Călăuză prin timp: Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Publicat de nicolaetomescu, 10 martie 2021, 08:40
realizator: Nicolae Tomescu
imagine: Nicolae Tomescu și Bogdan Zlei
montaj: Alexandru Iurea
Muzeul „de Istorie Naturală și Antichități” din București a fost fondat[1] de Alexandru Ghica, la inițiativa fratelui său, banul Mihalache Ghica, cel care a fost și primul donator important[2]. Câțiva ani mai târziu (1863), o comisie numită de Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice a decis instalarea Muzeului Național în trei săli situate în aripa stângă a Palatului Academiei[3]. În 1864, Alexandru Ioan Cuza a aprobat Regulamentul pentru Administrarea și Organizarea Muzeului „de Istorie Naturală” din București[4].
O îmbogăţire spectaculoasă a colecţiilor a avut loc după numirea marelui naturalist, biolog, zoolog, oceanolog, ecolog, întemeietor al școlii românești de hidrobiologie și ihtiologie, Grigore Antipa (27 noiembrie/10 decembrie 1867, Botoșani–9 martie 1944, București). Ca director al muzeului[5], Grigore Antipa i-a înfățișat lui Dimitrie Sturdza, în 1903, necesitatea existenței unei clădiri special construite pentru un „Muzeu de Istorie Naturală demn de capitala țării”; primele săli au fost deschise, oficial, la 24 mai 1908[6], în prezenţa Regelui Carol I, a Principesei Maria, a unor somități aparținând lumii ştiinţifice, culturale şi politice de atunci[7]. Antipa și-a dorit și a reușit aducerea unor colecţii valoroase reprezentând material exotic bogat şi divers; în acest sens, a contactat firme specializate pentru achiziţii, dar a încurajat şi dezvoltarea colecţiilor prin donaţii (donatorii fiind atât români cât şi străini – exploratori, personalităţi ştiinţifice, membri ai corpului diplomatic ș.a.); rămâne remarcabilă donaţia medicului Hilarie Mitrea[8].
De la cele 2.038 piese pe care le-a preluat Grigore Antipa (în 1893), patrimoniul a sporit la peste 200.000, cele mai spectaculoase fiind cuprinse în expoziţia permanentă pe care a organizat-o potrivit principiilor muzeologice moderne (prezentarea ecosistemelor prin diorame, permițându-se, astfel, o „călătorie” prin diverse habitate naturale din România și din lumea largă, cu fauna lor caracteristică):
Marea Neagră /Prima sală este dedicată Mării Negre: material informativ, câteva piese umede reprezentative din lumea nevertebratelor Mării Negre (expuse în cilindri), o dioramă de mare întindere – care înfățișează tranziția ecologică de la ecosistemele caracteristice sudului coastei românești (cu fund stâncos) la cele caracteristice zonei nordice a litoralului, în dreptul Deltei Dunării (cu fund mâlos sau nisipos);
Foca din Marea Neagră /Dioramă dedicată focii-monah, singura întâlnită, în trecut, în Marea Neagră/țărmul românesc; exemplarele care apăreau pe litoral (din sud până la gurile Dunării) proveneau din colonia de la Capul Caliacra (Bulgaria);
Trecerea de la habitatele umede din Delta Dunării la stepa din Dobrogea şi Bărăgan se face şi prin grindurile nisipoase de la „Gura Portiței”;
Silvostepa /Zona de îmbinare între stepa ierboasă şi pădurile de câmpie şi deal, bogată în faună (zone de silvostepă se întâlnesc în Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Moldova);
Lăstăriș de pădure (cu mistreț, iepure de câmp, vulpe, jder de copac, bursuc, arici răsăritean cu platoșa de spini, cuiburi multe specii de păsări – mierla, gaița, pitulicea fluierătoare, sfrânciocul roșiatic, cucuveaua, acvila țipătoare mică);
Delta Dunării /„Paradisul păsărilor” – pelicani comuni, boicuș, cormoran mare, egreta mică, lopătar, țigănuș, lișiță, corcodel cu gât negru, corcodel mare, piciorong – o barză în miniatură, egreta mare, buhai de baltă, țestoasă de baltă, șarpe de apă și broască mare de lac;
Bioregiunea alpină /Cuprinde munţii, deasupra regiunii de poale (diorama dedicată Carpaţilor româneşti urmăreşte o tranziţie de la zona inferioară a etajului alpin, cu vegetaţie de făgete amestecate cu molid, către regiunile mai înalte, trecând prin zona molidişurilor pure, cea a tufişurilor de jnepeni şi cea a pajiştilor alpine, cu smârdar, floare de colţ etc.; fauna este dispusă în consecinţă – în zonele de păduri de fag şi molid întâlnim carnivore mari, precum lupul, ursul şi râsul, dar şi păsări precum ierunca, huhurezul mare, cocoşul de munte, alunarul, diverşi piţigoi; urcând, întâlnim acvila de munte, vipera de munte, iar în zona alpină superioară, capra neagră, marmota, prundăraşul de munte, corbul);
Cerb atacat de lupi /Cerbul carpatin, specie importantă în ecosistemele bioregiunii continentale (animal impresionant, esențial din punct de vedere cinegetic, una dintre prăzile principale ale lupului)…
Colecțiile de paleontologie înfățișează dovezi ale formele de viață, permit reconstituirea speculativă a înfățișării acestora, a relațiilor prezumtive dintre specii (impresionează scheletul de Deinotherium gigantissimum, flancat de un schelet de hipopotam și unul de elefant asiatic, deopotrivă scheletul de mastodont american /Mammut americanum/, scheletul de balenă cu aripioare lungi Megaptera novaeangliae / Colecţia de Anatomie comparată…
Cele mai spectaculoase colecții sunt expuse în Sala de paleontologie: un schelet complet de cerb gigant (Megaceros giganteus)/achiziţionat în 1913 (de la „Casa Krantz” din Bonn); două plăci de calcar cu impresiunile unor exemplare de Ichthyosaurus (Stenopterygius) quadriscissus, reptilă marină de vârstă jurasică timpurie, descoperite la Holzmaden (Germania), precum și o placă de calcar cu fosilă de crocodil marin, Steneosaurus bollensis, având aceeaşi provenienţă, achiziţionate în 1909 (de la aceeași firmă din Bonn); un exemplar de Glyptodon typus, cumpărat în 1909 din S.U.A. (de la „Ward’s Natural Sciences Establishment”); un schelet de urs de peșteră (Ursus spelaeus) din peștera Drachenhöhle-Austria…
Colecțiile de nevertebrate (impresionantă fiind cea de lepidoptere), Colecțiile de Vertebrate (de păsări, ornitologice, de herpetologie /amfibieni şi reptile/, de mamifere, de ihtiologie (peşti), își găsesc drept completare Colecțiile de geologie și mineralogie (care cuprind eșantioane de minerale și roci, de la bazalt sau cărbuni la strălucitoarele pietre prețioase), Colecţiile de etnografie universală şi antropologie…
La 23 mai 1933, a avut loc o ședință solemnă, prezidată de regele Carol al II-lea, consacrată împlinirii a 100 de ani de la fondarea Muzeului, 40 de ani de la numirea lui Grigore Antipa în funcția de director și 25 de ani de la deschiderea Muzeului în clădirea din Șoseaua Kiseleff. Prin decret regal, Carol al II-lea a impus titulatura: Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”….
În prezent, patrimoniul ştiinţific al Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”[9] este format din aproximativ 2.000.000 exemplare de nevertebrate şi vertebrate (actuale şi fosile) provenind din România şi din diverse zone geografice, de la ecuator la regiunile polare[10]. Muzeul conservă o parte din biodiversitatea României şi a Globului Terestru, reprezentând cea mai importantă sursă de documentare pentru cercetarea zoologică românească.
[1] Prin decretul nr. 143 semnat de Alexandru Ghica, domnul Țării Românești (1834-1842)…
[2] Banul Ghica Mihalache a oferit noii instituții culturale o colecție de 1.250 monede grecești, romane și bizantine, 150 minerale, una cuprinzând 213 cochilii de moluște, precum și un important număr de pești, păsări, mamifere și fosile. Colecțiile erau depuse în incinta Colegiului Sfântul Sava, dar, în anul 1859, existând intenția de demolare a acestuia din urmă, colecțiile au fost transferate în câteva clădiri situate în apropierea colegiului…
[3] Exponatele fiind transferate în luna septembrie 1864…
[4] Stabilea atribuțiile personalului, activitățile destinate să îmbogățească colecțiile, programul de vizitare, numirea unui profesor universitar în funcția de director…
[5] Consiliul de Miniștri a aprobat proiectul și suma de 350.000 lei, necesară ridicării clădirii pe un teren de 23.000 mp, situat pe Șoseaua Kiseleff nr. 1. Astfel, în 1904 au început lucrările de construcție a noii clădiri destinate Muzeului, după proiectul inginerului Mihail Rocco, fațada fiind proiectată de arhitectul Grigore Cerchez…
[6] Lucrările au fost terminate în anul 1906 și toate colecțiile au fost transferate în noua clădire, începându-se dificila muncă de aranjare. Inaugurarea oficială a Muzeului în noua sa clădire a avut loc la 24 mai 1908, în prezența regelui Carol I, a prințului Ferdinand și a Prințesei Maria…
[7] Cu această ocazie, au fost deschise pentru vizitare 16 săli create de Grigore Antipa, dintre care una cuprindea patru diorame bio-geografice (deșertul Sahara, savana africană, preria americană și tundra), printre primele realizate în lume și care, datorită calității lor, au servit drept model pentru multe alte muzee din țară și străinătate. Ulterior, a fost adus în clădirea muzeului Scheletul de Deinotherium gigantissimum de la Laboratorul de Geologie al Universității București (1911); au fost inaugurate noi secții – Geologie, Mineralogie, Paleontologie, Anatomie comparată, Antropologie, Etnografie generală și Ecologie – care ocupau 11 săli și a fost montată pe frontonul clădirii o placă de marmură purtând inscripția Muzeul Național de Istorie Naturală (1914)…
[8] Cuprinzând piese zoologice şi etnografice colectate în Arhipelagul Indonezian…
[9] Patrimoniul ştiinţific al Muzeului îşi are originea în colecţiile care cuprindeau 150 de minerale, 213 moluşte, precum şi un număr apreciabil de peşti, mamifere şi fosile – dăruite la 3 noiembrie 1834 de Banul Mihalache Ghica (ministru de interne), cel care a avut iniţiativa înfiinţării Muzeului Naţional. Se adaugă piesele obţinute prin schimburi de Carol Wallenstein – primul conservator al Muzeului (1837-1859) şi cele dobândite de succesorul său, Carlo Ferreratti (1860-1867) prin relaţiile sale cu Muzeul din Torino. Profesorul Gregoriu Ştefănescu care a urmat la conducearea Muzeului (1867-1893) îmbogăţeşte în special colecţiile de geologie şi paleontologie…
Dezvoltarea (patrimoniului ştiinţific) avea loc după 1964, când la conducerea muzeului fusese numit Academicianul Mihai Băcescu; acesta a încurajat cercetarea faunei României şi mondiale de către specialiştii Muzeului. După 1990, colecţiile au fost îmbogăţite cu material colectat din deplasările în ţară, efectuate cu scopul evaluarii diversităţii faunei terestre şi acvatice, dar şi din expediţiile organizate sau în care specialişti din Muzeu au fost invitaţi să participe. Modalităţile de constituire a colecţiilor sunt: colectare de material biologic (cu respectarea statutului unor specii protejate), schimburi de material ştiinţific cu instituţii de profil, achiziţii, donaţii…
În prezent, cea mai mare colecţie din patrimoniul ştiinţific este cea de insecte, cu peste 1.000.000 de exemplare, unele dintre ele fiind colectate în urmă cu 100 de ani. Îi urmează Colecţia ştiinţifică de moluşe, cu 250.000 de exemplare, şi Colecţia de crustacee, cu 103.000 exemplare. Colecţiile de vertebrate numără 46.500 exemplare…
[10] Sau colectate de la suprafaţa apei şi până la mai mult de 6.000 de metri adâncime…
