Bacău: Poliţiştii au folosit armamentul pentru prinderea unui tânăr care se sustrăgea executării pedepsei cu închisoarea
Publicat de , 23 aprilie 2020, 16:32
Purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru, a declarat, joi, că bărbatul în vârstă de 29 ani fusese condamnat de Judecătoria Sectorului 6 Bucureşti la 2 ani şi 4 luni de închisoare pentru infracţiunea de şantaj.
Miercuri, poliţiştii din Buhuşi şi cei de Investigaţii Criminale, împreună cu luptătorii Serviciului de Acţiuni Speciale Bacău, au efectuat o descindere domiciliară la locuinţa bărbatului.
‘La vederea poliţiştilor, tânărul a încercat să se sustragă şi a fugit pe un teren viran din apropierea locuinţei. Poliţiştii l-au somat, însă acesta a continuat să fugă. În acel moment poliţiştii au efectuat trei focuri de avertisment în plan vertical’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
La auzul focurilor de armă, tânărul s-a oprit şi s-a predat poliţiştilor.
Bărbatul a fost imobilizat, încătuşat şi depus în Arestul IPJ Bacău, de unde va fi transferat într-un penitenciar pentru executarea pedepsei.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)