#StareaEducației (INTERVIU) Roxana Mihai, psiholog: “În cazul utilizării rețelelor sociale de către adolescenți, nu aș merge pe ideea de interdicție, ci pe cea de responsabilizare. Controlul parental pe dispozitivele electronice este necesar până la o anumită vârstă.”
Publicat de Andreea Drilea, 1 decembrie 2024, 08:53
Cei mai afectați de utilizarea rețelelor sociale rămân, potrivit statisticilor, adolescenții și tinerii. Un studiu realizat de Salvați Copiii România arată că, în ultimii doi ani, unul din trei copii cu vârste cuprinse între 8 și 17 ani a prezentat o formă de tulburare emoțională precum anxietate sau depresie, cauzate de expunerea îndelungată la rețelele sociale.
Conform ultimelor cercetări Salvați Copiii, intervalul de vârstă în care utilizarea acestora devine semnificativă este 5-10 ani.
Potrivit aceluiași studiu, 48,3% dintre copii petrec peste 6 ore pe zi online în cazul unei zile libere, fie că vorbim despre sfârșit de săptămână sau de vacanță, majoritatea acestui timp fiind dedicat rețelelor sociale.
Despre problemele emoționale pe care le poate cauza utilizarea excesivă de către adolescenți a rețelelor sociale și despre cum gestionăm folosirea acestora în beneficiul tinerilor, a discutat colega noastră, Andreea Daraban, cu doamna psiholog Roxana Mihai.
Andreea Daraban: Care sunt cele mai frecvente tulburări emoționale cauzate de utilizarea rețelelor sociale?
Roxana Mihai: În principal, vorbim despre anxietate. Practic, acești copilași, că sunt mititei cei care folosesc aceste rețele sociale, dezvoltă foarte devreme tulburări anxioase care se văd în interacțiunile cu ceilalți. Ceva mai târziu, în preadolescență, vorbim despre stări depresive care pot să apară și cu niște complicații adiacente, și anume gânduri suicidare. Practic, vorbim de o perturbare a funcționării firești, normale, la vârsta copilăriei. Nu sunt de neglijat nici tulburările funcționale, în principal problemele oculare, pentru că sunt expuși mult prea devreme unor stimuli vizuali prea puternici, unor schimbări de cadre mult prea dese și practic “scrolatul” ăsta, cum se numește, cere ca ochiul să se adapteze la aceste schimbări de cadre. Oboseală accentuată, încețoșarea vederii sunt foarte deranjante, pentru că ei nu mai pot să focalizeze cum trebuie, nu mai pot să stea concentrați pe o sarcină.
Andreea Daraban: Concentrarea la școală iar este o problemă.
Roxana Mihai: Problemele de atenție sunt cvasi prezente. Practic, copiii de acum nu mai pot să stea concentrați pe o sarcină. Discutam cu diverse cadre didactice, maximum 10-15 minute pot rămâne concentrați și chiar și în cazul celor mai mari, ei nu mai au această capacitate de a sta aplecați asupra a ceva, pentru că sunt obișnuiți ca acest conținut să se schimbe constant. Nu mai au răbdare, nu mai au nici capacitatea psihică în momentul acela să poată să rezolve ce au de rezolvat, să citească. Este o mare problemă. Copiii nu mai pun mâna pe carte. Unii, nu toți. Marea majoritate, însă, preferă să-și ia informațiile din online, ceea ce nu este neapărat rău. Haideți să vedem că am fost trimiși în online și practic, orele petrecute de către copiii noștri în școala online, în teme online, au luat, să zicem, puterea părintelui de a spune că nu e ok să stai în fața unui ecran.
Andreea Daraban: Trebuie totuși să ne adaptăm vremurilor. Internetul face parte din viața noastră.
Roxana Mihai: Da, dar cu discernământ. Iar la cei mici, undeva până pe la 12 ani, responsabilitatea cade în sarcina a părinților, pentru că nu putem vorbi de discernământ decât după 18 ani, cel puțin din punct de vedere legal. În situații limitate, peste 16 ani. În situația în care copilul petrece foarte mult timp pe dispozitive, atât pentru școală, cât și în scopul distracției sau din alte motive, acel copil nu mai are altă viață, nu mai există în social, în interacțiuni, nici în mediul familial nu mai există.
Andreea Daraban: Ce spun tinerii, adolescenții? Cum se raportează ei la aceste rețele? Care este motivul pentru care le utilizează?
Roxana Mihai: În primul rând, ei spun că este un mijloc de distracție, de conexiune. Conexiunea aceea din fața blocului sau de pe ulița satului s-a mutat în online. Își trimit mesaje pe diverse aplicații, stând unul lângă celălalt. Am fost surprinsă să-i văd în tramvai, în diverse locuri unde se adună tinerii, că ei nu vorbesc unii cu ceilalți, ei vorbesc prin mesaje. Sunt acaparați și sunt acaparați la o vârstă la care ei nu pot, nu au dezvoltarea necesară pentru a înțelege cât de nociv este. Deci, un motiv ar fi distracția, apoi conexiunea, socializarea. Apoi, efectiv pierd vremea, de plictiseală. M-ați întrebat ce spun ei. Cam asta spun. În spate, e de fapt altceva. În primul rând este nevoia de a se conecta la altă realitate, o realitate virtuală, a unor influenceri care postează. Că de fapt, acolo ne ducem cu discuția, fiind inconștienți cât de multe capcane pot să existe. E nevoia de a fi altcineva, practic o fugă de realitate.
Andreea Daraban: De ce simt asta? De ce vor să evadeze din realitate? Interacțiunea aceasta cu rețelele sociale este un gest în sine sau efectul unor disfuncționalități în relațiile sociale ale copiilor, ale relațiilor cu cei de acasă, cu mediul social de la școală?
Roxana Mihai: Nu este ceva în sine, nu are cum să fie. Acest spectru de tulburări sunt generate de contextul familial, contextul școlar sau social. Inclusiv în acest studiu se spune foarte clar că acei copii care nu au părinții foarte prezenți în activități cu ei în mediul familial și se duc spre online. Mai vorbim și de situațiile abuzive, pentru că există și acestea, în care copilul își creează universul lui, pentru că este așa cum vrea el să fie. Deci, iată încă un exemplu că acest comportament este o consecință. În mediul școlar foarte des auzim despre bullying, acesta există și atunci și asta îi îndreaptă pe copii, pe tineri, pe adolescenți spre mediul online. Din aceste cauze decurg și cele ce țin de sfera socială, a interacțiunilor copiilor și astfel apare excluderea, apare etichetarea, catalogarea, apar tot felul de situații în care ei se simt inconfortabil și atunci încearcă să-și regleze puțin intensitatea emoțiilor, trăirilor prin a petrece timp pe rețele sociale.
Andreea Daraban: Pe lângă acest conținut pe care ei îl caută, tinerii doresc să se și expună pe astfel de rețele. Expunerea aceasta timpurie iarăși cauzează o serie de probleme. Un părinte declara că uneori crede că fericirea propriului copil stă într-un like.
Roxana Mihai: Le validează nesiguranța, neîncrederea și incapacitatea de a-și expune un punct de vedere, fie el și eronat, în fața celor care sunt semnificativi pentru el. Întâlnesc deseori părinți care nu știu să asculte, nu știu să-și audă copilul, când acesta îl trage de mânecă. Răspunsuri de felul “nu am timp”, „nu acum”, „mai târziu, dar ce te-a apucat”? îl determină pe copil să se refugieze.
Andreea Daraban: Este foarte important să distingem între tipurile de conținut pe care le accesăm pe internet. Petrecerea timpului pe internet nu este sinonimă cu petrecerea timpului pe rețelele sociale.
Roxana Mihai: Petrecerea timpului pe internet poate să aibă scop educativ. Aspectul acesta nu este unul deranjant sau dăunător. Pot să înțeleg că atâta timp cât folosești internetul pentru a te informa, pentru a-ți adăuga cunoștințe, poți să-l folosești și pentru distracție. Însă, în momentul în care timpul petrecut pentru așa-zisa distracție este mult prea mare, mult prea amplu, deja vorbim de o problemă. Sunt copii care, ajungând de la școală, își aruncă ghiozdanul pe unde pot, nu mai mănâncă, nu își mai asigură o igienă corespunzătoare, nici a încăperii în care locuiesc, nici a lor personală, pentru că timpul acela ar fi timp pierdut. Adică procesele normale și firești, pe care toți ar trebui să le facem într-un mod așezat, deja sunt distorsionate. Tinerii petrec, iarăși, foarte mult timp, înainte de a adormi, pe diverse rețele, în diverse jocuri. Astfel, somnul nu mai este unul de calitate, se culcă foarte târziu, sunt foarte obosiți, practic li se dă peste cap ritmul circadian. Ei sunt într-o stare de surmenaj continuu, sunt incapabili să mai asimileze informații la școală, sunt incapabili să mai fie prezenți în familie.
Andreea Daraban: Influența formatorilor de opinie este una importantă. Aceștia pot promova tot felul de stiluri de viață nerealiste sau un anumit tip de frumusețe sau produse dăunătoare. Cum îi ghidăm pe cei tineri?
Roxana Mihai: În primul rând, dacă noi, ca familie, avem niște valori sănătoase, cu siguranță vom reuși să transmitem o parte din ele și către copiii noștri. În momentul în care influencerii promovează tot felul de comportamente, produse, situații, trebuie să știm că în spate este un interes financiar. E pentru un câștig. Trebuie să-i ajutăm pe tineri să discearnă. E nevoie de timp de calitate petrecut cu copilul, să-l însoțim pe copil, nu să-l etichetăm, să îl catalogăm, să îl certăm, să îl pedepsim, pentru că nu rezolvăm absolut nimic. Îl vom înstrăina și mai tare de noi. Să știm să fim aproape de copii, pentru că în felul acesta vom ști și ce-i preocupă. Și ca adulți responsabili, putem să transmitem informațiile corect și atunci copiii, tinerii, adolescenții să nu mai cadă în capcanele întinse de diverși influenceri.
Andreea Daraban: Din datele pe care le aveți, fetele sau băieții sunt mai afectați de utilizarea acestor rețele sociale?
Roxana Mihai: Depinde. Băieții sunt afectați destul de mult în ceea ce privește tulburările somatice, dar și de tulburări din sfera psihologică, tulburări de dispoziție, cum sunt cele de anxietate, depresia. Doar că ei sunt învățați încă, ceea ce este, zic eu, o mare greșeală, că băieții nu au voie să plângă, nu au voie să sufere. Băieții sunt viitori bărbați, deci ei trebuie să fie puternici și atunci nu-și recunosc aceste probleme decât foarte târziu. Fetele, pe de altă parte, și ele trec prin această, să spunem, suită de probleme. Însă, la ele se adaugă și expunerea, pentru că am întâlnit fete care la indicațiile, cerințele unor persoane total necunoscute, au ajuns să trimită fotografii, filmări, în diverse ipostaze, care apoi au stat la baza unor situații de șantaj. Fetele sunt expuse și din acest punct de vedere. Copiii au o naivitate, ei nu văd întregul. Ei consideră că feliuța aceea pe care o cunosc ei este toată prăjitura. Într-adevăr, băieții stau, se pare, mult mai mult decât fetele, conform aceluiași studiu. Petrec mult mai mult timp pe rețele sociale, pe jocuri. Dar asta nu înseamnă că fetele nu compensează negativ, ca să spunem așa, prin expunerea efectivă.
Andreea Daraban: Instagram-ul și tiktok-ul sunt în topul preferințelor tinerilor, potrivit statisticilor. În Australia, de exemplu, s-a propus introducerea unei limite de vârstă pentru utilizarea Instagram, respectiv copiilor sub 16 ani să le fie interzis accesul pe această rețea. Este aceasta o soluție pentru a-i ține departe pe tineri de rețelele sociale?
Roxana Mihai: Și facebook-ul, care este legat de Instagram, are această interdicție. Nu poți să-ți faci cont dacă ai sub 18 ani. Și? bifezi acolo că ai 18, îți dai altă dată de naștere și se rezolvă. Copiii, adolescenții sunt foarte creativi. Ei vor reuși să păcălească setările de securitate. Nu știu dacă interdicția ar putea să ajute foarte tare, pentru că interdicția de obicei te duce în zona opusă, și anume a fructului oprit, care este mult mai savuros, mult mai interesant. Păi, de ce e interzis? Înseamnă că e fain tare. Cred că de fapt ceea ce ar trebui să se întâmple pleacă din familie. Practic, ar trebui în familie să se facă această educație, pentru ca ulterior aceasta să poată fi extinsă și la școală. O mare atenție trebuie acordată anturajului copilului. Chiar săptămânile acestea am avut, să zicem, ocazia să lucrez cu cineva care susținea ideea să interzicem copilului una, alta. Și copilul ce a făcut? S-a ascuns și tot le-a făcut. Și atunci, când e ascuns, e și mai repede și mai prost și cu niște consecințe asupra cărora noi, ca părinți, nu putem interveni pentru că nu le știm. Aflăm când este prea târziu. Nu aș merge pe ideea de interdicție, ci pe cea de responsabilizare.
Andreea Daraban: Cum pot sprijini adulții adolescenții din familie, astfel încât experiența acestora pe social media să fie una benefică și lipsită de riscuri?
Roxana Mihai: Timp de calitate petrecut cu copiii. Și când mă refer timp de calitate, spun timp care să fie dedicat și copiilor sau să fie integrați și copiii. A asculta copilul când vine, mă refer la copil în ideea de copil al familiei, că poate fi adolescent. A-i da sentimentul că el contează, că este important și că nimic altceva nu mai este mai important în momentul în care el are nevoie de mine ca părinte. Totodată, puterea exemplului. Păi, dacă părintele, mama, învârte într-o mâncare și stă pe facebook și se amuză acolo de una singură, copilul ce poate să facă?
Andreea Daraban: O vină a părinților este că le și permit acestora, de la vârste foarte fragede, să utilizeze aceste rețele sociale.
Roxana Mihai: Absolut. Este necesar, până la o anumită vârstă, controlul parental, timp în care începe pregătirea de fapt a viitorului adolescent pentru ceea ce presupune o oarecare independență în aspecte ce țin de utilizarea internetului. La un moment dat, control parental nu mai poate fi exercitat prin aplicație. Îi punem într-o situație jenantă pe copii când facem asta. De la o vârstă încolo însă, dacă le stimulăm un anumit grad de responsabilitate, un anumit nivel de conștientizare, le împărtășim credințele noastre cu privire la acele conținuturi, să zicem, pe care le vizionează, este clar că, deja, facem pași spre a crește nivelul de independență al tânărului. Pentru că până la urmă, ca părinți, noi ce ne dorim? Să creștem niște tineri responsabili, viitori adulți responsabili, independenți. Ori, ceea ce se întâmplă cu rețelele sociale este total opusul. Sunt total iresponsabili și sunt total dependenți. Abandonarea lor în fața ecranelor este și asta o mare problemă Am avut neșansa să ascult părinți care spuneau că așa stă cuminte, că așa tace. Îi pun tableta în brațe și mă lasă în pace. Nu putem fugi de copiii noștri pentru că ne așează mai bine nouă planurile pe ziua respectivă, cum spun mereu. Ești părinte 24 de ore din 24, 7 zile din șapte în fiecare zi a anului.
Andreea Daraban: Ce le putem spune părinților care au dificultăți în a-i determina pe adolescenți să se deconecteze de pe rețelele sociale?
Roxana Mihai: Aici deja e o problemă de adicție. Când deja a ajuns să fie adicție, nu mai poți să rezolvi în familie și atât. Adresarea la un specialist, în speță la un psiholog, ar fi de preferat. De ce nu și duhovnic, dacă sunt oameni care merg strict pe varianta asta. Este esențial să cerem ajutorul, să nu trăim cu senzația că putem să controlăm tot. Îi interzicem tânărului, îi luăm toate dispozitivele, le ascundem, le blocăm, le spargem, rezolvăm tot și gata. Copilul n-o să mai fie dependent. Greșit, efectele acelei dependențe n-au dispărut. Din contră, s-ar putea să-l adâncim și mai tare într-o stare de tristețe, de depresie, într-un sentiment de excluziune socială. Deci, practic el nu se mai integrează și vedem că se degradează. Soluțiile sunt clare: să recunoaștem că avem nevoie de ajutor, să cerem acel ajutor și să fim complianți la ceea ce ne va spune specialistul. Adică să investim cu acea cunoaștere, pe acel om către care ne adresăm, pentru ca împreună, formând o echipă, să reușim să scoatem tânărul din problema pe care o are. Întotdeauna spun, copilul este simptomul familiei. În momentul în care aduci un copil și-l bagi pe ușa cabinetului și spui are o problemă, vă rog rezolvați-o și tu faci stânga pe călcâie și ai ieșit, deja este o problemă majoră, pentru că tu nu faci parte din rezolvare. Niciodată nu se va rezolva așa. Părinții trebuie să conștientizeze că suntem parte din schimbarea copilului nostru, din binele copilului nostru și din vindecarea lui, atunci când se pune problema în felul acesta.
Varianta audio a interviului
Roxana Mihai este psiholog, psihoterapeut, cu o experiență de peste 12 ani în lucrul cu adolescenții și copiii, atât individual sau cu familiile acestora cât și în cadrul grupurilor de suport. A absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, specializare Psihologie din cadrul Universității “Al. I Cuza” din Iași, având un masterat de Psihologie clinică și psihoterapie. Totodată, dispune de o formare profesională în hipnoză clinică, relaxare și terapie ericksoniană, în cadrul Asociației Romane de Hipnoza clinică, relaxare și terapie ericksoniana (ARHTE), fiind asociată în cadrul Societății Civile de Psihologie Paval & Mihai din 2011.
