Cristina Spînu: În perioada 30-31 august are loc la Buhuși, în județul Bacău, cea de-a 5-a ediție a conferinței naționale “Rolul Spitalelor Municipale, Orășenești, Monospecialitate în îmbunătățirea actului medical, prezent și perspective”, practic, o oportunitate pentru profesioniștii din domeniul medical de a-și împărtăși experiențele și de a învăța din cele mai bune practici. Invitatul nostru din această dimineață este managerul spitalului “Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși, domnul Constantin Poiană. Bună dimineața și mulțumesc pentru prezență.
Constantin Poiană: Bună dimineața și mulțumesc mult pentru invitație. Iată, sunteți la a 5-a ediție a acestei conferințe naționale, o preocupare permanentă pentru îmbunătățirea actului medical și dezbaterea unor subiecte de actualitate în domeniul medicinei.
Cristina Spînu: Cum ați pregătit această ediție?
Constantin Poiană: Având în vedere că am reușit să ajungem la cinci ediții, de fapt trebuia să fim la șase ediție, dar pandemia ne-a furat, din păcate, una dintre ele, ne place să spunem că acest eveniment medical pe care anual îl organizăm la Buhuși, a devenit din eveniment regional în eveniment național. Pot să vă spun că anul trecut am avut 1.000 de participanți în cele două zile, în perioada pe care se desfășoară evenimentul, iar în aceste două zile evenimentul este structurat pe mai multe module științifice, module dedicate medicilor, asistenților medicali, evaluatorilor de servicii de sănătate, asistenților sociali și bioinginerilor medicali. Fiecare dintre aceste module știinciice este creditat de către forurile profesionale, atât pentru medici, cât și pentru asistent, bioinginer și asistent social. Este un eveniment medical care adună tot ce este mai bun din lumea medicală de la nivelul întregii țări. Și nu pentru prima oară, și anul acesta vom avea o importantă delegație din Republica Moldova, delegație de la cele mai mari spitale din Republica Moldova, pentru că noi accesăm împreună, colaborăm împreună, avem schimburi de experiență împreună și când spun că accesăm împreună, mă gândesc la proiectele pe fonduri europene, pentru că se știe, acum au fost demarate aceste proiecte transfrontaliere, proiecte în cadrul cărora colegii noștri din Republica Moldova pot pentru prima oară să acceseze fonduri europene pentru dotarea spitalelor cu echipamente și aparatură medicală de ultimă generație.
Cristina Spînu: Buhușiul, se știe, nu este un oraș mare, este un oraș micuț, dar se află, cumva, cel puțin din punctul de vedere al serviciilor pe care le oferiți pacienților, foarte aproape de linia de demarcație între județul Neamț și județul Bacău. Vi se adresează dumneavoastră, pacienți și din județul Neamț, și din județul Bacău?
Constantin Poiană: În aceste condiții, pot să vă spun ca și statistică, în 2023, anul care s-a încheiat, am avut peste 10.000 de pacienți din județul Neamț. Iar ca să continue această linie de informații statistice, doar 30% dintre pacienți sunt din Buhuși, dar și din localitățile învecinate, iar 70% dintre pacienți sunt din alte județe ale țării. Deci am reușit cumva să atragem pacienți de peste tot, pacienți care vin în urma unor recomandări de la prieteni, de la cunoștințe și din partea celor care au trecut pragul spitalului și au beneficiat de serviciile medicale pe care noi le acordăm. Și dacă vreți să vă dau un număr de servicii medicale pentru cele 173 de paturi de internare continuă, 20 de paturi de spitalizare de zi și 10 paturi de aparținători – în 2023 am avut peste 42.000 de externări, peste 46.000 de consultații în ambulatoriu integrat al spitalului, peste 1.200 de intervenții chirurgicale și iar prezentări în CPU, pot să vă spun că am depășit de mult cifra de 100 de prezentări în 24h. Toate acestea raportat la un spital nu mare, un spital mediu, pot să spun.
Cristina Spînu: Pentru că tot ați adus vorba de acest lucru, știu că la specializarea Oftalmologie aveți rezultate extraordinare, aveți pacienți operați cu succes de cataractă și foarte important este că toate complicațiile între operatorii au fost rezolvate tot acolo, în spital, nefiind necesară trimiterea pacienților către colegi specializați pe chirurgie retiniană, în cazul operațiilor de cataractă și sunt chiar oameni care vin special la spital din Buhuși, din Constanța, Râmnicu Vâlcea, Bicaz ș.a.m.d. să se opereze la dumneavoastră la spital.
Constantin Poiană: Așa este, am reușit în urmă cu mai bine de un an de zile să demarăm această nouă specialitate, acest nou gen de intervenții chirurgicale, de servicii medicale. Avem o echipă de medici oftalmologi, chirurgi oftalmologi foarte iminoși, Radu și Oana Doliscinschi (FOTO), care împreună cu medicii care colaborează foarte bine cu medicii pe care noi îi avem în Spitalul Buhuși, am trecut de 150 de intervenții chirurgicale de implant de cristalin. Este un lucru foarte, foarte mare pentru noi și mai ales faptul că în toate cele 150 de intervenții nu a fost absolut nicio reacție adverse sau nicio complicație care să să pună probleme pentru pacienții care au suferit aceste intervenții chirurgicale. Toate aceste lucruri au fost posibile datorită faptului că există infrastructura, există toate dotările necesare, am reușit să cooptăm acești medici minunați și într-adevăr pot să spun că fac performanță la Buhuși, nu numai pentru buhușeni, pentru pacienți din toată țara, pentru că, la fel cum ați spus și dumneavoastră, ei vin din diferite zone ale țării și toate aceste intervenții chirurgicale de remarcat că sunt în regim de spitalizare de zi, deci pacientul nu stă internat zile întregi în spital, vine, are parte de intervenția chirurgicală care durează câteva ore, după care mai stă 2h și pleacă acasă, revine la control. Deci costuri mici pentru spital și pentru pacienți, disconfort cât mai mic, pentru că într-o zi se rezolvă probleme pe care probabil unii nu-și imaginau că o să mai aibă parte, să mai vadă bine, că despre asta vorbim.
Cristina Spînu: În general, discuțiile sunt că în cazul spitalelor din orașele mai mici există lipsă de personal, sunt specialități unde e nevoie de mai mulți medici, de mai mulți asistenți. Este aceasta situația și în cazul spitalului din Buhuș. Ați găsit metode prin care să atrageți medicii tineri, asistenții tineri să vină în spitalul dumneavoastră, să lucreze, să se stabilească în Buhuși, dar și să lucreze la spitalul din Buhuși?
Constantin Poiană: Pot să vă spun că am trecut și noi prin această perioadă grea. În urmă cu aproximativ 5 ani, aveam 20 de medici angajați ai spitalului. Foarte greu nu era. Majoritatea dintre ei erau medici care se apropiau de pragul pensionării sau chiar erau medici pensionari. Am reușit printr-o politică de atragere a personalului, în acest moment, să avem 70 de medici angajați la Spitalul “Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși. Vorbim despre un medic la trei paturi, ceea ce este nu rău. Este foarte bine, mai ales pentru România și chiar pentru media Uniunii Europene. Am reușit acest lucru printr-o politică de personal și prin într-o colaborare care nu ține doar de management. Am discutat, mergem, racolăm medicii din centre universitare, pentru că avem medicii din toată țara. Vă spun că profesează la Buhuși medici din București, Iași, Cluj, Târgu Mureș, din toate centrele universitare și împreună punem bazele specialităților pe care ei își doresc să le dezvolte. Noi ne dorim să le avem la Buhuși. Ușa managementului nu este niciodată închisă, pot să vină oricând să discutăm, să punem bazele unor proiecte. Și cred că am reușit prin această politică a ușilor deschise, dacă pot să-i spun așa, ca împreună să construim unitatea medicală din Buhuși de la zero. Nu avem nicio specialitate medicală în acest moment fără medici, dimpotrivă, majoritatea specialităților medicale sunt cu doi, trei, patru sau cinci medici, pentru că și medicii sunt oameni, au concedii, pot să se îmbolnăvească, o să apară diferite situații și atunci specialitatea nu poate să aibă întrerupere. Deci toate specialitățile medicale ne sunt acoperite cu medicii, iar pe lângă specialitățile noi pe care le-am înființat, specialități rare la nivel de țară chiar și pot să vorbesc de psihiatrie pediatrică, pot să vorbesc de urologie, pot să vorbesc de chiar zilele acestea punem bazele unei specialități noi, chirurgie vasculară, care nu a existat niciodată.
VARIANTA AUDIO A INTERVIULUI: