Vlad Păunescu: ‘Live’ este un film care te cheamă să gândeşti

Publicat de Andreea Drilea, 11 mai 2015, 14:21

Vlad Păunescu a vorbit, în interviu, despre motivele care au stat la baza deciziei de a debuta în calitate de regizor, după o carieră ca director de imagine şi producător la Castel Film, studiouri al căror fondator este.

De asemenea, regizorul a vorbit şi despre cum a decis să aleagă actorii din rolurile principale ale filmului – Rodica Lazăr şi Tudor Chirilă, dar şi despre întoarcerea la ‘mirosul peliculei’, în această producţie.

Lungmetrajul ‘Live’ va fi lansat de Castel Film în cinematografele din România pe 15 mai. Pelicula îi are în distribuţie, pe lângă Rodica Lazăr şi Tudor Chirilă, pe Crina Tofan, Ioana Blaj, Constantin Chiriac, Adrian Titieni, Doru Ana, Claudiu Bleonţ, Andrei Huţuleac.

[youtube height=”HEIGHT” width=”WIDTH”]https://www.youtube.com/watch?v=szDehI0bzfg[/youtube]

‘Live’ spune povestea Emei (Rodica Lazăr), o prezentatoare TV de succes, gazda unei apreciate emisiuni de investigaţii. Succesul ei depinde major de rating, iar Ema e dispusă să îşi pună la bătaie sănătatea, dar şi toate resursele pentru a scoate adevărul la iveală. Unul dintre cazuri o aduce însă în mijlocul unui scandal de proporţii care îi va schimba dramatic viaţa. Ema va fi prinsă în strânsoarea unei uriaşe şi periculoase maşinării care demască cele mai controversate personaje politice ale momentului.

Scenariul peliculei este semnat de Vlad Păunescu şi Mihai Mănescu, director de imagine este Adrian Silişteanu, scenografia a fost realizată de Călin Papură, costumele au fost create de Oana Păunescu, montajul – Dan Nanoveanu, muzica – Petru Mărgineanu.

AGERPRES: Spuneţi-mi cum a început pentru dumneavoastră povestea ‘Live’. ‘Live’ e filmul care v-a convins să faceţi regie, după o viaţă de director de imagine şi producător.

Vlad Păunescu: Nu a început ‘Live’ cu ‘Live’, a început cu ‘Regina directului’. (Aşa) s-a numit la început filmul. Şi abia după aceea am hotărât să îi schimbăm titlul, considerând că este mai puternic şi mai actual ‘Live’ decât uşor-dulceagul ‘Regina directului’. A început cum începe normal orice proiect, printr-o recomandare. Când ai prieteni, ei vin cu tot felul de idei şi tu trebuie să le duci până la capăt. Şi acel prieten din acel timp mi-a propus aşa, o înţelegere prietenească, să îmi scrie o idee de scenariu şi eu să fac regia. Am intrat în jocul ăsta şi am acceptat şi el a fost serios, s-a ţinut de cuvânt. Eu uitasem. Şi mi-a adus un scenariu. Şi, pentru că îmi luasem cumva un angajament în faţa lui, am zis ‘Mergem mai departe’. Aşa s-a născut.

AGERPRES: Şi dumneavoastră aţi fost şi scenaristul propriu-zis al filmului…

Vlad Păunescu: Apoi lucrurile s-au schimbat puţin, pentru că mi-am permis să modific prea mult în scenariul prietenului meu şi a trebuit să ne despărţim, eu să îmi iau un colaborator în persoana lui Mihai Mănescu, un excelent scenarist, cu care am dus proiectul… l-am transformat, l-am dus până la capăt.

AGERPRES: Iar cea care, spuneaţi înainte de începutul interviului, v-a împins de la spate, a fost soţia dumneavoastră…

Vlad Păunescu: Întotdeauna trebuie să fie o soţie care te împinge de la spate, pentru că în absenţa lor ne-am plictisi. Am avut motorul ăsta de mult timp în spatele meu, soţia mea, mulţi ani. Mă simt extraordinar în continuare. A fost un motor bine-venit.

AGERPRES: Într-un interviu anterior spuneaţi că v-aţi delimitat – dumneavoastră fiind şi producător şi director de imagine – spuneaţi că aţi luat mâinile de pe frâie, aţi încercat să vă delimitaţi de lucrurile acestea, să fiţi doar regizor în această ecuaţie. A fost greu?

Vlad Păunescu: Nu. Aş fi dat naştere unui conflict. Pentru că eu sunt aşa de felul meu ‘berbec’ de la natură şi sunt ambiţios în a-mi duce construcţia proiectului meu de la capăt, acceptând destul de greu intervenţia celor din afară. Greu nu este niciodată dacă îţi propui ceva şi cu paşi mărunţi îţi construieşti drumul. Şi atunci a trebuit să aleg, am considerat eu, cel mai bun operator care era în momentul respectiv liber, Adrian Silişteanu, în care cred foarte mult şi tot eu mi-am impus să nu deschid gura vizavi de imagine. Şi jocul a reuşit. Păstrez o relaţie extraordinară cu colaboratorul meu Adrian Silişteanu şi sper, dacă se va mai întâmpla aşa o escapadă de-asta în regie, să ne reîntâlnim.

AGERPRES: Pe afişul filmului scrie ‘It’s all about money’. Dar dumneavoastră v-aţi gândit, când aţi scris scenariul filmului, la bani, la buget? E un aspect destul de dezbătut în cinematografia românească – faptul că filmele sunt făcute în funcţie de bugetul care e pus la dispoziţie. Pentru dumneavoastră a contat acest aspect?

Vlad Păunescu: (râde – n.r.) E delicată întrebarea, pentru că deschidem, aşa, o cutie a Pandorei. Bugetul îl construieşti în funcţie de scenariu. Sigur, dacă te limitezi la ceea ce îţi doreşti să devină filmul, banii sunt suficienţi. Dacă te gândeşti să-i cheltuieşti sau să rămână şi după ce ai terminat filmul, pentru altele, cu siguranţă bugetul nu ajunge. Nu. Am avut un buget normal, am avut un număr normal de zile de filmare. Ne-am înscris în ceea ce în mod normal s-ar fi înscris orice proiect supervizat de mine ca producător. Deci nu mi-am permis nici extravaganţe, dar nici nu mi-am impus nişte limite.

AGERPRES: E foarte interesant că mărturiseaţi că filmul are două părţi temporale – partea de trecut, care este filmată pe peliculă, şi partea de prezent, care este filmată în digital. De ce aţi luat această decizie şi care este motivaţia pentru fiecare dintre alegeri?

Vlad Păunescu: Am intrat în lumea filmului în urmă cu mulţi ani. 35 de ani cred că au trecut şi un spectator, cineva se întreabă: ‘De ce mai eşti aici după atâta timp?’ Când am intrat în cinematografie am fost atras de mirajul filmului şi a libertăţii pe care ţi-o oferă industria asta şi apoi de un lucru care ar putea să vă surprindă – mirosul peliculei. Am lucrat ca operator cu mari regizori români la vremea respectivă şi toate filmele pe care le-am făcut au fost pe peliculă. Misterul laboratorului, a fabricii de developare a peliculei, chimicalele, ceea ce puteai să obţii fără să vezi, doar calculând în mintea ta – era fascinant. Acum filmatul pe magnetică îţi conferă o altă libertate. Mai puţină atenţie, dar, dacă perseverezi, poţi să obţii nişte lucruri miraculoase. Există o diferenţă mare între ceea ce poate să îţi confere pelicula şi ce îţi oferă magneticul. Şi atunci această combinaţie între o factură, o tentă de vechi pe care am obţinut-o pe peliculă, greu de obţinut în magnetic, a fragmentat cele două timpuri în care se petrece acţiunea filmului, trecutul şi prezentul. Văzând filmul, s-ar putea să îmi daţi dreptate, dumneavoastră, spectatorii, sau să mă contraziceţi. E ceea ce mi-am dorit să obţin.

AGERPRES: Este un ‘la revedere’ spus peliculei sau un ‘bun regăsit’?

Vlad Păunescu: Iertaţi-mă… ‘la revedere’ a spus breasla şi faptul că pelicula încetinea puţin ritmul de filmare. Încetinind ritmul de filmare bugetele creşteau. Ceea ce a adus magneticul nou sunt economiile – de timp şi de bani.

AGERPRES: E ceva ce aţi învăţat acum, de partea cealaltă a, să zicem, baricadei, ce nu ştiaţi ca producător şi ca director de imagine (DoP)?

Vlad Păunescu: Nu, mi-am adus aminte de spusele soţiei mele. Atunci când mi-am dorit să trec din spatele camerei undeva în spatele calculatorului, ca să fac calcule pentru producţia de film, soţia mea mi-a spus că ar trebui să fiu atent la decizia mea pentru că între a rămâne prieten cu actorii şi cu echipa de filmare ca operator şi a deveni un producător rece, distant şi calculat e o mare diferenţă şi s-ar putea să regret. Am avut bucuria să mă întorc la parfumul lucrului în echipă, lucrul alături de actori, lucrul alături de operatori şi aşa mai departe.

AGERPRES: Şi acum, că este vorba de actori, cum l-aţi găsit pe Tudor Chirilă? Cum l-aţi ales pe Tudor Chirilă, l-aţi ales de la scenariu, adică ştiaţi că el este personajul, sau l-aţi ales ulterior? Şi de ce el?

Vlad Păunescu: Mi l-am dorit pe Tudor Chirilă, vă spun sincer. Şi l-am dorit pentru că este actorul total, care are resurse absolut nebănuite, considerând că, pe de o parte, fizicul îl avantaja pentru rolul pe care l-a întruchipat şi, pe de altă parte, disponibilitatea lui artistică. E un rol complicat pentru că, în egală măsură, intră în film la 20 de ani şi iese din film la 60 de ani, deci o trecere de timp pe care trebuia s-o accepte şi el ca actor prin machiaj, prin păr, prin costum, prin tot, prin mers, o anumită încetineală pe care i-o dădea vârsta, iar el a fost de acord să încercăm, propunându-ne amândoi să ne oprim dacă ceva nu merge.

AGERPRES: Adică datorită acestei disponibilităţi actoriceşti a lui, dumneavoastră aţi decis să nu fie personajul interpretat de diferiţi actori…

Vlad Păunescu: A existat şi varianta asta. A existat la un moment dat varianta asta ca o variantă de back-up, de salvare, în ideea în care Tudor n-ar fi acceptat, dar încet-încet am reuşit să îl conving să creadă că poate să facă ceea ce ajunsesem să ne dorim împreună, trecerea aceasta de la tinereţe până dincolo de vârsta maturităţii.

AGERPRES: Vă amintiţi cum l-aţi cunoscut pe Tudor Chirilă şi când v-aţi dat seama că este un actor pe care l-aţi folosi în film?

Vlad Păunescu: E o întrebare grea, nu ştiu când l-am cunoscut pe Tudor Chirilă. Cred că am fost întotdeauna prieten cu Tudor Chirilă, cum am fost cu foarte mulţi actori pe care îi ştiu aşa din răgazul celor aproape 35 de ani de cinema. Ştiu cam tot ce se mişcă în lumea teatrului şi filmului din România, iar Tudor este un tip cu totul special.

AGERPRES: Iar Rodica Lazăr, interpreta rolului principal feminin, cum a intrat în acest film, în acest proiect? A fost ‘sortită’ rolului principal?

Vlad Păunescu: Rodica este iarăşi un actor special, ca şi Tudor, cu o disponibilitate nebănuită. Ea nu a jucat în film un astfel de rol, nu s-a apropiat de rolul unei femei puternice, frumoase, a rămas undeva într-un rol la ţară, femeia de la oraş cu mulţi copii. Întâmplarea face că, dincolo de faptul că ne cunoaştem de mulţi ani, am fost şi naşii fetiţei ei şi lucrul ăsta ne-a apropiat, dar nu cred că a fost determinant în alegerea pe care am făcut-o pentru acest rol al Emei. Rodica a dat probe cu alte actriţe şi a convins de departe că merită să îi încredinţăm rolul ăsta.

AGERPRES: Caracteristicile principale ale Emei, pentru dumneavoastră, ca scenarist, înainte de începerea filmărilor, care erau?

Vlad Păunescu: Forţa, forţa. O femeie puternică, aşa, un munte de femeie, frumoasă şi peste care e greu de trecut.

AGERPRES: În ‘Live’ este vorba de lumea televiziunii în mare parte. Are legătură şi cu televiziunea românească, v-aţi inspirat din lumea televiziunii din România sau este o televiziune universală?

Vlad Păunescu: În general, televiziunea aparţine spaţiului în care trăim, ca şi povestea filmului, dar este o televiziune care, pe de o parte, poate fi găsită oriunde, este o televiziune pe care mi-am imaginat-o, nu am copiat-o după o experienţă în televiziune de ani, pentru că n-am avut-o. Dar am încercat să mă documentez suficient de serios ca să nu mint foarte tare şi cred că am reuşit. Iar în televiziune, de fapt, acel ecran care ne separă de viaţă, intră cotidianul în forma lui nudă. Adică uneori urâtă, uneori frumoasă, descoperind ceea ce se întâmplă şi astăzi în realitate şi în spatele ecranului televizorului – lucruri plăcute, mai puţin plăcute, o viaţa dură, conflicte puternice. Nu este un film uşor. Este un film care te cheamă să gândeşti şi să încerci să corectezi ceva din ceea ce se poate corecta.

AGERPRES: Prima care a apărut în poveste a fost partea de trecut a Emei sau partea de prezent? Adică, cum s-au născut ele? Întâi istoria Emei sau…

Vlad Păunescu: Nu. Din capul locului mi-am dorit să apară Ema mică. Nu Rodica (Lazăr – n.r.), nu fetiţa ei, ci o altă fetiţă, care are 6 sau 7 ani. Şi după aceea intrăm în povestea adevărată, de actualitate, fără să simţim că există această trecere de timp. Apare o poveste paralelă, dar încet-încet vindem misterul ăsta şi spectatorul leagă cele două poveşti.

AGERPRES: Asta mă duce la apariţia ‘cameo’ a lui Mircea Badea. Cum a ajuns el în film?

Vlad Păunescu: Trecerile de timp din această poveste nu sunt marcate prin inserturi de genul ‘anul cutare, luna cutare’, ca să înţelegem că au mai trecut doi ani sau au mai trecut trei luni sau ceva de genul ăsta. Nu dăm vârsta personajului niciodată, nici mic fiind, nici matur, nici bătrân. Niciodată nu se pomeneşte vârsta. Nu e pomenită vârsta personajului. Şi atunci, trecerile de timp au fost făcute prin personaje ale vieţii şi timpului în care trăim. Mircea Badea e un reper pentru o anumită televiziune, domnul Mircea Geoană este un reper al politicii româneşti, al unui anumit moment în care apare în filmul nostru. Şi în felul acesta, prin personaje reale, oameni ai timpului nostru, înţelegem unde ne aflăm în timp, în timpul poveştii.

AGERPRES: La un moment dat, într-un interviu anterior, aţi spus că aţi trimis scenariul pentru consultare unor prieteni producători, probabil actori, scenarişti din străinătate, cu care aţi colaborat. Cine sunt? Ce sfaturi v-au dat?

Vlad Păunescu: Da, nu e greu să îmi aduc aminte cui am trimis. Am trimis unui distribuitor marcant din Los Angeles care ne este foarte apropiat nouă, celor de la Castel. A citit povestea şi a spus: ‘Mi-e greu s-o înţeleg foarte bine, pentru că nu trăiesc în România. Are un anumit specific’. Şi am întrebat-o dacă o asemenea poveste ar putea să intereseze pe un american care trăieşte în spaţiul respectiv. Şi răspunsul a fost: ‘Categoric da, dar va fi primit ca un film aparţinând unei anumite zone geografice’. Am trimis unui monteur din Los Angeles, un foarte bun regizor pe care îl cunosc de foarte mulţi ani şi care mi-a spus: ‘Trebuie să-l faci pentru că va avea succes’. Nu ştiu. Nu l-am trimis înapoi. Am spus că întâi vreau să văd reacţia publicului din România ca să ştiu ce să scriu pe plic când trimit înapoi prietenilor mei filmul.

AGERPRES: Şi vă gândiţi şi la o distribuţie internaţională?

Vlad Păunescu: Întotdeauna ne gândim la o distribuţie internaţională. Nimeni nu face film pentru a-l ţine în cutie. Toţi îşi doresc să îşi prezinte copilul. Acum, copilul când se naşte e la fel şi la mine, şi la dumneavoastră, face febră, îi dăm acelaşi tratament, dar când începe să crească începe să aibă o anumită personalitate care îl va face distinct de ceilalţi. Numai publicul, numai spectatorii vor spune care va fi soarta filmului. Mi-aş dori să aibă succes, vă spun sincer. Dar cred că toţi îşi doresc succesul.

AGERPRES: După experienţa aceasta, vă gândiţi să mai aveţi încă o experienţă ca regizor?

Vlad Păunescu: Nu m-am gândit serios, vă spun sincer. Am multe lucruri de făcut, planurile mele sunt de lungă durată, pe diverse direcţii. S-ar putea să mă întorc, nu ştiu. O întâmplare ar putea să mă determine să mă întorc mâine sau să nu mă întorc niciodată.

***

În 1992, Vlad Păunescu a pus bazele casei de producţie Castel Film. De atunci şi până în prezent, de numele lui Vlad Păunescu se leagă peste 120 de filme româneşti şi străine, precum: ‘Seven Seconds’ (regia Simon Fellows), ‘Borat’ (regia Larry Charles), ‘Cold Mountain’ (regia Anthony Minghella) sau ‘Damen tango’ (regia Dinu Tănase), ‘Legiunea străină’ (regia Mircea Daneliuc), ‘Train de vie’ (regia Radu Mihăileanu).

Vlad Păunescu a semnat imaginea pentru 17 lungmetraje româneşti importante, premiate la Festivalurile Internaţionale de film de la Manila, Moscova, Berlin, Toronto, printre care peliculele lui Dan Piţa ‘Concurs’ şi ‘Faleze de nisip’.

(Agerpres/FOTO larevista.ro)