă de astăzi, după terminarea cursurilor
România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 05:38

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră

România va trece la ora de iarnă în acest sfârşit de săptămână. Ceasurile vor fi date înapoi cu o oră, astfel că în noaptea de...

România va trece la ora de iarnă. Se dă ceasul înapoi cu o oră
Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 05:30

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă. Este vorba de fonduri în valoare de 400...

Comisia Europeană a aprobat o schemă de ajutor de stat pentru agricultorii români afectaţi de secetă
Naţional vineri, 25 octombrie 2024, 04:40

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie, ora 7:00. 14 candidaţi...

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale a început la miezul nopții și se va derula până pe 23 noiembrie
Naţional joi, 24 octombrie 2024, 11:26

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00, şi se va încheia pe data de 23...

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale începe în această seară, la ora 00,00
Naţional joi, 24 octombrie 2024, 09:24

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern și se află în procedură...

Documentația privind construcția tronsonului Moțca – Iași – Ungheni al viitoarei autostrăzi A8 a ajuns la Guvern
Naţional miercuri, 23 octombrie 2024, 16:20

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern

Peste 400.000 de copiii care provin din medii defavorizate vor primi tichete sociale în valoare de 500 de lei, în vederea cumpărării de rechizite...

Decizii adoptate în şedinţa de Guvern