(AUDIO) Iași: Licitația pentru construirea Sălii Polivalente a fost anulată pentru a doua oară
21 februarie 2025, 14:49 / actualizat: 21 februarie 2025, 16:54
Primarul Mihai Chirica a confirmat informația pentru postul nostru de radio, însă a menționat că nu există încă o înștiințare oficială.
Potrivit unor surse, singura ofertă depusă ar fi fost declarată inacceptabilă.
Edilul Mihai Chirica a precizat că valoarea investiției se cifrează la aproximativ 100 de milioane de euro:
Mihai Chirica: Din ce am verificat și noi, se pare că așa este. Compania Națională ar fi în situația în care nu duce licitația la bun sfârșit. Dorim să o reia, motivat de faptul că cel care a depus oferta, fiind și singura, nu a putut să demonstreze întreaga capacitate de a aduce proiectul la bun sfârșit. Decât să dai de un partener cu care să nu poți duce treburi la bun sfârșit și să te împiedici pe la jumătatea drumului, ceea ce ar duce la un blocaj de ani și ani de zile. E mai cinstit să îți cauți printr-o altă procedură, o competiție între mai mulți, poate unde să-l alegi pe cel mai bu. După primirea unei informații oficiale, mă voi deplasa personal la Ministerul Dezvoltării într-o discuție cu domnul ministrul Cseke Attila pentru a accelera reluarea procedurii.
Dacă ar primi undă verde, Sala Polivalentă, cu o capacitate de 10.000 de locuri, ar urma să fie construită în zona Moara de Vânt.
Proiectul includea săli de antrenament, spații comerciale și zone VIP. Nu este prima încercare de atribuire a contractului, o licitație similară fiind anulată în 2022.
(Radio Iași/Constantin Mihai/FOTO – Primăria Municipiului Iași)