Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT, pe fondul războiului din Ucraina
Publicat de Andreea Drilea, 30 ianuarie 2025, 07:19
În mesajul RO-ALERT transmis în jurul orei 4:00, populaţia a fost anunţată că există posibilitatea căderii unor obiecte din spaţiul aerian şi a fost îndemnată să se adăpostească. Potrivit mesajului, starea de alertă a durat 90 de minute.
Un mesaj similar a fost transmis şi în noaptea de marţi spre miercuri, după ce Rusia a atacat infrastructura portuară din Ucraina.
Conform protocoalelor Ministerului Apărării Naţionale, mesajele RO-ALERT sunt transmise de IGSU, după ce sistemele de supraveghere ale statului semnalează evoluţia unor drone în spaţiul aerian ucrainean pe un traseu care se apropie de România. Aeronave militare monitorizează situaţia aeriană de la graniţa româno-ucraineană, iar structurile aliate sunt informate cu privire la situaţiile generate de atacuri. AGERPRES