Botoşani: O fată de 17 ani, care conducea o motocicletă, rănită în urma unui accident
Publicat de Andreea Drilea, 24 mai 2023, 12:11
Fata se deplasa cu o motocicletă pe Calea Naţională, dinspre centru spre localitatea Cătămărăşti Deal, şi a lovit un autobuz care efectua manevra de întoarcere. După impactul cu autobuzul, motociclista a ajuns sub un camion care staţiona în zona unei lucrări pe calea de rulare.
‘În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a unei tinere de 17 ani care se deplasa pe motocicletă. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca, în funcţie de rezultatul acestora, să fie dispuse măsuri legale’, a afirmat Benişcu.
Victima a fost preluată de ambulanţă şi transportată la Secţia de pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati.
Potrivit Poliţiei, şoferul autobuzul nu se afla sub influenţa alcoolului. AGERPRES/FOTO imagine ilustrativă