Procurorii de la DIICOT fac percheziţii în municipiile Iaşi, Bucureşti, Galați, Paşcani şi în oraşul Podu Iloaiei
Publicat de gabrielarotaru, 18 noiembrie 2024, 11:52
Descinderile au loc în mai multe dosare penale de trafic de droguri de risc şi mare risc şi vânzare de substanţe psihoactive, în special în mediile şcolare.
Anchetele vizează 40 de persone, majoritatea elevi şi studenţi ai unor unităţi de învăţământ de pe raza judeţului Iaşi, iar audierile lor se vor desfăşura la sediul DIICOT, Serviciul Teritorial Iaşi. În acesată ancheată mai sunt vizate şi alte 70 de persoane, consumatori, tot elevi şi studenţi. Pe parcursul ceretărilor oamenii legii au benefiacviat de sprijinul Inspectoratului Şcolar Judeţean, dar şi al Spitalului de Copii Sf. Maria, care monitorizează cazurile minorilor intoxicaţi ca urmare a consumului de substanţe interzise. Şi la Vaslui au loc patru perchezii tot pentru trafic de substanţe interzise, iar în acest dosar vor fi duse la audieri patru persoane. Această acţiune de amploare reprezintă, alături de altele similare desfăţurate de procurorii DIICOT, o reacţie promptă şi susţinută în combaterea traficului şi consumului de droguri în rândul elevilor, dar şi un semnal de alarmă pentru conştientizarea dimensiunilor acestui fenomen şi a necesităţii stopării lui, precizează autorităţile într-un comunicat.
(Rador/ FOTO is.politiaromana.ro)