Bacău: Un bărbat din Slănic Moldova, reţinut de poliţişti pentru că ar fi omorât câinii vecinului
Publicat de Andreea Drilea, 1 februarie 2021, 14:17
‘În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că, la data de 30 ianuarie 2021, un bărbat de 38 de ani, din Staţiunea Slănic Moldova, motivat de faptul că proprietarul celor doi câini i-ar fi lăsat nesupravegheaţi, în repetate rânduri, i-ar fi omorât cu un obiect înţepător’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.
Poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru 24 de ore şi continuă cercetările în cadrul unui dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.
(Agerpres/FOTO radioiasi.ro)