(UPDATE) Neamț: Profesor de sport, reținut 30 de zile pentru agresiune sexuală
Publicat de , 5 iulie 2021, 19:30
Potrivit poliţiştilor, bărbatul, în vârstă de 28 ani, originar din oraşul Roznov, ar fi transmis unor minore, prin intermediul unei reţele de socializare, mai multe mesaje cu conotaţii sexuale. Totodată, acesta ar fi manifestat un comportament neadecvat, cu tentă sexuală, faţă de mai multe eleve de la unitatea de învăţământ la care preda.
Cercetările continuă sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.
Un bărbat din Roznov, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de folosirea abuzivă a funcţiei în scop sexual şi agresiune sexuală, a fost reţinut pentru 24 de ore.
Pe 25 iunie, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ au fost sesizaţi cu privire la faptul că o minoră, de 11 ani, a primit pe telefonul mobil mai multe mesaje ce conţineau conotaţii sexuale, de la o persoană ce s-a recomandat a fi profesorul de sport, la şcoala la care minora era elevă.
”Din cercetări a rezultat faptul că un bărbat, în vârstă de 28 ani, din Roznov, ar fi transmis prin intermediul unei reţele de socializare unor minore, mai multe mesaje cu conotaţii sexuale. Totodată, persoana în cauză, în calitate de profesor de educaţie fizică şi sport, la o unitate şcolară din judeţul Neamţ, ar fi manifestat un comportament neadecvat cu tentă sexuală, faţă de mai multe minore, eleve la unitatea de învăţământ unde acesta era încadrat. În urma probatoriului administrat, la data de 4 iulie 2021, cel în cauză a fost reţinut pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț, cu propunerea de luare a unei măsuri preventive”, a precizat Georgiana Moșu, purtator de cuvant IPJ Neamț.
Poliţiştii continuă cercetările sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ.
(Gianina Buftea, Radio Iași/FOTO radioiasi.ro)