Ascultă Radio România Iași Live

Pelerinaj de sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva

Iaşi: A început pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Iaşi: A început pelerinajul la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Publicat de Andreea Drilea, 8 octombrie 2021, 10:05

Pelerinajul, care a început de vineri dimineaţa, odată cu scoaterea raclei Sfintei Parascheva, va dura până pe 15 octombrie.

Credincioşii care vin anul acesta la Iaşi se pot închina şi la racla cu moaştele Sfântului Gheorghe Pelerinul, care este aşezată în acelaşi baldachin.

Anul acesta s-au împlinit, pe 13 iunie, 380 de ani de când, prin străduinţa domnitorului Vasile Lupu al Moldovei, Iaşiul este binecuvântat de prezenţa şi ocrotirea moaştelor Sfintei Parascheva.

Din cauza pandemiei, Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, Primăria Iaşi şi Jandarmeria au anunţat că şi anul acesta pelerinii trebuie să respecte o serie de măsuri menite să îi protejeze de infectarea cu SARS-CoV2.

De aceea în curtea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei a fost amplasat un culoar unic de acces spre baldachinul în care sunt depuse moaştele celor doi sfinţi, pe unde poate intra câte o persoană, la distanţă de 1,5 metri una de cealaltă. Toate persoanele trebuie să poarte mască protectoare, iar celor care nu au una li se va oferi o mască de către voluntari. De-a lungul traseului pelerinilor vor exista dozatoare automate cu dezinfectant pentru mâini.

În această perioadă slujbele obişnuite nu se desfăşoară în catedrală, ci în aer liber, într-o zonă special amenajată.

În data de 14 octombrie, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. În zonă vor fi amenajate culoare de acces pentru cei care vor dori să participe la slujbă şi care, în număr restrâns, vor putea să intre în spaţii delimitate – astfel încât să nu se creeze grupuri mari de persoane şi să se poată păstra distanţa recomandată de autorităţi. Slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în această zonă. AGERPRES


La Iași, pelerinajul prilejuit de Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva este deschis, în acest an, tuturor credincioșilor, în condiții de siguranță și cu respectarea tuturor măsurilor sanitare, dau asigurări autoritățile locale ieşene.

Racla cu moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva a fost scoasă din Catedrala Mitropolitană și este  așezată, spre închinare, în curtea Catedralei, alături de racla cu moaştele Sfântului Gheorghe.

Cei care vin, însă, din zone cu o rată de infectare COVID-19 ridicată nu vor putea să aibă acces.

Din cauza situației epidemiologice actuale, s-a decis anularea anumitor evenimente care făceau parte din programul Sărbătorilor Iaşului.

(Radio Iaşi)


Comunicat de presă – Gruparea de Jandarmi Mobilă ‘Alexandru cel Bun’ Bacău

Măsuri de ordine în municipiul Iaşi, cu ocazia pelerinajului la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva

Gruparea de Jandarmi Mobilă ‘Alexandru cel Bun’ Bacău va asigura măsurile de ordine şi siguranţă publică în municipiul Iaşi, în sistem integrat, împreună cu Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Iaşi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Judeţean Iaşi şi Poliţia Locală Iaşi, la pelerinajul şi manifestările religioase prilejuite de hramul ‘Sfintei Cuvioase Parascheva’, organizate in perioada 08-15 octombrie a.c. de Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, în municipiul Iaşi.

Jandarmii si colegii din celelalte instituţii vor fi prezenţi în zona catedralei Mitropolitane si pe traseele de afluire şi defluire din proximitatea acesteia, amenajate pentru accesul pelerinilor la Racla cu Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi la Catedrala Mitropolitană.

Aceştia vor asigura protecţia tuturor participanţilor la această mare sărbătoare din Calendarul Creştin Ortodox, eveniment religios important, îndrumarea pelerinilor privind respectarea regulilor stabilite in comun cu organizatorul şi supravegherea respectării măsurilor legale în vigoare privind limitarea răspândirii virusului Sars-Cov-2, precum şi prevenirea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială.

Contextul pandemic a impus luarea măsurilor pentru protecţia sănătăţii fiecărui participant, drept pentru care recomandăm tuturor respectarea/aplicarea următoarelor măsuri:

– purtaţi masca de protecţie corect, în aşa fel încât să acopere nasul şi gura;

– evitaţi zonele aglomerate unde sunteţi expuşi la contact direct şi/sau interacţiune cu un număr mare de persoane;

– evitaţi atingerea suprafeţelor care sunt atinse în mod frecvent şi de alte persoane;

– păstraţi o distanţă semnificativă, de 1,5 metri, faţă de celelalte persoane pe care le întâlniţi;

– respectaţi cu stricteţe regulile de igienă personală recomandate de autorităţi, pentru a vă proteja atât pe dumneavoastră cât şi pe cei apropiaţi;

– înainte de planificarea pelerinajului, informaţi-vă cu privire la măsurile impuse de autorităţi pentru municipiul Iaşi şi cele generale privind restricţiile de circulaţie din intervalul orar 20.00 – 05.00;

– acordaţi o atenţie deosebită copiilor şi persoanelor vârstnice împreună cu care călătoriţi pentru a nu se rătăci, precum şi a bunurilor personale.

– persoanele cu probleme grave de sănătate care doresc să se roage la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi care au nevoie constantă de îngrijire medicală, să se informeze înainte de începerea pelerinajului cu privire la gradul de solicitare al echipajelor medicale de urgenţă şi a Unităţilor de Primiri Urgenţe Iaşi.

Totodată, pentru evitarea situaţiilor neplăcute, vă recomandăm să manifestaţi răbdare şi înţelegere faţă de măsurile luate de organizator cu privire la regulile de acces în zonele destinate pelerinilor şi să respectaţi indicaţiile forţelor de ordine.

Vă asigurăm că desfăşurarea în condiţii de normalitate şi siguranţă a manifestărilor religioase din această perioadă este prioritatea noastră, iar în caz de necesitate, adresaţi-vă cu încredere celui mai apropiat militar/poliţist aflat in zona unde sunteţi sau apelaţi numărul de urgenţă 112!

INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 10:46

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!

În această perioadă au loc întâlniri literare cu reprezentanți de seamă ai scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei, lecturi și mese...

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!
Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024. Muzica clasică ajunge la Sinagoga din Rădăuți...

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024
Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”
Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 05:35

Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice

Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi va fi dotat cu un scintigraf de ultimă generaţie, în valoare de peste un milion de euro, care ajută la...

Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 18:51

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor

UPDATE – Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău a finalizat, luni seară, numărarea voturilor în toate cele 2.219 secţii de...

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 17:40

Bacău: Bărbat rănit grav în coliziunea dintre o cisternă cu substanţe chimice şi o autoutilitară cu butelii, pe DN2

Un bărbat a fost rănit grav, luni, în urma coliziunii dintre o cisternă care transporta substanţe chimice şi o autoutilitară încărcată cu...

Bacău: Bărbat rănit grav în coliziunea dintre o cisternă cu substanţe chimice şi o autoutilitară cu butelii, pe DN2
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 17:26

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare printr-o suită de evenimente academice....

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași marchează împlinierea a 164 de ani de la înființare
Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 16:55

(AUDIO) Forum investițional organizat de Banca Națională a României la Iași

La Iași se desfășoară un Forum investițional organizat de Banca Națională a României în colaborare cu Patronatul Proiectanților în...

(AUDIO) Forum investițional organizat de Banca Națională a României la Iași