Universitatea din Oxford a anunţat că vaccinul anti-coronavirus dezvoltat pare să fie sigur şi eficient
Publicat de , 20 iulie 2020, 17:38
Testele clinice, în care au fost implicate 1.077 de persoane, au relevat că vaccinul determină organismul să producă anticorpi şi celule T care pot lupta cu coronavirusul.
Descoperirile sunt promiţătoare, dar este încă prea devreme pentru a stabili dacă vaccinul este suficient pentru a oferi protecţie, fiind necesare teste clinice la scară mai mare.
Marea Britanie a precizat că a ordonat deja 100 de milioane de doze de vaccin ChAdOx1 nCoV-19, iar acesta, potrivit informaţiilor, este produs cu o viteză fără precedent.
Vaccinul este produs dintr-un virus modificat genetic care provoacă gripă la cimpanzei, fiind astfel modificat încât la om să nu provoace infecţie şi să arate foarte mult ca un coronavirus.
(Rador/FOTO radioiasi.ro)