Neamţ: O nouă achiziţie pentru 18 autobuze ecologice şi 24 staţii de încărcare, pentru mun. Piatra Neamț
5 noiembrie 2024, 19:18
‘Transportul public de călători în municipiul reşedinţă de judeţ şi în localităţile învecinate începe să fie unul de nivel european, nepoluant, adaptat cerinţelor de confort tot mai crescute ale călătorilor. Interesul Consiliului Judeţean Neamţ este să găsească soluţii la toate problemele comunităţii, fie că vorbim de infrastructură rutieră, de sănătate, cultură, educaţie sau de transportul călătorilor în cele mai bune condiţii’, a declarat, într-un comunicat de presă, remis AGERPRES, preşedintele CJ Neamţ, Daniel Vasilică Harpa.
‘Piatra-Neamţ trebuie să devină un oraş european din toate punctele de vedere, iar transportul public de călători este o componentă esenţială în acest trend. Cu siguranţă fiecare cetăţean din municipiul reşedinţă de judeţ şi fiecare călător care va alege să circule cu aceste mijloace de transport ecologice, moderne, se va declara mulţumit de confortul şi gradul de civilizaţie din timpul călătoriilor, care se asigură prin aceste autobuze’, a precizat, în acelaşi comunicat, primarul municipiului Piatra-Neamţ, Adrian-Vasile Niţă.
Autobuzele vor fi livrate într-un interval de 12 luni de la semnarea contractului, din care o lună va fi alocată pentru realizarea recepţiei.
Conform datelor tehnice, autobuzele au 7 ani garanţie iar acumulatorii sunt garantaţi 8 ani.
Furnizorul are obligaţia de a asigura service pe toată perioada garanţiei.
Staţiile de încărcare urmează a se monta în şase luni de la semnare contractului.
Valoarea totală a proiectului este de aproape 65,6 milioane lei din care peste 54 milioane lei reprezintă finanţare nerambursabilă prin PNRR.
Consiliul Judeţean Neamţ mai derulează două proiecte cu finanţare europeană, prin care s-au achiziţionat alte 41 de autobuze electrice.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro – imagine ilustrativă)