(UPDATE) Galaţi: A fost prins deţinutul care a evadat în timp ce era scos la muncă pe Faleza Dunării
10 decembrie 2024, 17:26 / actualizat: 10 decembrie 2024, 19:47
‘Deţinutul Ciobanu Alexandru George, în vârstă de 24 de ani, condamnat definitiv la 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis a fost capturat în cursul zilei de azi, 10.12.2024, în jurul orei 16,30, pe raza municipiului Galati, în zona Micro 16, de către o echipă de poliţişti din cadrul IPJ Galaţi. Acesta va fi reîncarcerat în sistemul penitenciar. În legătură cu fapta săvârşită, administraţia Penitenciarului Galaţi a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind totodată sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi. Precizăm că, în urma acestui incident, persoana privată de libertate va face obiectul unor măsuri disciplinare suplimentare, conform legislaţiei în vigoare şi va fi evaluată pentru reclasificarea regimului de detenţie’, se arată într-un comunicat de presă remis de Penitenciarul Galaţi.
Sursa citată precizează că la nivelul Penitenciarului Galaţi este în derulare o anchetă internă, pentru a analiza cauzele şi circumstanţele care au condus la producerea incidentului şi în funcţie de rezultatele acesteia vor fi dispuse măsurile legale corespunzătoare.
‘Reiterăm faptul că părăsirea fără autorizare a locului de deţinere este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani’, a mai transmis Penitenciarul Galaţi.
Un deţinut din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi a evadat, marţi dimineaţă, în timp ce era scos la muncă pe Faleza Dunării din municipiul reşedinţă.
‘Marţi, în jurul orei 07,15, s-a constatat că deţinutul Ciobanu Alexandru George, custodiat de Penitenciarul Galaţi, în vârstă de 24 de ani, condamnat definitiv la 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, clasificat în regim deschis, a părăsit punctul de lucru exterior SP ECOSAL Galaţi. Deţinutul are înălţimea de 1,75 m, statură atletică, ochi căprui, sprâncene arcuite, faţă ovală, ten deschis, păr şaten închis, cu barba tunsă scurt, multiple tatuaje pe braţe, iar la momentul părăsirii punctului de lucru purta geacă neagră lucioasă, pantaloni de trening închişi la culoare, fes deschis la culoare, adidaşi albi marca ‘Nike’ ‘, a informat, marţi dimineaţă, Penitenciarul Galaţi. (Agerpres)
Un deţinut din cadrul Penitenciarului de Maximă Siguranţă Galaţi a evadat, marţi dimineaţă, în timp ce era scos la muncă pe Faleza Dunării din municipiul reşedinţă.
‘Marţi, în jurul orei 07,15, s-a constatat că deţinutul Ciobanu Alexandru George, custodiat de Penitenciarul Galaţi, în vârstă de 24 de ani, condamnat definitiv la 8 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere fără permis, clasificat în regim deschis, a părăsit punctul de lucru exterior SP ECOSAL Galaţi. Deţinutul are înălţimea de 1,75 m, statură atletică, ochi căprui, sprâncene arcuite, faţă ovală, ten deschis, păr şaten închis, fără barbă, multiple tatuaje pe braţe, iar la momentul părăsirii punctului de lucru purta geacă neagră lucioasă, pantaloni de trening închişi la culoare, fes deschis la culoare, adidaşi albi marca ‘Nike’ ‘, a informat Penitenciarul Galaţi.
În vederea prinderii deţinutului, sunt amplasate echipaje de poliţie la toate ieşirile din municipiu, dar şi pe drumurile principale din judeţ.
Penitenciarul Galaţi a dispus trimiterea de echipe de căutare formate din personalul unităţii, precum şi cooperarea cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi, Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Galaţi, Poliţia Locală Galaţi şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Galaţi.
(AGERPRES/FOTO radioiasi.ro)