Bacău: Patru percheziţii la suspecţi de evaziune fiscală. Prejudiciul este estimat la 400.000 lei
Publicat de gabrielarotaru, 4 martie 2021, 17:56
Potrivit sursei citate, doi bărbaţi cu activităţi de control a patru societăţi comerciale ar fi efectuat, în perioada 2015 – 2017, relaţii comerciale prin comercializarea de deşeuri feroase şi neferoase. Aceştia ar fi omis să înregistreze în contabilitate veniturile realizate în scopul sustragerii de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat, prejudiciul fiind estimat la 400.000 de lei.
Totodată, poliţiştii au stabilit că reprezentantul uneia dintre societăţile comerciale ar fi declarat fictiv sediul social al societăţii într-o comună băcăuană.
‘În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au identificat mijloace materiale de probă, suma de 150.000 de lei, 260 de euro şi aproximativ 1,5 kilograme de metal de culoare galbenă, susceptibil a fi aur. Două persoane au fost conduse la sediul poliţiei, unde au fost audiate. Cei doi bănuiţi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru o perioadă de 24 de ore’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauză. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)