Ascultă Radio România Iași Live

oferte mare

Litoralul pentru toţi: Pachetele turistice se ieftinesc cu până la 70% de astăzi

Litoralul pentru toţi: Pachetele turistice se ieftinesc cu până la 70% de astăzi

Publicat de , 1 septembrie 2021, 07:30

Astfel, românii se pot caza  în hotelurile clasificate din staţiunile de la Marea Neagră cu preţuri începând de la 36 de lei pe noapte.

Potrivit FPTR, Programul ‘Litoralul pentru toţi’, ajuns la ediţia cu numărul 39, se derulează în perioada 1 – 30 septembrie şi se adresează tuturor turiştilor care vor să petreacă un sejur pe litoralul autohton în extra-sezon.

În program s-au înscris 42 de hoteluri din toate staţiunile de pe litoral, care pun la dispoziţia turiştilor un număr de aproximativ 3.400 de locuri pe noapte. Aceste locuri vor fi vândute atât prin agenţiile de turism partenere şi revânzătorii lor, cât şi direct de hoteluri.

Pe baza rezervărilor făcute până în acest moment, estimăm că luna septembrie va fi una aglomerată pe litoralul românesc, cu un grad mediu de ocupare mai mare decât în anul trecut, dar sub nivelul anului 2019. Interesul ridicat manifestat de turişti îi determină şi pe hotelieri să menţină unităţile de cazare deschise până la finalul lunii septembrie‘, a afirmat Dragoş Răducan, prim-vicepreşedintele executiv al FPTR în data de 19 august.

Cel mai ieftin pachet prin Programul ‘Litoralul pentru Toţi’, fără mic dejun, poate fi achiziţionat la un hotel de două stele din staţiunea Saturn şi costă, pentru două persoane, 72 lei/noapte dacă se achiziţionează un sejur de minim cinci nopţi. În acest program s-au înscris hoteluri de la 2 până la 4 stele, tarifele propuse de hotelieri fiind pentru toate categoriile de turişti.

Turiştii au toate motivele să aleagă o vacanţă la mare în extra-sezon. În primul rând, tarifele sunt mult mai mici decât în luna august şi ne aşteptăm ca de această oportunitate să profite atât cei care nu au reuşit să ajungă la mare în mijlocul verii, dar şi turiştii care doresc a doua vacanţă pe litoral. Ne-am obişnuit în ultimii ani ca vremea să ţină cu turiştii şi în luna septembrie, astfel încât, conform prognozelor meteo actuale, aceştia se vor bucura de zile însorite la plajă până la sfârşitul lunii’, a adăugat reprezentantul FPTR.

‘Litoralul pentru Toţi’ este singurul program social din România susţinut integral de mediul de afaceri, respectiv de patronatele hoteliere autohtone.

Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc este singura federaţie patronală, atestată prin hotărâre de instanţă, având în componenţă 5.344 de societăţi comerciale din turism, care asigură venituri salariale pentru 73.752 de angajaţi, reprezentând 37% din forţa de muncă din turism, cu o cifră de afaceri cumulată de peste 5 miliarde de euro şi gestionând, într-o pondere covârşitoare, capital românesc. AGERPRES

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil
Naţional vineri, 8 noiembrie 2024, 06:20

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica miercuri, de Sfinţii Mihail şi Gavriil. Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa...

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil
Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Naţional joi, 7 noiembrie 2024, 06:45

Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Executivul ar putea aproba, în şedinţa de joi, un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. ‘Prin proiectul de...

Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8
Naţional miercuri, 6 noiembrie 2024, 10:49

Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8

Pentru construirea secţiunii de munte Sărăţeni-Pipirig pe traseul Autostrăzii Unirii A8 este nevoie de o forţă de muncă de 22.000 de...

Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8
Senatul a adoptat un proiect privind punerea sub control a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope
Naţional marți, 5 noiembrie 2024, 06:38

Senatul a adoptat un proiect privind punerea sub control a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope

Senatorii au adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern ce vizează necesitatea punerii sub control a unor medicamente care conţin substanţe...

Senatul a adoptat un proiect privind punerea sub control a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 17:28

(UPDATE) Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen

UPDATE – Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede că aceste...

(UPDATE) Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 10:25

(AUDIO/FOTO) Grevă de avertisment la Arhivele Naționale ale României

Angajații din Arhivele Naționale din toată țara se află timp de două ore în grevă de avertisment. Acesta este ultimul pas înaintea...

(AUDIO/FOTO) Grevă de avertisment la Arhivele Naționale ale României
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 09:19

Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 04-11-2024 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 04 noiembrie,...

Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe din țară
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 07:23

MApN: Alertă aeriană în zona de nord a judeţului Tulcea; au fost ridicate de la sol două aeronave F-16

Zona de nord a judeţului Tulcea a fost din nou sub alertă aeriană, după ce duminică seara au fost detectate grupuri de drone care se îndreptau...

MApN: Alertă aeriană în zona de nord a judeţului Tulcea; au fost ridicate de la sol două aeronave F-16