Peste 700.000 de români îşi sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun
Publicat de Andreea Drilea, 25 decembrie 2024, 08:13
Datele Direcţiei pentru Evidenţa Persoanei din cadrul MAI relevă că sunt 383.615 bărbaţi şi 322.869 femei care poartă prenume asociate sărbătorii Naşterii Domnului – Crăciunul.
Între bărbaţii care se sărbătoresc pe 25 decembrie, cei mai mulţi poartă prenumele Cristian – 329.311.
De asemenea, se sărbătoresc în prima zi de Crăciun cei care se numesc Cristinel – 30.822 de persoane, Cristi – 11.729, Christian – 8.442, Crăciun – 2.378, Kristian – 605, Crăciunel – 320 şi Crăciunică – 8.
La femei, cele mai multe sărbătorite au prenumele Cristina – 286.876.
Îşi sărbătoresc onomastica şi cele care se numesc Cristiana – 27.516 de persoane, Krisztina – 6.557, Kristina – 794, Cristinela – 754, Kristiana – 192, Crăciuniţă – 136 şi Crăciunică – 44. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro