Municipalitatea ieșeană ia măsuri pentru diminuarea efectelor negative ale vremii caniculare
Publicat de Andreea Drilea, 13 iulie 2023, 14:57
Totodată, edilul-șef a cerut direcțiilor și societăților comerciale subordonate să completeze acest plan cu unele măsuri punctuale pe care să le aplice de urgență.
Astfel, Direcţia de Asistenţă Socială identifică și monitorizează telefonic persoanele defavorizate care pot fi afectate sever în perioada de caniculă (persoanele vârstnice singure şi / sau nedeplasabile, persoanele cu dizabilităţi, bolnavii cronici sau cu boli incurabile, persoane fără locuinţă / fără adăpost, persoane asistate prin unităţile sociale aflate în subordinea direcţiei etc.). Numărul persoanelor monitorizate este de aproximativ 1.500.
În sprijinul acestora sunt deschise mai multe linii telefonice pentru preluarea, în regim de urgenţă, a sesizărilor: 0332.440.647 și 0232.206.344, disponibile în intervalul orar 9:00 – 16:00, zilnic, în perioada caniculară, cu avertizare de cod galben, portocaliu sau roşu, respectiv telefonul 0770.882.218, în intervalul orar 16:00 – 19:00.
Reprezentanții municipalității vor achiziționa produse necesare pentru suportarea temperaturilor extrem de ridicate (apă minerală, fructe etc.), cantităţile pentru fiecare persoană vulnerabilă urmând a fi stabilite prin dispoziţia primarului. Distribuirea către persoanele defavorizate aflate în evidenţă se va face la domiciliul acestora. În plus, angajații DAS vor acorda sprijin în achiziţionarea alimentelor de bază, în funcţie de solicitările înregistrate prin intermediul liniilor telefonice de urgenţă, plata produselor fiind suportată de beneficiar.
Primăria Municipiului Iași a încheiat un protocol de colaborare cu Crucea Roșie – Filiala Iași și va înființa puncte de prim-ajutor în cele cinci centre de cartier (Păcurari, Nicolina, Tătărași, Alexandru cel Bun și Frumoasa). Centrele sunt dotate cu aer condiționat și automate de apă potabilă, iar începând de vineri, 14 iulie, în zilele de avertizare de cod galben / portocaliu, voluntarii Crucii Roșii vor acorda asistență de specialitate persoanelor care au nevoie de ajutor. (În cursul zilei de astăzi, 13 iulie, voluntarii Crucii Roșii au o acțiune stradală în care împart materiale cu informații despre măsurile de prevenire pentru perioadele caniculare).
În perioadele de cod portocaliu / roșu Direcția de Sănătate Publică Iași va asigura cadre medicale specializate în centrele de cartier și în alte puncte de prim ajutor din oraș.
De asemenea, Primăria Municipiului Iași a solicitat Colegiului Farmaciștilor – Filiala Iași sprijin pentru ca în perioadele caniculare farmaciile din oraș să permită accesul persoanelor pentru a beneficia de instalațiile de aer condiționat, apă potabilă și, eventual, acordarea primului ajutor.
O solicitare similară a fost adresată supermarketurilor din municipiu.
Și SC Compania de Transport Public (CTP) SA vine în sprijinul călătorilor în zilele aflate sub avertizare de cod galben de caniculă. Astfel, la toate capetele de linie angajații instituției vor distribui pahare cu apă persoanelor care au nevoie de hidratare. Locurile prevăzute cu dozatoare / purificatoare de apă sunt: Rond Copou, Rond Dacia, Rond Dancu, Tătărași Nord, Rond Canta, Selgros, Tehnopolis, Târgu Cucu, Bucium, Blocuri Ciurea și Țuțora.
Reprezentanții CTP le recomandă călătorilor aflați în stații în așteptarea unor mijloace de transport public să evite pe cât posibil expunerea la soare și să poarte haine de culoare deschisă și șepci sau pălării.
Alte măsuri incluse în planul de măsuri pentru diminuarea efectelor caniculei sunt:
Societăţile furnizoare de utilităţi publice trebuie să doteze punctele de încasare a facturilor cu echipamente de climatizare şi dozatoare de apă.
SC ApaVital SA Iaşi va asigura buna funcționare a cişmelelor (fântânilor stradale).
SC ApaVital SA Iaşi va asigura distribuția apei potabile în zonele din municipiu care nu sunt racordate la sistemul centralizat de distribuţie şi ale căror surse de alimentare cu apă potabilă au scăzut / secat.
Poliţia Locală si SC Salubris SA vor monitoriza cursurile de apă de pe raza Municipiului Iași.
Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locala Iași vor suplimenta numărul de agenţi ai patrulelor pe timp de noapte.
Poliția Locală va intensifica verificările în zonele de agrement împădurite (Ciric, C. A. Rosetti) pentru a preveni apariția incendiilor.
Agenţii de la Poliţia Municipiului Iaşi şi Poliţia Locală vor intensifica măsurile pentru îndrumarea cerşetorilor şi a persoanelor fără adăpost spre adăposturi.
Fântânile arteziene din municipiu vor fi puse în funcțiune inclusiv pe timpul nopţii, până la ora 24.00.
SC Servicii Publice SA va asigura buna funcționare a cișmelelor existente în cimitire.
În pieţele agroalimentare, bazar și târguri vor fi asigurate locuri speciale pentru furnizarea de apă potabilă. În piețele agroalimentare produsele de origine animală vor putea fi comercializate până la ora 10:00. Totodată, vor fi intensificate controalele în pieţe şi la comercianţii stradali de produse alimentare perisabile.
Primăria Municipiului Iași face apel și la organizațiile neguvernamentale în supravegherea persoanelor cu dizabilităţi, bolnavilor cronici, bătrânilor, precum şi a persoanelor cu venituri reduse.
IMPORTANT: Conducerea Primăriei Iași face apel la ieșeni să respecte măsurile de prevenire și sfaturile specialiștilor!
Biroul de Presă al Primăriei Municipiului Iaşi