(AUDIO) Creștinii ortodocși și greco-catolici sărbătoresc astăzi Intrarea Domnului în Ierusalim
Publicat de , 25 aprilie 2021, 06:48 / actualizat: 25 aprilie 2021, 8:09
Este una dintre cele 12 sărbători împărăteşti în cursul anului bisericesc. Strâns legată de minunea învierii lui Lazăr din Betania, această duminică îi pregăteşte pe credincioşi pentru sărbătoarea Învierii lui Iisus Hristos. Din punct de vedere liturgic, de astăzi începe Săptămâna Patimilor, în amintirea cărora în biserici se oficiază în fiecare seară deniile.
Slujbele se vor desfășura cu respectarea regulilor sanitare în vigoare și a setului de recomandări făcute de Sinodul Bisericii Ortodoxe Române tuturor unităților de cult. Participanții la slujbe vor purta mască și vor păstra o distanță de 2 metri între ele în interiorul bisericii și de 1 m și jumătate în exterior. Despre semnificaţia sărbătorii de astăzi, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preotul Constantin Sturzu:
Reprezentanţii Mitropoliei şi Bucovinei au transmis tuturor parohiilor arondate că la slujba de Florii se vor păstra toate măsurile anti Covid stabilite la nivel naţional. Purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, preotul Constantin Sturzu, a precizat că numărul de locuri din interiorul bisericilor este limitat, pentru a se păstra distanţa fizică. De asemenea, la intrarea în locaşele de cult, credincioşii trebuie să se dezinfecteze, iar in interiorul biserilor să poarte mască de protecţie:
A consemnat Constantin Mihai.
Aproape 1,5 milioane de români îşi serbează onomastica de Florii, peste 635.000 dintre aceştia sunt bărbaţi, iar mai mult de 855.000 femei, informează un comunicat al Ministerului Afacerilor Interne. Statisticile existente, la nivelul Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI, arată că majoritatea românilor care îşi sărbătoresc astăzi onomastica poartă numele de: Florin, Florea, Viorel şi Florian. Din totalul româncelor sărbătorite, majoritatea poartă numele de: Florica, Floarea, Florina, Florentina, Narcisa şi Viorica.
În duminica Floriilor vor fi aniversaţi şi românii cu nume mai rar întâlnite, precum: Trandafir – 2.418, Bujor – 1.550, Floricel – 928, Mărgărit – 699 şi Crin – 204, dar şi Călin, Florentin, Leandru şi Narcis.
Din totalul româncelor care se sărbătoresc de Florii, 146.268 se numesc Viorica, 128.844 – Florentina, 92.668 – Florica, 87.202 – Floarea şi 79.753 – Florina.
Totodată, vor fi aniversate, duminică, şi femeile care poartă numele de flori, precum: Garofiţa – 2.972, Iris – 2.196, Anemona – 858, Micşunica – 626, Romaniţa – 533, Panseluţa – 444 şi Crizantema – 303, dar şi Brânduşa, Florenţa, Gladiola, Ina, Dalia, Camelia, Crina, Margareta, Narcisa, Lămâiţa, Lăcrămioara, Călina, Sânziana, Violeta şi Viola.
Tradiții – Mesaje SMS Felicitări de Florii || Mesaje aniversare Florii