Românii, printre cetăţenii UE cu veniturile cele mai afectate în urma pandemiei de coronavirus
Publicat de Andreea Drilea, 20 noiembrie 2020, 16:04
Conform sondajului, efectuat online de Kantar între 25 septembrie şi 7 octombrie, pe un eşantion de 24.812 participanţi din 27 de ţări membre UE, doar 6% dintre români sunt foarte mulţumiţi de măsurile luate de guvern pentru combaterea pandemiei, iar 31% se declară destul de mulţumiţi. România se plasează pe locul 20 în UE-27 din acest punct de vedere.
În acelaşi timp, 60% dintre români se declară nu foarte mulţumiţi şi deloc mulţumiţi de măsurile luate de guvern pentru combaterea pandemiei.
Pe primele cinci locuri ale gradului de satisfacţie pentru măsurile luate de guvern se află Danemarca (75%), Luxemburg (74%), Finlanda (71%), Germania (67%) şi Irlanda (66%).
La polul opus, clasamentul statelor celor mai nemulţumite de măsurile luate de guvern împotriva pandemiei este condus de Spania (68%), Bulgaria şi Croaţia (64%), Polonia (63%), Belgia şi Franţa (62%).
România se află pe locul 20 şi când vine vorba despre faptul că măsurile luate pentru combaterea pandemiei ar putea justifica limitarea drepturilor individuale. Astfel, doar 49% dintre români au spus că lupta împotriva coronavirusului justifică pe deplin limitarea drepturilor individuale, într-un clasament dominat de Finlanda şi Irlanda (77%), şi încheiat de Slovenia (37%) şi respectiv Polonia şi Bulgaria (câte 38%).
De partea cealaltă, 47% dintre români au afirmat că se opun cu fermitate oricărei limitări a drepturilor individuale motivate fie şi de combaterea pandemiei, un procent care ne plasează pe locul şapte în UE din acest punct de vedere.
În acelaşi timp însă, o mare proporţie a românilor (59%, locul 2 în UE) percepe beneficiile pentru sănătate ale restricţiilor ca fiind mai mari decât pagubele economice provocate de acestea. Pe primul loc din punctul de vedere al acestei percepţii se află Malta (70%) şi pe locul trei Irlanda (58%).
La polul opus, în care majorităţi substanţiale ale cetăţenilor susţin că pagubele economice ale restricţiilor sunt mai mari decât beneficiile pentru sănătate, se află Bulgaria (69%), Ungaria (67%) şi Slovenia (66%).
Românii se declară şi printre cei mai afectaţi din UE din punct de vedere al venitului din cauza pandemiei. Astfel, 55% dintre români spun că veniturile deja le-au fost afectate de coronavirus, locul al doilea în UE împreună cu Spania şi Grecia, cu aceeaşi proporţie, pe primul loc fiind Cipru (57%).
La polul opus se află Danemarca, unde doar 17% dintre cetăţeni spun că veniturile le-au fost afectat de coronavirus, urmată de Luxemburg (19%), Olanda şi Finlanda (21%).
Totuşi, când au fost întrebaţi direct care au fost efectele pandemiei asupra situaţiei lor economice şi au putut alege răspunsul, cetăţenii europenii care au răspuns în proporţia cea mai mare că au pierdut venituri sunt ungurii (44%), urmaţi de spanioli (42%), ciprioţi (41%) şi greci (40%). Răspunsul oferit în cea mai mare proporţie de români (35%) este că au fost nevoiţi să-şi folosească mai devreme decât era prevăzut economiile personale.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)