Neamţ: Un jandarm vindecat de COVID-19 a donat plasmă convalescentă
Publicat de , 3 noiembrie 2020, 16:47
Purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ, Gabriela Magdalena Muraru, a declarat, într-un comunicat de presă, că subofiţerul a fost confirmat pozitiv COVID-19 la începutul lunii septembrie şi a manifestat o formă uşoară a bolii.
‘Vindecat de COVID-19, plutonierul adjutant şef Cristinel Burghelea, şeful Postului de Jandarmi Montan Bicaz-Izvorul Muntelui s-a prezentat în această dimineaţă la Centrul de Transfuzie Sanguină din Piatra Neamţ pentru a dona plasmă. (…) Suferinţa şi realitatea pe care a văzut-o în jurul lui cât timp a fost internat în spital l-a determinat să doneze plasmă pentru a-i sprijini pe medici în vindecarea oamenilor infectaţi cu virusul SARS-CoV-2. Fiind printre cei care au învins boala, ştie că acum poate salva o altă viaţă‘, a declarat purtătorul de cuvânt al IJJ Neamţ.
Prin această iniţiativă, jandarmul îi îndeamnă pe toţi cei care s-au vindecat de COVID-19 să îi urmeze exemplul şi să doneze plasmă. (Agerpres/FOTO radioiasi.ro)