(FILM) Cascada „Săritoarea Ieduțului”
Publicat de nicolaetomescu, 9 iunie 2022, 18:10
Proiect(ul) „Cascadele României”/©Nicolae Tomescu
Cascada Săritoarea Ieduțului (FILM)
Imagine: Nicolae Tomescu
Montaj: Alexandru Iurea
La 1816, Dimitrie Meciu /șpanul (nobil care deținea un titlu corespunzător vicontelui sau contelui din Apus, stăpânitor sau, mai târziu, șef administrativ al unui ținut)/, scria (cu alte cuvinte) că formă negativă de relief, iscată prin acțiunea unei ape curgătoare, nu ar trebui să se numească „Iad”, ci „Rai”, datorită magiei inoculate de frumuseţe, deopotrivă pentru oamenii săi aparte; consemnat pe majoritatea hărţilor austro-ungare din secolele al XVII-lea-și al XVIII-lea, numele văii accentuează „conotaţia psihologică”, s-a născut ca urmare a inundaţiilor şi distrugerilor provocate de apele înfuriate…
Dincolo de esența lui, am văzut (mai 2022) cum bazinul hidrografic al „Văii Iadului” se completează prin numeroase cursuri de apă cu caracter temporar (suprafreatice), ale căror apariţie şi dinamică sunt în funcţie de condiţiile meteorologice…
Precum micul pește dulcicol mi s-a părut a fi „cascada de la drum”, de fapt prelungirea adevăratei încercări… Plăcerea de a găsi ferigi înfășurate cu imaginația mea a atras alte clipe, afirmând rădăcinile altei lumi, în care, cu adevărat, vegetația se împlinește cu plante medicinale/erbacee/, perene, „uriaşe”…
Urmând un fel de potecă, paralelă cu „pârâul Ieduţului” (afluent de stânga al „Văii Iadului”), răzbate un vuiet, adăugat unor priveliști, căderi de apă de la înălțimi mai mici de 10-15 m;
apoi, Cascada Săritoarea Ieduțului se face auzită şi dorește să fie admirată, toate amintind de o durere aprinsă… Pe când „zeii” se confruntau, pentru ultima oară, cu „forțele Răului”, după ce acestea din urmă au fost izgonite, oamenii cu însușiri fizice și morale excepționale s-au retras, fără să bănuiască otrava plăsmuită cu vanitate: viața de pe pământ se găsea în pericol, vietățile erau ținute în captivitate și urmau să fie sacrificate; „zeii” nu s-au îmbătat cu propriile lor așteptări, au atacat cu întreaga forță, luptă crâncenă a presupus lovitură după lovitură, Natura a sângerat pentru a renaște; un ieduț dintr-o cușcă de lemn, odată eliberat, s-a trezit cu un râu țâșnind în urmă-i; fugea cât îl țineau picioruțele, dar apa îl urmărea; ajuns la o stâncă, a coborât-o din două sărituri, dar, tocmai jos, apa s-a năpustit asupra lui și l-a înecat… Așa s-ar fi format „Cascada Săritoarea Ieduțului”…
La întoarcere, am rostit, din nou, cuvinte pline de uimire la vederea acelei căderi de apă, de dimensiuni mai reduse, care poate fi admirată chiar de pe podul care travesează albia…
Plăcerea de a găsi o ferigă înfășurată cu imaginația mea este îmbrățișarea dintre om și pădure, o fericire fără condiții, Viața care „țese” împrejurări curate, permanența unui profil…
