Cinematografele din SUA şi Canada, cele mai slabe încasări din ultimii 40 de ani în 2020
Publicat de andereapostolache, 15 decembrie 2020, 10:06
Potrivit datelor analiştilor de la Comscore, pandemia ar fi avut un efect devastator pentru cea mai importantă piaţă din industria cinematografică, care a putut să opereze cu sălile de cinema complet deschise doar până la jumătatea lunii martie.
Cele 2,3 miliarde de dolari reprezintă o scădere cu 80 % faţă de anul 2019.
Asociaţia Cinematografică din SUA a semnalat că în 1984 cinematografele din ţară au avut încasări de 4 miliarde de dolari.
De-a lungul anului 2020, sălile de cinema din America de Nord nu au reuşit să depăşească handicapul provocat de închiderea în primăvară a cinematografelor impusă de pandemia de coronavirus.
În timp ce în Asia au putut să se redeschidă, iar în Europa au putut funcţiona câteva luni la jumătate din capacitate în cel de-al doilea val al pandemiei, în SUA unele state atât de importante pentru această industrie, precum California sau New York, nu au permis ca sălile să-şi reia activitatea în timp ce altele au funcţionat cu un public limitat.
Doar studioul Warner Bros. a îndrăznit să lanseze în cinematografe filmul ,,Tenet”, al lui Cristopher Nolan, vara aceasta cu rezultate slabe, în timp ce restul superproducţiilor vor fi lansate direct pe platformele de ,,streaming” până când se va încheia pandemia.
,,Wonder Woman 1984” va fi primul filmul care va avea astfel premiera de Crăciun.
(AGERPRES/ FOTO Radio Iaşi)