„Sens Unic”, 4 octombrie 2019: Nicolae Tomescu și „Gaudeamus Radio România”-Iași

Publicat de nicolaetomescu, 5 octombrie 2019, 21:37 / actualizat: 7 octombrie 2019, 9:43

Printre actele livrești de conștiință (expuse alături de producții radio de colecție) s-a aflat broșura Responsibility, Special Points Of View („Sara Book Publication”, 2017).

Prima întrebare la care a răspuns redactorul-șef: „În mod tradițional, în spațiul românesc, presa a fost și este identificată ca sursă principală a manipulării; este legitimă această asociere între mass-media și manipulare?”… „Chestiunea se agravează atunci când în media, dirijate în interese personale, se iau decizii şi se formulează opinii în privinţa unui eveniment sau a unei persoane; deciziile sunt influenţate fie de frecvenţa cu care auzim o opinie, fie de vehemenţa cu care este exprimată; o minoritate gălăgioasă, cu opinii radicale, domină opiniile mai nuanţate, chiar dacă acestea din urmă descriu mai fidel realitatea. Iată mecanismul de manipulare folosit în multe studiouri din România, acolo unde predomină „analiştii” care se pricep la puţine lucruri, dar au opinii ferme despre întregul social, politic, economic. Combinate între ele şi distribuite zilnic, „analizele” formează o poţiune prin care sunt manipulate milioane de români. Ziare, radiouri, televiziuni relatează, comentează, dezbat, în regim torențial, fiecare sub(pseudo)detaliu al vieții sociale sau private, silabele șoptite sau urlate, gânduri prea deschise sau înfundate, „păreristica” (inclusiv așa-numite „surse” formate din cohorta anonimilor), cu headlines sau breaking-news prin care poveștile au sprijinul unor „personaje” de rigolă, în care viața însăși a fost, practic, înlocuită de exhibiționism. Mi se pare o dereglare care repetă inversiunea bolnavă a comunismului. Soluțiile rămân exact soluțiile sau lipsa de soluții din vremea comunismului. Reportajul, investigația (nu cea servită), interviul care să iscodească profesionist gândurile sau intențiile intervievatului sunt rare. Confuzia dintre părere (punct de vedere strict personal) și opinie (punct de vedere prezentat cu argumente) este mai des întâlnită decât relatarea. În bătălia dintre subiectivitatea bine temperată și subiectivitatea totală și arogantă de cele mai multe ori iese în câștig cea de-a doua, care nu are nicio muncă în spate… Desigur, există şi ideea contrară: nu s‑au strecurat erori grave, dez­informare profundă, presa a dat dovadă de maturi­tate, iar jurnaliştii au arătat, pe ansamblu, un comportament serios, dublat de capacitatea de a rezista tentaţiilor facile, punând în ecuaţie reflecţiile asupra statutului informării de mare com­plexitate.”

La întrebarea lui Cristian Popovici: „Sunt românii mai ușor de manipulat decât alții? Se lasă manipulați sau manipularea este mai presus decât ei?”, Nicolae Tomescu a răspuns: „Nu cred în excepţionalitatea genetică a unui popor faţă de altul, nu cred nici în posibilitatea unei inferiorităţi. În general, românii au aceleaşi naivităţi şi defecte precum alte popoare ale Europei; pare a fi un fapt statistic. Ne diferențiem prin existenţa unui mecanism diabolic de manipulare, controlat de o categorie restrânsă. România este condusă de incompetenţi (clasa politică este născută din mediocritate, din tipologii ale atitudinilor și comportamentelor deviante). Dintr‑o anumită perspectivă, nu am repre­zenta decât rotiţe într‑un sistem, manipulând (în mod necesar) dar trezindu‑ne manipulaţi la începutul procesului, iar libertatea noastră (relativă) se (re)găseşte în felul de tratare a informaţiei. Într-adevăr, o parte (consistentă) a poporului nu pare să fie deranjată de nimic (nu invoc prostia, incultura, răutatea) ci emergenţa unei noutăţi/care nu este niciodată inocentă; drept consecință nu putem lansa judecăţi de valoare într‑o ţară situată relativ departe de cerinţele informării autentice. Cred că blazarea desemnează cel mai periculos fenomen generat de educaţia precară; oamenii care ar putea să schimbe ceva în jurul lor nu mai au tragere de inimă, simt că orice ar întreprinde este sortit eşecului şi că, în final, li se va nărui proiectul. Politicienii (sau cei trimiși de politicieni în funcții), cei pe care i-am avut de curând și îi avem încă, au uzat de orice agresiune sau impolitețe, crezând că dobândesc superioritatea în societate, în viața profesională, în dialog (mai curând, monolog)/mesaje/comunicate/luări de poziție; dorința de a epata, permițându-și libertăți, cinisme (sub forma unor minciuni), vulgarități în exprimare (și faptul că te dai liber după ce ai fost trâmbița unor interese politice, tot vulgaritate este), eliminând astfel spațiul necesar al tăcerii, reprezintă exemplul negativ, dat „de sus”, urmat cu (relativă) credință de prea mulți oameni, fiindcă puterea exemplului contează. În asemenea condiții, având asemenea conducători pare greu să-ți păstrezi demnitatea, modestia, naturalețea, simplitatea. Cetăţenii, spre deosebire de jurnalişti, nu sunt obligaţi să trăiască în permanenţă „cu lumea pe cap”. Tocmai din această cauză, logica profitului (de natură diferită) nu se conciliază aproape niciodată cu informarea. Cu cât există mai multă informare, mai multe informaţii, cu atât mai puţin au ele acelaşi sens pentru toată lumea. Hiper‑me­diatizarea accentuează dezechilibrele, asigurând, în schimb, avan­taje celui care este mai răspândit în câmpul informării…”

Fragmentul de faţă este deschis verificării şi reexaminării. Propunerea lui Nicolae Tomescu se doreşte a fi polemică şi pros­pec­tivă; polemică, datorită faptului că a încercat să inducă diferite comportamente în legătură cu exigenţele jurnalismului contemporan şi dificultatea de a le face faţă; accentul cade pe unele reacţii şi pe modul în care acestea ar putea fi înţelese; prospectivă, întrucât ar fi de dorit să incite autorul însuşi, ca de altfel şi politologii, sociologii, psihologii, scriitorii, jurnaliştii, în a‑şi corija greşelile şi a înfrunta prejudecăţile…