Proiectul bugetului de stat va fi aprobat de Guvern până la sfârşitul acestei luni
Publicat de gabrielarotaru, 16 ianuarie 2025, 10:08
Potrivit calendarului convenit, proiectul de lege va fi trimis ulterior Parlamentului, astfel încât acesta să îl poată dezbate şi aproba în prima săptămână a sesiunii legislative care începe în februarie.
Proiectul bugetar pentru acest an va avea o abordare prudentă, spunea premierul Marcel Ciolacu, precizând că se va menţine în ţinta de deficit de 7% stabilită cu Comisia Europeană, dar şi cu o ţintă de 7% din PIB pentru investiţii. În ceea ce priveşte veniturile, premierul a spus că anul trecut s-a înregistrat o creştere de 27%, dar în acest an se aşteaptă să se ajungă chiar la 30,1% din PIB. Nu sunt uitate, a mai spus acesta, nici veniturile pensionarilor.
Marcel Ciolacu: Am stabilit că vom veni la pensiile mici şi medii cu o suplimentare şi cu o majorare de tip one-off, până vom vedea execuţia bugetară la prima rectificare, când se va analiza dacă se poate, astfel încât să nu afectăm investiţiile prevăzute mai ales în PNRR.
Ministrul finanţelor, Tánczos Barna, crede că trebuie asigurat în primul rând un control riguros al cheltuielilor, astfel încât România să îşi poată respecta angajamentele luate faţă de partenerii europeni.
Tánczos Barna: Bugetul asigură o finanţare consistentă pentru Educaţie şi asigurăm plata salariilor la nivelul anului 2024. Pentru Sănătate, asigurăm finanţarea Casei de Sănătate pentru a avea serviciile medicale asigurate tot anul şi salariile plătite la nivelul asumat de Guvern. La Apărare asigurăm minimul de 2% din PIB şi asigurăm şi investiţii strategice în sectorul industriei de apărare. Agricultura şi economia nu sunt uitate.
Principalii indicatori ai bugetului pe 2025 conveniţi la întâlnirea de astăzi vor fi prezentaţi de ministrul finanţelor în şedinţa de mâine a Guvernului. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)