Iaşi: Ucrainean căutat de autorităţile judiciare din Germania, prins la Sculeni
Publicat de Andreea Drilea, 21 iunie 2022, 10:51
Potrivit sursei citate, cetăţeanul ucrainean era căutat de autorităţile din Germania pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.
Tânărul de 28 de ani s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în România ca pasager într-un microbuz.
‘La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisa o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare de către autorităţile din Germania. Alerta a fost emisa la data de 15 iunie 2022, bărbatul fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii’, precizează ITPF.
Ucraineanul a fost predat unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi. AGERPRRS/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro