România va acorda Siriei sprijin umanitar, în urma solicitării acestei ţări la nivelul Protecţiei civile europene
Publicat de gabrielarotaru, 8 februarie 2023, 18:15
‘La nivelul Protecţiei civile europene s-a postat solicitarea de sprijin pentru Siria şi sunt mai multe ţări deja care se uită cu ce pot să vină în sprijinul cetăţenilor din Siria şi mai degrabă ne concentrăm pe partea de sprijin umanitar şi urmează să anunţăm în următoarele două zile cam care va fi acţiunea noastră şi ce va fi oferit. Este deja discutat, dar aici trebuie să stabilim mai multe aspecte, inclusiv modalitatea de transport, cantităţile. Vom reveni cu specificări mai clare asupra situaţiei de sprijin pentru Siria. Deci, din punctul nostru de vedere, sprijinul mai mult va fi umanitar, adică este o listă deja transmisă de Siria, este o listă transmisă inclusiv la Protecţia civilă europeană. Vom vedea ce putem acoperi din lista respectivă şi asta va fi decis în cadrul Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. (…) Trebuie să analizăm care va fi modalitatea optimă de transport. Clar că numai pe calea aerului poate să fie, dar vom vedea cum o să-l facem, având în vedere şi situaţia din zonă’, a afirmat Arafat, după şedinţa de Guvern.
El a explicat că ajutorul pentru Siria va fi umanitar, având în vedere că ţara noastră a trimis deja echipe de salvare în Turcia şi nu se poate acţiona în teren şi în altă zonă.
‘Nu suntem singurii care au făcut acest lucru. Bănuiesc că sunt ţări care au trimis acolo sprijin de căutare-salvare, însă mai multe ţări au ales şi partea sprijinului umanitar. Şi, din ce ştiu, din partea europeană, în mare parte s-a ales partea de sprijin umanitar, dar nu numai din partea europeană. Plus pentru noi, acum, să vorbim obiectiv, deci trimiţând deja echipele noastre într-o zonă, e foarte greu să mai acţionăm pe partea de teren în altă zonă. Cum e şi cu incendiile de pădure. Aţi văzut, dacă eram în Grecia, nu puteam să fim în acelaşi timp şi în altă ţară. Deci ţările împart între ele şi sprijinul pe teren. Când trimiţi pe teren, trebuie să ştii că, totuşi, rămâne echilibrată situaţia, în sensul în care n-ai cum să deserveşti mai multe zone internaţionale cu echipele care le avem, care, totuşi, sunt destul de puţine, dacă vrem să luăm. N-avem cum să fim în două-trei ţări deodată şi logistic este foarte greu acest lucru’, a transmis Raed Arafat.
Şeful DSU a menţionat că lista transmisă de Siria include alimente, cazarmament, respectiv saltele, pături, paturi, încălzitoare, generatoare, echipamente medicale, materiale medicale.
‘Lista este una amplă şi, bineînţeles, fiecare ţară caută ce are în depozitele ei şi ce poate să dea. Dacă România va da anumite cantităţi, cu siguranţă vor veni alte ţări şi vor da alte cantităţi. Deja sunt ţări care au trimis pe linie bilaterală în ultima perioadă şi care ştiu fiecare ce au trimis şi ce urmează să trimită pe bază solicitării care este acum pe Mecanismul de protecţie civilă, pe portalul mecanismului. Noi o să intrăm pe portal şi o să spunem – din materialele acestea o să asigurăm unul, două, trei, patru, vine altă ţara şi spune: eu asigur şase, şapte, opt şi aşa mai departe’, a spus el.
Raed Arafat şi-a exprimat speranţa ca ajutoarele să fie trimise cât mai repede. ‘Şi aici lucrăm cu simţul urgenţei, adică nu lucrăm mai relaxat. Din momentul în care a intrat astăzi solicitarea pe Mecanismul de protecţie civilă, noi deja avuseserăm ceva discutat, pregătit, aşa că vom încerca să lucrăm foarte rapid’, a evidenţiat şeful DSU. (Agerpres/ FOTO radioiasi.ro)