S-a reluat furnizarea apei în municipiul Piatra Neamţ
Publicat de gabrielarotaru, 1 august 2018, 06:43
Municipiul Piatra-Neamţ a rămas, astăzi după-amiază, fără apă potabilă, din cauza unor căderi repetate de tensiune la captarea de apă, potrivit anunţului făcut de compania ApaServ pe pagina de Facebook.
‘Compania judeţeană Apa Serv informează utilizatorii săi că, din cauza căderilor de tensiune înregistrate la captarea de apă, în municipiul Piatra-Neamţ va furniza apă cu presiune scăzută, putându-se ajunge până la întreruperea totală. La reluarea alimentării cu energie electrică se va relua şi furnizarea apei potabile‘, au anunţat reprezentanţii Apa Serv.
Potrivit sursei citate, numerele de telefon fix de la dispecerat nu sunt disponibile din cauza aceleiaşi probleme. (Agerpres/ FOTO moldova24.info)