Ascultă Radio România Iași Live

Neamţ: Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va oficia pomenirea de 9 ani a părintelui Justin Pârvu de la Petru-Vodă

Publicat de Andreea Drilea, 9 iunie 2022, 07:23

Slujba de pomenire va avea loc sâmbătă, 11 iunie, la Mănăstirea ‘Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril’ de la Petru-Vodă, acolo unde sunt aşteptaţi să participe sute de pelerini.

‘Sfânta Liturghie va începe în jurul orei 9,00, urmată de parastasul ce se va săvârşi la mormântul Părintelui Justin, de unde veghează ca un voievod asupra României suferinde de azi. La mormântul său îşi găsesc alinarea zilnic zeci şi sute de români care îşi plâng necazul şi durerea celui ce le-a fost duhovnic, sfătuitor, ajutător încă din timpul vieţii sale pământeşti. Faptul că Părintele nu a murit decât cu trupul şi că a câştigat îndrăzneală înaintea Tronului ceresc ne-o arată mulţimea de oameni de pretutindeni care vin încă şi îi cer ajutorul, găsind rezolvarea problemelor lor’, au precizat reprezentanţii mănăstirii.

Pe 16 iunie, ziua în care părintele Justin Pârvu a trecut la cele veşnice, la mănăstirea de maici Paltin Petru-Vodă se va săvârşi, de asemenea, pomenirea de 9 ani a marelui duhovnic.

Părintele Justin Pârvu, stareţ al Mănăstirii ‘Sf. Arhangheli Mihail şi Gavril’ din localitatea Petru-Vodă (comuna Poiana Teiului), s-a născut în satul Petru-Vodă, la 10 februarie 1919. Şi-a început viaţa monahală la Mănăstirea Durău, la vârsta de 17 ani. În 1939, după ce a intrat în rândul călugărilor, s-a înscris la Seminarul monahal de la Cernica, lângă Bucureşti.

În timpul războiului, între anii 1942-1944, a slujit ca preot militar pe frontul de Est, până la Odessa.

După ce la conducerea României au ajuns comuniştii, Justin Pârvu a fost arestat pe motive politice, fiind acuzat de simpatii legionare şi condamnat la 12 ani închisoare, pedeapsa săvârşind-o în închisorile de la Suceava, Văcăreşti, Jilava şi Aiud. Înainte de a fi trimis la ‘reeducare’ la Piteşti, a fost trimis să muncească, deţinut fiind, în mina de la Baia Sprie. Cea mai mare parte a pedepsei a executat-o în închisoarea din Aiud, perioadă care a fost şi cea mai grea din cei 17 ani de detenţie.

În 1964 a fost eliberat, devenind muncitor forestier. După doi ani, în 1966, revine la viaţa monahală, la Mănăstirea Secu, unde a fost preot monah.

Din dorinţa de a-l controla, conducerea comunistă a ţării l-a obligat pe părintele Justin, în 1975, să slujească la Mănăstirea Bistriţa. După 1990, părintele Justin se întoarce la Mănăstirea Secu şi, până în 1991, a fost preot şi duhovnic la această mănăstire. Doi ani mai târziu, el s-a retras în sihăstrie, cu gândul de a-şi petrece restul zilelor în post şi rugăciune.

În 1991, a întemeiat mănăstirea de la Petru-Vodă. Părintele Justin Pârvu s-a stins din viaţă la 16 iunie 2013, la vârsta de 94 de ani şi este înmormântat în lateralul bisericii mănăstirii de călugări de la Petru-Vodă, în dreptul Sfântului Altar. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă

Neamţ: Circa 50 tone de deşeuri au fost indisponibilizate de poliţişti, în cadrul acţiunii ‘JUPITER’
Regional marți, 22 octombrie 2024, 18:52

Neamţ: Circa 50 tone de deşeuri au fost indisponibilizate de poliţişti, în cadrul acţiunii ‘JUPITER’

Circa 50 tone de deşeuri periculoase şi nepericuloase au fost indisponibilizate de poliţişti, în urma unei percheziţii domiciliare efectuate...

Neamţ: Circa 50 tone de deşeuri au fost indisponibilizate de poliţişti, în cadrul acţiunii ‘JUPITER’
(AUDIO) Iaşi: UAIC pierde în primă instanţă procesul cu TUIASI privind Palatul Universitar
Regional marți, 22 octombrie 2024, 17:45

(AUDIO) Iaşi: UAIC pierde în primă instanţă procesul cu TUIASI privind Palatul Universitar

Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași a câștigat, astăzi, în primă instanță, procesul deschis de Universitatea „Alexandru...

(AUDIO) Iaşi: UAIC pierde în primă instanţă procesul cu TUIASI privind Palatul Universitar
(AUDIO) Botoșani: Lucrări de consolidare la Depozitului de Deșeuri de la Stăuceni
Regional marți, 22 octombrie 2024, 17:00

(AUDIO) Botoșani: Lucrări de consolidare la Depozitului de Deșeuri de la Stăuceni

Lucrările de consolidare necesare pentru punerea în siguranță a construcțiilor Depozitului de Deșeuri de la Stăuceni, județul Botoșani, au...

(AUDIO) Botoșani: Lucrări de consolidare la Depozitului de Deșeuri de la Stăuceni
(AUDIO) Iaşi: Tratament cu celule modificate genetic, în premieră la Institutul Regional de Oncologie
Regional marți, 22 octombrie 2024, 16:33

(AUDIO) Iaşi: Tratament cu celule modificate genetic, în premieră la Institutul Regional de Oncologie

Premieră la Institutul Regional de Oncologie Iași. A fost aplicat tratamentul cu celule modificate genetic la o pacientă în vârstă de 22 de...

(AUDIO) Iaşi: Tratament cu celule modificate genetic, în premieră la Institutul Regional de Oncologie
Regional marți, 22 octombrie 2024, 15:53

Iași: Prezentare și discuție filosofică „Sun Tzu – Arta Războiului. Învățături morale pentru momentul actual”

Muzeul Științei și Tehnicii „Ștefan Procopiu” din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” Iași, în parteneriat cu Asociația...

Iași: Prezentare și discuție filosofică „Sun Tzu – Arta Războiului. Învățături morale pentru momentul actual”
Regional marți, 22 octombrie 2024, 15:12

Galaţi: Sediul Staţiei de Ambulanţă Tecuci, reabilitat integral cu fonduri europene

Sediul Staţiei de Ambulanţă Tecuci este reabilitat integral cu fonduri europene, în cadrul unui proiect derulat de Consiliul Judeţean Galaţi,...

Galaţi: Sediul Staţiei de Ambulanţă Tecuci, reabilitat integral cu fonduri europene
Regional marți, 22 octombrie 2024, 14:59

„Șezătoarea Iași” aniversează 10 ani de activitate cu o expoziție la Muzeul Etnografic al Moldovei

Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Național „Moldova” din Iași și Grupul „Șezătoarea Iași” organizează, în...

„Șezătoarea Iași” aniversează 10 ani de activitate cu o expoziție la Muzeul Etnografic al Moldovei
Regional marți, 22 octombrie 2024, 14:30

Iaşi: 30 de percheziţii şi un mandat de aducere, în cadrul operaţiunii JUPITER

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Iaşi, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă...

Iaşi: 30 de percheziţii şi un mandat de aducere, în cadrul operaţiunii JUPITER