O româncă este în stare gravă după ce a fost înjunghiată la Roma
Publicat de andreeadaraban, 12 martie 2015, 19:09
Agresiunea a avut loc în zona Fiera din Roma, pe strada Cristoforo Colombo.
Femeia a ajuns la spital având plăgi în abdomen şi în zona gâtului, medicii fiind rezervaţi în privinţa şanselor de supravieţuire.
Victima a fost înjunghiată de mai multe ori de un individ care a fost reţinut ulterior de carabinieri.
Autorităţile italiene nu au stabilit deocamdată care a fost motivul agresorului, un român în vîrstă de 45 de ani.(Radio Iași/ FOTO Corriere della Sera)