Ascultă Radio România Iași Live

primar Broșteni

DNA: Primarul comunei sucevene Broşteni, trimis în judecată pentru fraudă cu fonduri europene

Publicat de , 8 iulie 2019, 16:51

Potrivit unui comunicat al DNA, transmis luni AGERPRES, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Nicolae Chiriac, la data faptelor primar al oraşului Broşteni, judeţul Suceava, şi reprezentant al Asociaţiei Crescătorilor de Animale ‘Ciobănaşul’ Broşteni, pentru folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată, şi participaţie improprie sub forma instigării la folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.

În acelaşi dosar a fost trimisă în judecată şi Asociaţia Crescătorilor de Animale ‘Ciobănaşul’ Broşteni, pentru săvârşirea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriul trimis instanţei că, în perioada 2010 – 2012, Nicolae Chiriac, în calitate de reprezentant al Asociaţiei Crescătorilor de Animale ‘Ciobănaşul’ Broşteni, ar fi depus cu rea-credinţă la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) mai multe documente false şi inexacte, în scopul de a obţine în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă.

‘Unul dintre aceste documente (un contract de închiriere a unei păşuni, încheiat între Consiliul Local al oraşului Broşteni, judeţul Suceava, şi Asociaţia Crescătorilor de Animale ‘Ciobănaşul’ Broşteni) a fost încheiat în baza unei hotărâri de consiliu local din anul 2010, adoptată cu nerespectarea prevederilor legale privind atribuirea contractelor de achiziţie publică şi a contractelor de concesiune de lucrări şi servicii publice’, se precizează în comunicat.

În acelaşi context, arată anchetatorii, în campania agricolă din 2013, Nicolae Chiriac i-ar fi cerut preşedintelui în drept al asociaţiei să depună la APIA acelaşi tip de documente (al căror conţinut şi modalitate de întocmire acesta din urmă nu le cunoştea) pentru a obţine, în mod necuvenit, subvenţii pe suprafaţă pentru terenurile cu destinaţia păşune situate pe raza oraşului Broşteni, judeţul Suceava.

‘Prin aceste demersuri au fost obţinute pe nedrept fonduri nerambursabile în valoare totală de 3.750.985 lei’, menţionează procurorii.

DNA informează că în cauză APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 3.745.049 lei, sumă la care se adaugă accesoriile fiscale calculate la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării integrale a debitului principal.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Suceava cu propunerea de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)

Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege privind stabilirea salariului minim adecvat
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 13:30

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege prin care se asigură un nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim,...

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională din cauza reţelelor de socializare
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 12:28

Unul din trei copii români a prezentat o formă de tulburare emoţională, în ultimii 2 ani, din cauza reţelelor de socializare. Conform datelor...

Sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie şi indemnizaţie pentru însoţitor nu se recuperează
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 11:39

Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege potrivit căruia nu se recuperează sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie,...

(AUDIO) Cea de-a XII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere începe la Iași!
Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 10:46

În această perioadă au loc întâlniri literare cu reprezentanți de seamă ai scenei literare mondiale, nopți albe ale poeziei, lecturi și mese...

Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 10:15

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024

Județul Suceava găzduiește două concerte de pian în cadrul turneului Classic Unlimited 2024. Muzica clasică ajunge la Sinagoga din Rădăuți...

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU Drogurilor”

Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse anunţă continuarea campaniei naţionale „Fără Bariere – Spune NU...

Prim plan marți, 22 octombrie 2024, 05:35

Galaţi: Spitalul Judeţean, dotat cu scintigraf de ultimă generaţie pentru diagnosticarea afecţiunilor oncologice

Spitalul Judeţean de Urgenţă Galaţi va fi dotat cu un scintigraf de ultimă generaţie, în valoare de peste un milion de euro, care ajută la...

Prim plan luni, 21 octombrie 2024, 18:51

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor

UPDATE – Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău a finalizat, luni seară, numărarea voturilor în toate cele 2.219 secţii de...

Primarul oraşului Broşteni găsit în conflict de interese de ANI, alături de alți 3 aleși locali

Publicat de , 2 decembrie 2014, 18:30 / actualizat: 2 decembrie 2014, 19:47

Potrivit unui comunicat al ANI, remis astăzi AGERPRES, Sorin Atonoaie, primar al comunei Brusturoasa, judeţul Bacău, s-a aflat în conflict de interese, deoarece a întocmit, semnat şi aprobat o serie de documente care au stat la baza încheierii unui contract de concesiune servicii cu Asociaţia Crescătorilor de Animale din Zona Montană Brusturoasa (asociaţie în cadrul căreia soţia sa deţinea funcţia de preşedinte şi care a încasat de la APIA suma de 257.012 lei în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă pentru campania 2010).

De asemenea, primarul a încheiat şi semnat un acord de parteneriat cu Asociaţia pentru Educaţie şi Dezvoltare Rurală ‘Ioana Radu Rosetti’ Brusturoasa (asociaţie în cadrul căreia soţia sa deţinea funcţia de preşedinte) şi un contract de finanţare POSDRU pentru Proiectul ‘Viitorul tău e în mâinile tale’, cu o finanţare nerambursabilă în valoare de 856.754 lei.

Primarul Sorin Atonoaie a mai aprobat 23 referate de necesitate în baza cărora s-au achiziţionat direct produse de la societatea comercială al cărei asociat şi administrator este fratele său, plata făcându-se prin semnarea de către acesta a unui număr de 16 ordine de plată (cu o valoare totală de 41.831 lei).

Totodată, Sorin Atonoaie a iniţiat un proiect de hotărâre prin care a propus alocarea sumei de 15.000 lei din bugetul local pentru organizarea Zilei Comunei Brusturoasa, sumă din care a fost achitată şi o factură emisă de către societatea comercială al cărei administrator este soţia sa.

În acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Moineşti în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Sorin Atonoaie a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută de art. 301 din Codul Penal al României.

Iancu Beschiu, primar al Comunei Jina, judeţul Sibiu, a fost declarat în conflict de interese administrativ şi penal, deoarece a efectuat plăţi în valoare de 16.648 lei către o societate comercială în cadrul căreia deţine calitatea de asociat, iar cumnatul acestuia deţine funcţia de administrator; a încheiat un contract de servicii silvice cu o societate comercială al cărei asociat unic este Asociaţia Pădurile Jinei în cadrul căreia deţine calitatea de preşedinte, iar, în perioada 2011 – 2013, a semnat ordine de plată în baza cărora a efectuat plăţi către societatea comercială, în valoare de 1.624.980 lei.

Şi în acest caz, ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Sălişte în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Iancu Beschiu a infracţiunii de conflict de interese.

Chiriac Nicolae, fost viceprimar al oraşului Broşteni, judeţul Suceava, (perioada 17 iunie 2009 – 13 iunie 2011) şi fost consilier local (mandatul 2008 – 2012), s-a aflat în conflict de interese deoarece, în calitate de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea hotărârii Consiliului local al oraşului Broşteni privind organizarea păşunatului în anul 2010, în temeiul căreia a fost încheiat un contract de închiriere între CL Broşteni şi Asociaţia Crescătorilor de Animale ‘Ciobănaşul’, asociaţie în cadrul căreia deţine calitatea de membru şi preşedinte.

ANI a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Vatra Dornei în vederea verificării indiciilor privind săvârşirea de către Chiriac Nicolae a infracţiunii de conflict de interese.

Petcu Dorel, consilier local în cadrul Consiliului Local Lipova, judeţul Arad, s-a aflat în conflict de interese deoarece, în calitate de consilier local, a participat la deliberarea şi adoptarea a şase hotărâri ale CL Lipova cu privire la înfiinţarea unei societăţi comerciale de interes public şi a unei asociaţii de dezvoltare intercomunitară, precum şi participarea Primăriei Lipova în calitate de asociat persoană juridică în cadrul acestora.

Ulterior, Petcu Dorel a încheiat cu acea societate comercială un contract de muncă, acesta fiind angajat pe funcţia de casier începând cu data de 8 noiembrie 2011. (Agerpres/ FOTO sibiu100.ro)