Programul FIE pentru astăzi – 25 mai 2015
Publicat de Andreea Drilea, 25 mai 2015, 07:19 / actualizat: 25 mai 2015, 9:24
Detalii despre cele mai importante evenimente ale zilei de luni, 25 mai
Începem săptămâna sub semnul Festivalului Internațional al Educației. Să FIE dans!
După regalul de poezie, film și muzică din weekend, cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional al Educației continuă cu zeci de alte expoziții, ateliere pentru elevi, dezbateri, competiții sportive, concerte și spectacole!
Între orele 10.00 și 12.00, Inspectoratul Școlar Județean Iași organizează cea de-a IV-a ediție a manifestării „Pași de copil în Iașii marilor zidiri”, un proiect cultural și umanitar destinat unui număr de 400 de copii din mediul rural, cu palmares competițional și performanțe în proiecte școlare de anvergură. Detalii despre activițățile inițiate de
Inspectoratul Școlar Județean Iași în cadrul FIE 2015 găsiți aici:
http://www.fieiasi.eu/program/festivaluri-in-festival/item/40-inspectoratul-scolar-judetean-iasi-initiator-si-partener-principal-al-fie.html
De la ora 11.00, la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași, reprezentanții bibliotecii și ai Inspectoratului Școlar Județean Iași organizează „Bursa Cavalerilor Cuvântului”. Parte a proiectului „Cuvintele schimbă lumea”, manifestarea va oferi elevilor cu vârsta între 15-18 ani oportunitatea de a constata puterea şi capacitatea cuvântului rostit de a motiva şi de a schimba oamenii şi, prin ei, lumea în care trăim.
Redacția revistei culturale Alecart organizează de la ora 16.00, în Sala de Festivități a Colegiului Național, o manifestare sub genericul „Comunități școlare dinamice: Angajare culturală și responsabilitate civică”, care va include o dezbatere, o lectură, un recital, precum și lansarea numărului 14 al publicației.
De la ora 16.00, pe scenele FIE amenajate în Tătărași (Esplanada Oancea) și Dacia (lângă Piață) vor avea loc noi concerte de muzică ușoară și populară, precedate de momente de street acting și interacțiune cu publicul asigurate de artiștii The Sky.
Ateneul Tătărași vă invită la ora 17.00, în Sala Foaier, la vernisajul expoziţiei de fotografie şi ziare interbelice „Ipostaze ale vieţii culturale ieşene din anii ’20”. Mai multe informații despre acțiunile organizate de Ateneul Tătărași găsiți aici:
http://www.fieiasi.eu/program/festivaluri-in-festival/item/38-ateneul-tatarasi-partener-de-baza-al-festivalului-international-al-educatiei.html
Un alt vernisaj este programat la ora 18.00 la Institutul de Anatomie din Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa”. Este vorba de expoziția de pictură și sculptură „Medicina și Arta – Ființa Umană”, organizată de Asociația Absolvenților Universității de Arte „George Enescu” și care va fi prezentată de criticul de artă Petru Bejan. Merită să aflați mai multe despre acțiunile Asociației Absolvenților:
http://www.fieiasi.eu/program/festivaluri-in-festival/item/39-actiuni-ale-asociatiei-absolventilor-universitatii-de-arte-george-enescu-in-cadrul-fie-2015.html
În cadrul celei de-a doua zile a Festivalului de Teatru EuroArt, la Casa de Cultură a Studenților, de la ora 19.00, Compania „D’aya” va pune în scenă piesa „Studii despre iubire”, în regia apeciatei Chris Simion. De la ora 21.00, în Club Underground, regizoarea va susține și o conferinţă pe tema „Cine cedează? Scenaristul sau regizorul?” Mai multe informații despre programul Programul
Festivalului de Teatru EuroArt găsiți aici: http://www.fieiasi.eu/program/festivaluri-in-festival/item/36-festivalul-de-teatru-euroart-iasi-24-31-mai-2015.html
Finalul celei de-a patra zile a FIE 2015 este dedicat dansului! De la ora 20.30, pe scena din fața Palatului Culturii va avea loc spectacolul „Istoria Dansului” / „Dance History”, un antrenant periplu prin toate stilurile de dans, din toată lumea, viu colorate cu costume, decoruri și lumini spectaculoase.
Accesul la toate aceste manifestări (cu excepția celor incluse în Festivalul de Teatru EuroArt) este liber, iar organizatorii așteaptă ieșenii și cei care vizitează capitala culturală a României să participe în număr cât mai mare și să se bucure de FIE!
***
În perioada 22 – 31 mai 2015, Primăria Municipiului Iași, alături de Fundația Iași – Capitală Culturală Europeană, organizează cea de-a III-a ediție a Festivalului Internațional al Educației. Evenimentul se adresează atât publicului din România, cât și celui din regiunile vecine (Republica Moldova și Ucraina).
Detalii complete despre toate evenimentele din cadrul FIE Iași 2015 sunt publicate pe site-ul www.fieiasi.eu și pe pagina de Facebook www.facebook.com/festivaliasi
Festivalul Internațional al Educației – Ediția a III-a – 2015
Agenda zilei de luni, 25 mai 2015
orele 9.00 – 12.00: „Armonii stradale din inima copiilor” (ateliere de lucru, demonstrații interactive, desene pe asfalt, experimente grafice pe tehnici diferite, inițiere modelaj în lut, execuții de machete, paradă vestimentară) – Parcul Copou
orele 9.00-12.00: Miniexpoziții tematice în locuri incluse în FIE (pictură, grafică, decorativă, arhitectură, design, sculptură) – Parcul din fața Teatrului Național
orele 10.00 – 12.00: „Pași de copil în Iașii marilor zidiri” (ediția a IV-a)
orele 10.00 – 12.00: Ateliere de land-art (artă creată din elemente din natură) /
Ateliere de slackline (mers în echilibru pe o chingă) / Jocuri de logică și gândire laterală (puzzle-uri fizice cu diferite nivele de complexitate) / Photo Scavenger / Hunt Balance Rock Towers (concurs de structuri din bucăți de lemn) – Parcul Copou
ora 11.00: Bursa Cavalerilor Cuvântului – Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iași
orele 11.00 – 12.30: Ateliere de jurnalism organizate în redacțiile revistelor de cultură și ale editurilor ieșene, cu participarea laureaților din Tabăra Națională de Jurnalism – Redacţia Revistei Timpul, sediul Editurii Adenium
orele 12.00 – 14.00: Ateliere de creație plastică (desen la două mâini, „pictorul orb”, „tricoul meu”, triptic) – Parcul Copou
orele 14.00 – 18.00: Ateliere meșteșugărești (țesut la gherghef) – Parcul Copou
ora 16.00: Întâlnirile „Alecart” – „Comunități școlare dinamice: Angajare culturală și responsabilitate civică” – Sala de Festivități a Colegiului Național Iași
orele 16.00 – 17.00: Animație stradală – Scenele FIE din Dacia și Tătărași
ora 17.00: Vernisajul expoziţiei de fotografie şi ziare interbelice „Ipostaze ale vieţii culturale ieşene din anii ’20” – Ateneul Tătăraşi, Sala Foaier
orele 17.00 – 20.00: Spectacole de muzică ușoară, folclor, dans și animație – Scenele FIE din Dacia și Tătărași
ora 18.00: Vernisajul expoziției de pictură și sculptură „Medicina și Arta – Ființa Umană” – Institutul de Anatomie din UMF Iași
ora 19.00: Festivalul de Teatru EuroArt – Casa de Cultură a Studenților Compania „D’aya” – „Studii despre iubire” (regia: Chris Simion)
ora 20.30: Spectacol „Istoria Dansului” susținut de trupa The Sky – Palatul Culturii
ora 21.00: Festivalul de Teatru EuroArt – Club Underground Chris Simion – Conferinţă pe tema: „Cine cedează? Scenaristul sau regizorul?”