Procurorii DIICOT au efectuat percheziții în cinci județe ale Moldovei
Publicat de , 7 aprilie 2016, 16:50
Potrivit unui comunicat al DIICOT, în perioada 2012 – 2015, inculpaţii George şi Vasile Trifan au iniţiat un grup infracţional specializat în construcţia unor scheme infracţionale complexe, pentru obţinerea de beneficii materiale importante. Grupul infracţional a constat în crearea sau preluarea direct sau prin interpuşi a numeroase societăţi comerciale, care ulterior au fost folosite în scopul emiterii către beneficiarii interesaţi a unor facturi cu caracter fictiv, prin care se atesta în mod nereal livrarea unor mărfuri ori prestarea unor servicii de valoare foarte mare.
S-a reţinut că emiterea respectivelor facturi a servit atât diminuării în mod ilicit a bazei impozabile şi implicit a sumelor datorate bugetului de stat cu titlu de taxe şi impozite, cât mai ales creării unei aparente justificări a virării în conturile societăţilor comerciale folosite a unor sume importante de bani.
Ulterior, sumele de bani au fost ridicate în numerar de către membrii grupării, prin folosirea unor documente justificative ce nu corespundeau realităţii (de exemplu restituire împrumut acordat de administrator societăţii comerciale pe care o administra) sau prin justificări de tipul ‘achiziţii materiale’, fără ca ulterior să fie prezentate unităţii bancare documentele justificative cu privire la aşa-zisele achiziţii.
O a treia modalitate a ridicării sumelor de bani virate de către beneficiari a reprezentat-o transferarea unor sume de bani în alte conturi ale aceleiaşi societăţi comerciale, conturi pe care erau emise carduri de debit, urmată de retragerea sumelor respective de la ATM-uri.
Prejudiciul estimat cauzat bugetului de stat de către membrii grupării este de aproximativ 16 milioane euro.
În acest dosar, procurorii DIICOT – Biroul Teritorial Neamţ i-au reţinut pe inculpaţii Mihai Stan, Mihai Toma, George Eugen Cristian, Buşe Paul, Vlasă Ionuţ Ciprian, Horpos Alexandru, Misăilă Gheorghe Dan, George şi Vasile Trifan, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire şi aderare la un grup infracţional organizat, evaziune fiscală, complicitate la evaziune fiscală, spălare de bani şi complicitate la spălare de bani.
Ulterior, instanţa de judecată a dispus ca aceştia să fie cercetaţi în libertate sub control judiciar.
La instrumentarea dosarului, procurorii au beneficiat de sprijinul SCCO Neamţ, DGA, IPJ – SICE Neamţ, iar la punerea în executare a mandatelor şi executarea percheziţiilor de sprijinul BCCO Bacău, BCCO Bucureşti, SCCO Ilfov, SCCO Giurgiu.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale şi Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă. (Agerpres/FOTO: enational.ro)