Președintele interimar Ilie Bolojan despre summit-ul de la Londra

Publicat de gabrielarotaru, 3 martie 2025, 07:44
Din partea ţării noastre a fost în capitala britanică preşedintele interimar Ilie Bolojan, care sintetiza în cursul serii discuţiile.
Ilie Bolojan: Până la încheierea focului, deci la realizarea unui armistiţiu, menţinerea sprijinului financiar şi militar pentru Ucraina. În al doilea rând, pregătirea ţărilor europene pentru ca aceştia să-şi asume o povară mai mare pentru pacea în Europa şi în acest sens se va avea în vedere creşterea bugetelor pentru apărare în perioada următoare. De asemenea, s-a convenit că garanţiile de securitate care pot fi acordate Ucrainei nu pot fi asigurate fără un sprijin din partea Statelor Unite ale Americii. Aceste garanţii de securitate nu sunt doar pentru Ucraina, ci practic sunt pentru tot flancul estic, de la Baltică până la Marea Neagră. În acest sens, în continuarea parteneriatului transatlantic, se va lucra la un plan comun în aşa fel încât garanţiile de securitate să fie asigurate atât cu o implicare mare a ţărilor europene, dar şi bazându-se pe un sprijin pe care Statele Unite le-ar putea asigura. De asemenea, pentru încheierea unui armistiţiu şi a unei încetări a focului cât mai repede, o reluare a dialogului între Ucraina şi Statele Unite ar contribui la închiderea cât mai rapidă a conflictului şi la încetarea focului. (Rador/ FOTO presidency.ro)