Ascultă Radio România Iași Live

piata de capital

BVB: Indicii BET şi BET-TR sunt la maxime istorice şi au crescut în ultimul an cu 50 de procente

BVB: Indicii BET şi BET-TR sunt la maxime istorice şi au crescut în ultimul an cu 50 de procente

Publicat de , 12 aprilie 2021, 11:11

În raport se menţionează că piaţa de capital din România doboară record după record în acest an, pe măsură ce investitorii prezenţi la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au contribuit la creşterea pieţei la noi maxime istorice. Indicele de referinţă BET şi echivalentul acestuia incluzând dividendele, BET-TR, au atins noi maxime istorice la finalul primului trimestru din acest an. Pentru prima dată în istoria de 23 de ani a indicelui BET a fost depăşit pragul de 11.000 de puncte. Mai exact, în ultima şedinţă de tranzacţionare din luna martie, BET a afişat un nivel de 11.189 puncte.

Indicele BET-TR, care include şi dividendele acordate de companiile din BET, a atins noi niveluri record şi a continuat raliul spre 19.000 de puncte. În şedinţa de tranzacţionare de 31 martie a atins cel mai înalt nivel de la înfiinţare: 18.848 puncte.

Doar în primele 3 luni ale acestui, indicii BET şi BET-TR au crescut cu peste 14%. În ultimele 12 luni, creşterile au fost de 46,7% pentru BET, iar pentru BET-TR de 54,4%.

Piaţa de capital ar putea deveni a doua sursă de venituri după salarii. Cine investeşte lunar o parte din salariu poate ajunge să aibă echivalentul unui al 13-lea salariu din randamentele şi dividendele oferite de companiile listate la bursă, evident în funcţie de procentul din salariu care este investit şi în funcţie de performanţa anuală a pieţei. Pe termen lung, un comportament investiţional constant va conduce la atingerea independenţei financiare într-un mod mult mai rapid şi realist. A lipsi acum ca investitor din piaţa de capital este ca şi când ai refuza o majorare salarială, iar în viitor şi pe termen lung o astfel de absenţă este mult mai costisitoare. Pentru companii, accesul la capital este o consecinţă firească a prezenţei pe bursă, însă beneficiile listării sunt multiple şi pe mai multe paliere: transparenţă, guvernanţă corporativă, evaluare a businessului dictată de piaţă, publicitate crescută în rândul investitorilor şi în mass-media, un grad crescut de încredere în rândul partenerilor de business. A fi o companie listată reprezintă o recunoaştere publică a performanţei managementului şi permite stimularea performanţei angajaţilor prin acordarea de acţiuni prin programul de stock option plan‘, a declarat Radu Hanga, preşedintele Consiliului de Administraţie al Bursei de Valori Bucureşti.

Valoarea totală a tranzacţiilor cu toate tipurile de instrumente financiare a crescut cu 30,4% la finalul primelor trei luni ale acestui an comparativ cu perioada similară a anului trecut. Pe Piaţa Reglementată a BVB au fost realizate tranzacţii totale de 4,66 miliarde lei. Tot la nivelul primului trimestru, lichiditatea zilnică medie cu toate tipurile de instrumente financiare s-a situat la 74 milioane lei (15,2 milioane euro), în creştere cu 28,4% comparativ cu primul trimestru al anului anterior.

Suntem la maxime istorice şi constatăm că există în continuare un interes crescut pentru piaţa de capital autohtonă, atât din partea investitorilor instituţionali, cât şi din partea celor individuali. Din punct de vedere al multiplilor de tranzacţionare, România este una dintre cele mai ieftine pieţe emergente, iar dividendele oferite fac piaţa noastră şi mai atractivă. Noile recorduri atinse de indicii BET şi BET-TR reprezintă o validare dată de investitori că asistăm la o revenire puternică în ceea ce priveşte performanţa de business a companiilor listate, însă sunt şi alţi parametri importanţi prin care activitatea bursieră poate fi interpretată. Creşterea lichidităţii reprezintă un obiectiv esenţial de dezvoltare, înregistrăm o creştere a valorilor tranzacţionate pe toate instrumentele în acest trimestru, însă îmbunătăţirea condiţiilor de lichiditate, mai ales pe segmentul de acţiuni, rămâne una dintre priorităţile principale ale Bursei de Valori Bucureşti,‘ a afirmat Adrian Tănase, directorul general al BVB.

Activitatea investiţională la BVB îşi continuă parcursul ascendent în prima parte a anului 2021, după rezultatele record obţinute în 2020 când investitorii prezenţi pe bursa românească au tranzacţionat instrumente financiare în valoare totală de 18,3 miliarde lei, echivalentul a 3,77 miliarde euro. A fost cea mai mare valoare anuală înregistrată vreodată pe segmentul principal al bursei româneşti şi a depăşit cu aproape 25% recordul anterior consemnat în anul 2007.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda cheie la 6,5% pe an
Naţional vineri, 8 noiembrie 2024, 15:41

Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda cheie la 6,5% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5%...

Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda cheie la 6,5% pe an
Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil
Naţional vineri, 8 noiembrie 2024, 06:20

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica miercuri, de Sfinţii Mihail şi Gavriil. Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa...

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil
Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Naţional joi, 7 noiembrie 2024, 06:45

Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Executivul ar putea aproba, în şedinţa de joi, un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. ‘Prin proiectul de...

Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8
Naţional miercuri, 6 noiembrie 2024, 10:49

Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8

Pentru construirea secţiunii de munte Sărăţeni-Pipirig pe traseul Autostrăzii Unirii A8 este nevoie de o forţă de muncă de 22.000 de...

Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8
Naţional marți, 5 noiembrie 2024, 06:38

Senatul a adoptat un proiect privind punerea sub control a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope

Senatorii au adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern ce vizează necesitatea punerii sub control a unor medicamente care conţin substanţe...

Senatul a adoptat un proiect privind punerea sub control a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 17:28

(UPDATE) Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen

UPDATE – Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede că aceste...

(UPDATE) Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 10:25

(AUDIO/FOTO) Grevă de avertisment la Arhivele Naționale ale României

Angajații din Arhivele Naționale din toată țara se află timp de două ore în grevă de avertisment. Acesta este ultimul pas înaintea...

(AUDIO/FOTO) Grevă de avertisment la Arhivele Naționale ale României
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 09:19

Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 04-11-2024 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 04 noiembrie,...

Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe din țară

ASF: Anul 2020 va rămâne unul istoric pentru piaţa de capital din România

Publicat de , 28 decembrie 2020, 12:58

‘Piaţa autohtonă de capital a traversat o perioadă sensibilă pe parcursul anului 2020, ca urmare a faptului că în perioade de criză bursele reacţionează emoţional şi astfel, există fluctuaţii relativ ample. Pe de altă parte însă, statutul de piaţă emergentă, obţinut recent de bursa de la Bucureşti, reprezintă o oportunitate reală de dezvoltare în perspectiva anului viitor.
Anul 2020 va rămâne unul istoric pentru piaţa de capital din România. Pe 21 septembrie, Bursa de la Bucureşti a fost promovată la statutul de piaţă emergentă de către agenţia de evaluare FTSE Russell, cea mai importantă realizare de la reînfiinţarea acesteia, din 1995 şi până în prezent. Prin această decizie a fost atins obiectivul fundamental al proiectului strategic STEAM (Set of actions Towards Establishing and Acknowledgement of the emergent Market status), conceput şi derulat la nivelul Autorităţii de Supraveghere Financiară’, se spune în analiza ASF.

Autoritatea arată că noul statut al bursei reprezintă o oportunitate semnificativă pentru companiile listate, întrucât vehicule investiţionale, care gestionează sute sau poate chiar miliarde de euro, vor putea investi în acţiunile tranzacţionate pe bursa de la Bucureşti, lucru imposibil până în toamna acestui an din cauza restricţiilor generate de statutul de Piaţă de Frontieră.

‘Anul 2020 a însemnat însă şi anul pandemiei COVID-19. Temerile investitorilor, alimentate de dubla criză, sanitară şi economică, s-au tradus prin volatilităţi ridicate, care au fost consemnate mai ales în primăvara acestui an. Începutul lunii decembrie vine cu o revenire timidă a bursei, după ce în primăvară aceasta a ‘suferit’ din cauza răspândirii virusului SARS-CoV-2. La sfârşitul toamnei, capitalizarea companiilor româneşti, listate pe piaţa principală a BVB, a ajuns la aproximativ 100 miliarde lei, iar capitalizarea companiilor listate pe SMT la aproape 10 miliarde lei’, se precizează în analiză.

ASF enumeră evenimentele anului la Bursă, menţionând admiterea la tranzacţionare a acţiunilor Bittnet Systems SA (BNETR07) pe Piaţa Reglementată administrată de BVB, începând cu data de 3 iunie 2020.

Potrivit Autorităţii, obligaţiunile Norofert (NRF) au intrat la tranzacţionare pe SMT-ul BVB în data de 5 iunie; acţiunile societăţii de agribusiness Holde Agri Invest (HAI) au intrat la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti, pe piaţa AeRO, în data de 1 octombrie 2020; obligaţiunile Agroserv Măriuţa (MILK25E), procesatorul lactatelor Lăptăria cu caimac, au intrat la tranzacţionare pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare începând cu data de 8 decembrie 2020.

Compania de tehnologie 2Performant (2P) s-a listat la Bursa de Valori Bucureşti pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare la data de 9 decembrie 2020

Instituţia aminteşte măsurile luate în vreme de criză.

‘Declararea pandemiei COVID-19 şi incertitudinile induse de criza sanitară la nivel economic au avut un impact puternic în comportamentul investitorilor, reflectându-se într-o perioadă de volatilitate ridicată a pieţei de capital. La nivelul activităţii de supraveghere, desfăşurată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, au fost dispuse măsurile necesare creşterii frecvenţei de raportare în vederea analizei stabilităţii financiare a entităţilor şi adoptării unor măsuri cu caracter preventiv, inclusiv în ceea ce priveşte adecvarea planurilor de continuitate a activităţii, ori de câte ori indicatorii prudenţiali ar fi atins pragurile de alertă. Este de remarcat, în acest context, adaptarea pieţei fondurilor de investiţii, care a rezistat presiunii răscumpărărilor, şi nu a fost necesară activarea unor mecanisme suplimentare de administrare a lichidităţii, toate obligaţiile fiind onorate conform prevederilor legale şi prospectelor de emisiune’, arată sursa citată.

În ceea ce priveşte sistemele de post-tranzacţionare, s-a urmărit asigurarea convergenţei practicilor de supraveghere a depozitarilor centrali şi a sistemelor de decontare la nivel european, prin derularea primului exerciţiu de evaluare anuală a depozitarului central de titluri de capital autorizat de ASF în baza CSDR.

În contextul pandemiei, ASF şi entităţile pieţei de capital au trecut testul digitalizării, prin eforturi semnificative de adaptare rapidă la noile modalităţi de interacţiune/comunicare. Astfel, ASF a pus la dispoziţia entităţilor şi publicului canale de comunicare electronică, intensificând totodată activităţile de monitorizare şi dialogul cu piaţa, în vederea soluţionării problemelor specifice.

De asemenea, entităţile pieţei s-au remarcat prin efortul de a identifica soluţiile digitale optime pentru asigurarea continuităţii business-ului şi alternative moderne de relaţionare cu consumatorii, în contextul pandemiei COVID-19.

Pe parcursul anului 2020, au fost continuate demersurile ASF pentru sprijinirea acţiunilor de constituire a Contrapărţii Centrale. Astfel, la finalul anului 2019, a fost înfiinţată societatea CCP.RO, al cărei acţionar majoritar este Bursa de Valori Bucureşti, entitate care va desfăşura pe teritoriul României activităţi specifice unei contrapărţi centrale şi pentru care se va solicita autorizarea din partea ASF în această calitate, în anul 2021.

Totodată, Autoritatea împreună cu Ministerul Finanţelor, cu actorii din piaţă şi cu consultanţa OECD, dezvoltă în perioada următoare Strategia Pieţei de Capital. Este vorba despre o radiografie a întregii pieţe de capital, care are ca obiectiv final maximizarea punctelor forte, astfel încât Bursa să poată face pasul spre următorul nivel de dezvoltare.

De asemenea, Autoritatea de Supraveghere Financiară menţionează că a avut o activitate susţinută pe zona de reglementare în anul pandemiei, pentru a veni, pe de o parte în sprijinul entităţilor din piaţă, iar pe de altă parte pentru continuarea procesului de modernizare a cadrului ce guvernează sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare.

În calitate de Autoritate de reglementare şi de supraveghere a pieţelor financiare non-bancare, ASF a avut un rol activ în cadrul procesului de elaborare a Legii nr. 158/2020, care are în vedere în principal alinierea legislaţiei specifice emitenţilor şi operaţiunilor de piaţă la cerinţele mai multor acte normative europene (Directiva (UE) 2017/828 Regulamentul (UE) 2017/1129 şi Regulamentul (UE) 2017/2402), precum şi realizarea unor modificări şi/sau completări ale acestei legislaţii pentru a surprinde dinamica şi evoluţiile recente ale pieţei de capital, respectiv pentru a permite derularea corespunzătoare a unor activităţi sau operaţiuni aflate sub domeniul de supraveghere al Autorităţii.

Printre cele mai importante activităţi în sfera reglementării legislaţiei secundare se numără: Regulamentul A.S.F. nr. 5/2020 pentru adoptarea unor măsuri referitoare la desfăşurarea adunărilor generale ale emitenţilor pe perioada existenţei stării de urgenţă generate de COVID-19. Regulamentul a avut în vedere introducerea unor dispoziţii care să asigure desfăşurarea corespunzătoare a adunărilor generale ale acţionarilor, în contextul instituirii stării de urgenţă generate de COVID-19. Emiterea Regulamentului A.S.F. nr. 5/2020 a fost determinată de caracterul de urgenţă al măsurilor ce trebuiau adoptate şi, cu precădere, de iminenţa desfăşurării de către societăţile emitente a adunărilor generale ordinare anuale ale acţionarilor având pe ordinea de zi aprobarea situaţiilor financiare, precum şi de eventualitatea desfăşurării unor alte adunări generale ale acţionarilor care nu sufereau amânare.

Printre altele, este enumerat şi Regulamentul ASF nr. 8/2020 pentru adoptarea unor măsuri excepţionale aplicabile entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de ASF – Sectorul instrumentelor şi investiţiilor financiare pe perioada instituirii pe teritoriul României a stării de urgenţă generate de criza COVID-19. Regulamentul a introdus proactiv o serie de măsuri legale de ajustare şi adaptare a activităţii entităţilor supravegheate de pe piaţa de capital în contextul noii crize apărute (amânarea unor raportări periodice, dispense acordate SAI/AFIA de transmitere a anumitor documente în format letric, permiterea lichidizării portofoliului investiţional al SAI prin realizarea de operaţiuni repo etc.).

Totodată, este amintit Regulamentul privind formarea, pregătirea şi perfecţionarea profesională pe piaţa de capital. Acesta actualizează cadrul legal aplicabil în domeniul formării şi pregătirii profesionale specifice pieţei de capital cu scopul armonizării lui cu necesităţile şi particularităţile pieţei aflate într-o continuă dinamică, în special cu situaţia generată de pandemia SARS-CoV-2, creându-se posibilitatea organizării programelor de formare profesionala în sistem on-line.

Nu în ultimul rând se menţionează Norma ASF nr. 27/2020 privind modificarea anexei la Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 13/2018 pentru aplicarea Ghidului Autorităţii Europene pentru Valori Mobiliare şi Pieţe (ESMA) privind scenariile de simulare a situaţiilor de criză în temeiul art. 28 din Regulamentul (UE) nr. 1.131/2017 privind fondurile de piaţă monetară (Money-market funds).

Norma implementează Ghidul ESMA 34-49-172 RO, în contextul obligaţiei ESMA de a actualiza ghidul cel puţin anual, în temeiul prevederilor art. 28 alin. (7) din Regulamentul (U.E.) nr. 1131/2017 privind fondurile de piaţă monetară, prin modificarea Anexei la Norma ASF nr. 13/2018 pentru aplicarea Ghidului ESMA privind scenariile de simulare a situaţiilor de criză.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda cheie la 6,5% pe an
Naţional vineri, 8 noiembrie 2024, 15:41

Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda cheie la 6,5% pe an

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a decis vineri să menţină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5%...

Banca Naţională a României a decis să menţină dobânda cheie la 6,5% pe an
Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil
Naţional vineri, 8 noiembrie 2024, 06:20

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica miercuri, de Sfinţii Mihail şi Gavriil. Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa...

Peste 1,4 milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sf. Mihail şi Gavriil
Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Naţional joi, 7 noiembrie 2024, 06:45

Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe

Executivul ar putea aproba, în şedinţa de joi, un proiect de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe. ‘Prin proiectul de...

Şedinţa de guvern – pe agendă, proiectul de lege privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe
Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8
Naţional miercuri, 6 noiembrie 2024, 10:49

Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8

Pentru construirea secţiunii de munte Sărăţeni-Pipirig pe traseul Autostrăzii Unirii A8 este nevoie de o forţă de muncă de 22.000 de...

Constructorii care angajează şomeri vor avea punctaj suplimentar în evaluarea ofertelor pentru cele patru loturi ale autostrăzii A8
Naţional marți, 5 noiembrie 2024, 06:38

Senatul a adoptat un proiect privind punerea sub control a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope

Senatorii au adoptat, luni, un proiect iniţiat de Guvern ce vizează necesitatea punerii sub control a unor medicamente care conţin substanţe...

Senatul a adoptat un proiect privind punerea sub control a medicamentelor care conţin substanţe stupefiante şi psihotrope
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 17:28

(UPDATE) Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen

UPDATE – Senatul a adoptat, luni, în plen, proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, cu amendamente, prin care se prevede că aceste...

(UPDATE) Senat: Proiectul de modificare a Legii pensiilor militare, adoptat în plen
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 10:25

(AUDIO/FOTO) Grevă de avertisment la Arhivele Naționale ale României

Angajații din Arhivele Naționale din toată țara se află timp de două ore în grevă de avertisment. Acesta este ultimul pas înaintea...

(AUDIO/FOTO) Grevă de avertisment la Arhivele Naționale ale României
Naţional luni, 4 noiembrie 2024, 09:19

Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe din țară

Sursa : Administrația Națională de Meteorologie COD : GALBEN Ziua/luna/anul: 04-11-2024 Ora : 10:00 Nr. mesajului:1 Intervalul : 04 noiembrie,...

Cod galben de intensificări ale vântului în mai multe județe din țară

Piaţa bursieră din România se îndreaptă spre cea mai slabă zi înregistrată vreodată

Piaţa bursieră din România se îndreaptă spre cea mai slabă zi înregistrată vreodată

Publicat de , 19 decembrie 2018, 18:25

Decizia a anulat imediat ceea ce fusese una din pieţele europene cu cele mai bune performanţe ale anului şi a provocat dificultăţi până în Austria, unde bănci precum Erste şi Raiffeisen, care operează în România, au înregistrat scăderi semnificative.

Declinul vine după ce marţi seară Guvernul a anunţat noi taxe pentru bănci şi companiile de energie precum şi măsuri care vizează fondurile private de pensii.

Una dintre cele mai importante măsuri anunţate de ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, vizează o ”taxă pe lăcomie’ care să se aplice, de la 1 ianuarie 2019, instituţiilor financiar-bancare, în cazul în care ratele ROBOR la 3 şi 6 luni depăşesc o anumită valoare. Autorităţile estimează la trei miliarde de lei impactul acestei măsuri.

Există de asemenea un plan de plafonare a preţului gazelor, aplicarea unei taxe la cifra de afaceri a companiilor de energie şi de telecomunicaţii şi modificări la Pilonul 2 de pensii.

Indicele principal al Bursei de la Bucureşti înregistra miercuri un declin de 12,2%, în timp ce acţiunile Băncii Transilvania şi ale BRD (subsidiara grupului francez Societe Generale) au scăzut cu 18% şi, respectiv, 10,3%.

Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi investitorii au criticat măsurile, apreciind că vor afecta consumatorii şi băncile şi au solicitat Guvernului să renunţe la aceste planuri.

‘Avalanşa de măsuri fiscal-bugetare anunţate cu câteva zile înainte de sfârşitul anului şi cu un impact semnificativ asupra întregii economii este inacceptabilă, fiind în acelaşi timp simptomul unei fracturi între guvernanţi şi agenţii economici’, consideră reprezentanţii Coaliţiei pentru Dezvoltarea României (CDR), care reuneşte 45 de organizaţii şi membri asociaţi.

Şi Camera de Comerţ Americană în România (AmCham) a solicitat retragerea imediată a proiectului de Ordonanţă de Urgenţă privind noile măsuri fiscale anunţate de către ministrul de Finanţe în data de 18 decembrie cu intenţia de a fi implementate începând cu 1 ianuarie 2019.

‘Considerăm că măsurile propuse, precum şi maniera de adoptare a acestora sunt lipsite de responsabilitate şi chibzuinţă şi induc un haos generalizat în economia românească, fapt confirmat de primele reacţii pe piaţa de capital, care indică o erodare rapidă a încrederii investitorilor în numai câteva ore de la anunţarea acestui OUG. Facem din nou apel la respectarea cadrului legal privind transparenţa decizională şi consultările publice’, afirmă reprezentanţii investitorilor americani

În urma declinului de 12%, indicele principal al Bursei de la Bucureşti se îndreaptă spre cea mai slabă zi înregistrată vreodată, care a fost în ianuarie 2009, şi face ca un an deja greu să arate şi mai rău pentru pieţele din Europa Centrală, unde doar Bucureştiul înregistra creşteri vizibile, înainte de scăderea semnificativă de miercuri.

De la începutul anului şi până în prezent, indicele Bursei din Praga a scăzut cu 7%, cel al Bursei de la Varşovia cu aproape 6%, după ce investitorii au început să-şi retragă fondurile de pe pieţele emergente.

Analiştii de la Morgan Stanley susţin că taxa pe bănci implică o reducere a profiturilor totale de peste 50%.

Deşi alte state din Europa Centrală şi de Est au introdus taxe bancare în ultimii ani, niciuna nu a fost legată de ratele interbancare.

‘Legarea unei taxe bancare de evoluţia ROBOR este o măsură fără precedent şi ar putea submina controlul băncii centrale asupra politicii sale monetare’, consideră BCR.

În Austria, titlurile Erste Bank, care generează 8,4% din venituri de pe urma subsidiarei Banca Comercială Română, au scăzut cu 10%, cel mai mare declin înregistrat de o acţiune din indicele STOXX 600, în timp ce acţiunile Raiffeisen Bank International, care are aproximativ 6% din activele sale în România, înregistrau o scădere de 3,8%.

Şi la Praga Bursa a înregistrat un recul de 2,2%, la cel mai redus din iulie 2017, iar titlurile Erste listate în Cehia au scăzut cu 8%.

Indicele principal al Bursei de la Budapesta era de asemenea pe roşu.