Ascultă Radio România Iași Live

Rishi Sunak va fi numit premier de către Regele Charles

Rishi Sunak a fost numit oficial premier al Regatului Unit

Publicat de gabrielarotaru, 25 octombrie 2022, 14:01

Noul lider conservator a fost invitat să formeze guvernul de către regele Charles al III-lea cu prilejul întâlnirii pe care au avut-o marţi la Palatul Buckingham, după plecarea lui Truss, premierul cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului Unit.

Sosit la ora locală 10:07 la Palatul Buckingham, fostul bancher şi ex-ministrul de finanţe a avut prima sa audienţă cu regele Charles al III-lea, potrivit imaginilor de la întâlnire difuzate de serviciile suveranului britanic, scrie AFP.

Sunak, în vârstă de 42 de ani, este primul prim-ministru britanic de origine indiană şi cel mai tânăr în ultimii peste 200 de ani.

Totodată, potrivit Reuters, Sunak este al treilea premier britanic din ultimele două luni.

AGERPRES


Rishi Sunak va fi numit de către Regele Charles drept noul premier al Marii Britanii, marţi dimineaţă, după ce Liz Truss şi-a prezentat regelui demisia oficială.

Sunak a fost declarat lider al Partidului Conservator, după ce ultimul său adversar s-a retras chiar înaintea termenului limită.

Sunak a avertizat că Marea Britanie se confruntă cu o provocare economică profundă, dar a promis să îşi slujească ţara cu smerenie şi integritate.

Promisiunea domnului Sunak de a continua susţinerea militară acordată Ucrainei, pe fondul temerilor legate de escaladarea situaţiei de către Rusia, dar a ezitat să facă aceeaşi promisiune ca Liz Truss, referitoare la creşterea cheltuielilor pentru apărare.

El este un susţinător clar al Brexitului, dar unele persoane de la Bruxelles speră ca el să poată aducă o doză de pragmatism în relaţiile dintre Marea Britanie şi UE.

Pe plan extern, liderii vor aştepta să vadă cum gestionează Sunak problema Chinei, pe care el o numeşte ameninţarea numărul unu pentru securitatea globală.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)

Alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană au fost bine organizate
Internaţional marți, 22 octombrie 2024, 07:56

Alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană au fost bine organizate

Alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană din 20 octombrie au fost bine organizate, dar...

Alegerile prezidenţiale şi referendumul privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană au fost bine organizate
Referendum R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor – 50.46% dintre alegători sunt în favoarea aderării ţării la UE
Internaţional luni, 21 octombrie 2024, 19:10

Referendum R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor – 50.46% dintre alegători sunt în favoarea aderării ţării la UE

Peste 750.000 de cetăţeni din Republica Moldova au votat în favoarea aderării ţării la Uniunea Europeană la referendumul pentru modificarea...

Referendum R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor – 50.46% dintre alegători sunt în favoarea aderării ţării la UE
Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor
Internaţional luni, 21 octombrie 2024, 18:51

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor

UPDATE – Comisia Electorală Centrală (CEC) de la Chişinău a finalizat, luni seară, numărarea voturilor în toate cele 2.219 secţii de...

Prezidenţiale R. Moldova: S-a finalizat numărarea voturilor
Austin anunţă la Kiev un nou pachet de ajutor militar american de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina
Internaţional luni, 21 octombrie 2024, 18:45

Austin anunţă la Kiev un nou pachet de ajutor militar american de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina

Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a anunţat luni, în cadrul unei întâlniri cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski la Kiev,...

Austin anunţă la Kiev un nou pachet de ajutor militar american de 400 de milioane de dolari pentru Ucraina
Internaţional luni, 21 octombrie 2024, 08:10

Mai multe regiuni din Italia sunt afectate de inundaţii. Revărsarea râurilor şi alunecările de teren au produs pagube materiale majore

Mai multe regiuni din Italia sunt afectate de inundaţii. Precipitaţiile abundente au cauzat revărsarea râurilor şi alunecări de teren care au...

Mai multe regiuni din Italia sunt afectate de inundaţii. Revărsarea râurilor şi alunecările de teren au produs pagube materiale majore
Internaţional luni, 21 octombrie 2024, 07:34

Referendumul pentru modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la UE va putea fi validat

UPDATE, ora 11:20 – Tabăra pro-europeană din Republica Moldova a preluat conducerea la referendumul cu privire la aderarea la Uniunea...

Referendumul pentru modificarea Constituţiei în vederea aderării Republicii Moldova la UE va putea fi validat
Internaţional duminică, 20 octombrie 2024, 07:00

Alegeri prezidenţiale şi referendum în Republica Moldova

Cetăţenii Republicii Moldova îşi aleg duminică, 20 octombrie 2024, preşedintele şi decid viitorul statului prin referendumul asupra aderării...

Alegeri prezidenţiale şi referendum în Republica Moldova
Internaţional duminică, 20 octombrie 2024, 06:53

În Franţa au loc demonstraţii pentru măsuri care să oprească şofatul agresiv

Sute de persoane au participat la manifestaţii în capitala franceză Paris şi în alte oraşe, cerând măsuri pentru oprirea condusului agresiv...

În Franţa au loc demonstraţii pentru măsuri care să oprească şofatul agresiv