(AUDIO) Protest în Piata Unirii din Iași, la patru ani de la violențele din 10 august 2018
Publicat de Andreea Drilea, 10 august 2022, 20:37 / actualizat: 11 august 2022, 7:48
Asociația Platforma Reset organizează de la ora 18.00 un protest în Piața Unirii din Iași, la patru ani de la violențele din 10 august 2018 din București.
Daniela Mitrofan, membru fondator și activist civic în cadrul grupului civic Reset Iași a spus că autoritățile trebuie să știe că evenimentele din august 2018 nu au fost uitate, că protestul este un drept în democrație, iar instituțiile statului nu mai trebuie folosite ca un instrument politic: ”Este o acțiune realizată sincron cu colegii noștri de la celelalte asociații din țară, în special cei de la ”Corupția Ucide”, ”Inițiativa România”, ”Geeks for Democracy”, toate acele grupuri care în 2018 au participat în București la protestul Diasporei. Inclusiv Reset a fost prezent în București, atunci. Toți cei care organizăm, astăzi, și am rămas în aceste grupuri civice, vrem să aducem aminte oamenilor, dar și autorităților, în special, de faptul că nu am uitat ce s-a întâmplat atunci și cum cetățeni ai României au fost pur și simplu bătuți, gazați, iar instituțiile statului au fost folosite ca un instrument politic. Ne dorim să mai readucem aminte că nu vom uita, că nu vom lăsa ca aceste lucruri să rămână așa și vom protesta în fiecare an, pe 10 august tocmai pentru că este un drept al nostru, așa cum a fost și în 2018. Ceea ce s-a întâmplat atunci este inacceptabil într-o democrație, într-un stat european, așa cum este România.”
Dosarul privind violențele jandarmilor împotriva protestatarilor pașnici este în cercetare penală la Secția Parchetelor Militare din cadrul Parchetului general.
Sunt urmăriți penal șefii de atunci ai Jandarmeriei și câțiva angajați.
Ministrul de Interne de atunci, Carmen Dan, și fostul lider PSD Liviu Dragnea nu au fost învinuiți, deși au fost audiați de procurori.
(Radio Iași/Ioana Soreanu/FOTO imagine ilustrativă radioiasi.ro)