România solicită sprijin pentru gestionarea cazurilor de variolă a maimuţei
Publicat de gabrielarotaru, 30 septembrie 2022, 10:04
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a decis să apeleze la Mecanismul European de Protecţie Civilă pentru a obţine dozele de medicamente necesare tratării a aproximativ 150 pacienţi infectaţi.
Potrivit unui comunicat, şedinţa CNSU a avut loc ca urmare a adresei transmise de Ministerul Sănătăţii şi în contextul declarării de către Organizaţia Mondială a Sănătăţii a focarului de variola maimuţei ca urgenţă de sănătate publică de interes internaţional.
În România au fost confirmate până acum 40 de cazuri, iar la mijlocul acestei luni a primit de la Comisia Europeană 5.000 de doze de vaccin anti-variola maimuţei. Serurile se administrează celor care au intrat în contact cu persoane infectate.(Rador/ FOTO radioiasi.ro)