Ascultă Radio România Iași Live

Reprezentantul Fundaţiei Comunitare Iaşi

Iaşi: Burse pentru elevii care vor să înveţe

Publicat de , 29 septembrie 2016, 11:08

Sunt două tipuri de burse. Burse de merit, pentru elevii de clase V-XI, vizaţi fiind elevii care au avut media generală de 9,00 şi peste 9,00 în fiecare an, însă în ultimul timp, venitul pe membru de familie nu a depăşit 650 de lei. O altă cerinţă este ca în timpul anului şcolar sau vacanţă să se implice în acţiuni de voluntariat. Al doilea tip de bursă, de performanţă, este destinat elevilor din clase I – XI, care au înregistrat rezultate la competiţii naţionale şi internaţionale indiferent dacă au înclinaţie ştiinţifică, artistică sau sportivă‘, a declarat pentru AGERPRES Andreea Marosac, reprezentant al Fundaţiei Comunitare Iaşi.

Ea a explicat că bursele sunt oferite de ieşeni care contribuie la Fondul de Burse. Ei selectează viitorii bursieri şi timp de un an, le sunt aproape, urmărindu-le evoluţia. Bursierii intră într-un program de dezvoltare personală, iar sprijinul material este însoţit de şedinţe de consiliere şi sesiuni de socializare. Tinerii pot folosi 1.800 de lei din valoarea unei burse ca să acopere costurile educaţiei, iar 400 de lei sunt investiţi în dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi integrare, prin sesiunile de socializare.

Potrivit sursei citate, anul trecut au fost 100 solicitări dar au fost acordate doar 82 burse, majoritatea bursierilor fiind copii din mediul rural din judeţul Iaşi care învaţă la şcolile şi liceele din municipiul reşedinţă.

Proiectul a debutat în 2012, când primii beneficiari ai proiectului au fost cinci copii. De atunci, s-au oferit alte 187 de burse. Din 2014, prin Fondul de Burse, donatorii şi bursierii pot explora experienţa mentoratului, sub coordonarea psihoterapeutului.

(agerpres/ FOTO williamsalternative.com)

Suceava: 19 percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrafacere de detergenţi şi contrabandă cu alcool
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 14:29

Suceava: 19 percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrafacere de detergenţi şi contrabandă cu alcool

Poliţiştii suceveni de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice au pus în executare 19 mandate de percheziţie domiciliară în...

Suceava: 19 percheziţii în dosare de evaziune fiscală, contrafacere de detergenţi şi contrabandă cu alcool
(AUDIO) Rep. Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 14:10

(AUDIO) Rep. Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune

Republica Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune, a afirmat, astăzi, la Iași, secretarul de stat din...

(AUDIO) Rep. Moldova va fi legată de România prin coridoare energetice de înaltă tensiune
(AUDIO) CNIR: Până în 2029, tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 13:58

(AUDIO) CNIR: Până în 2029, tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare

Până în 2029 tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare, a subliniat astăzi, la Iași,...

(AUDIO) CNIR: Până în 2029, tronsonul Autostrăzii A8 Moțca – Lețcani – Iași – Ungheni va fi dat în exploatare
(AUDIO) La Iași se desfășoară Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:31

(AUDIO) La Iași se desfășoară Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina

La Palatul Culturii din Iași se desfășoară, astăzi, Forumul Economic Trilateral pentru afaceri și reconstrucție România – Republica...

(AUDIO) La Iași se desfășoară Forumul Economic Trilateral România – Republica Moldova – Ucraina
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:30

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase

Mai multe manifestări sunt organizate, astăzi, în ţară şi în străinătate cu ocazia sărbătoririi Zilei Armatei României. În capitală,...

De Ziua Armatei României vor fi organizate ceremonii militare şi religioase
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 12:29

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze

Senatul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași (TUIASI) a aprobat vineri, 25 octombrie 2024, noul Regulament de funcționare a...

Biblioteca Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași își deschide porțile pentru toți cei care doresc să o viziteze
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 11:02

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare. Astăzi,...

(AUDIO) Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași continuă seria evenimentelor academice, care marchează 164 de ani de la înființare
Regional vineri, 25 octombrie 2024, 10:48

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei

În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei.  Investiția se ridică la peste 200 milioane de euro. Viitorul parc...

(AUDIO) În județul Vaslui va fi construit cel mai mare parc eolian din zona Moldovei