Prima pagină » Sandra Lied-Haga violoncel - Victor Lim pian la Iaşi în Classix festival pe 17 februarie

29 februarie, de la 18.10, Concertul Romantic şi Classix in Focus: Viitorul muzicii clasice, cu Rectorul Academiei de Muzică din Oslo, Peter Tornquist la Univers Muzical cu Daniela Vlad

Publicat de dvlad, 29 februarie 2020, 18:39

Ne-am propus să ascultăm astăzi în emisiunea Univers Muzical doi tineri interpreţi, violoncelista Sandra Lied Haga şi pianistul Victor Lim, care au creat o seară excepţională luni, 17 februarie, la Sala Henri Coandă de la Palatul Culturii, evoluând în Concertul Romantic din cadrul Classix Festival.

Classix este festivalul care a adus la Iaşi între 16 şi 22 februarie „a contemporary classic affair”, cum a fost titrat ca motto, o aventură clasică contemporană plină de entuziasm şi tinereţe.

Organizator al Festivalului Classix este Asociaţia Industrii Creative, iar iniţiator şi director artistic, pianistul Dragoş Andrei Cantea. Care declară în broşura programului necesitatea şi dorinţa de a facilita expunerea unor artişti internaţionali şi naţionali în faţa publicului ieşean.

Au fost peste 20 de tineri artiști internaționali care au susţinut 7 concerte, trei dascăli de la Academia de muzică din Oslo şi Universitatea Novia din Finlanda au avut dialoguri educaționale dedicate industriilor creative și, dincolo de experienţa scenică, festivalul a facilitat interesele de business ale comunităţii prin întâlnirea dedicată Turismului Nordic, la Primăria Iaşi, la care au participat reprezentanţi ai Camerei de Comerţ Norvegiano-Română.

Modernitatea Festivalului Classix constă practic în câteva caracteristici care îi dau o personalitate aparte şi proaspătă, prima – ar fi osmoza muzicii cu vizualul, proiecţiile video şi luminile fiind ingrediente nelipsite de la nici un spectacol, vine apoi latura educaţională, Classix in focus, în care profesorii invitaţi au discutat viitorul muzicii clasice, au explicat necesitatea interdisciplinarităţii şi au vorbit despre producerea marilor evenimente în care îşi face loc muzica clasică, o altă characteristică ar fi invitarea mediului diplomatic şi a celui de afaceri. Şi ar fi şi o a 4-a dimensiune, importantă, găsirea unor locaţii diferite, pe lângă cele cunoscute, pentru organizarea concertelor. Marea surpriză fiind, desigur, amplasarea curajoasă a unui cvartet în holul Palatului Culturii, experienţă care s-a dovedit extrem de plăcută şi cât se poate de reuşită ca audiţie.

Şi citez  în continuare din caietul program, “Temele din concertele Classix Festival sunt adresate societăţii moderne şi militează pentru comunicarea internaţională şi respectul reciproc. Astfel, emoţiile vor fi transmise în concerte dedicate divinităţii (a fost Recitalul de pian al lui Dragoş din prima seară, la Catedrala Romano-Catolică), dedicate dragostei, fantasticului şi transformării. De asemenea, respectul reciproc şi înţelegerea aproapelui vor putea fi descoperite în concertele dedicate tradiţiilor nordice, cele evreieşti şi cele americane.

17 februarie, Classix Festival cu Sandra Lied-Haga violoncel, Peter Tornquist – rectorul Academiei de Muzică din Oslo, Victor Lim pian şi Dragoş Andrei Cantea, director artistic

CLASSIX IN FOCUS,

CU RECTORUL ACADEMIEI DE MUZICĂ DIN OSLO,

COMPOZITORUL PETER TORNQUIST

Întâlnirea a avut loc în chiar ziua recitalului pe care îl ascultăm, 17 februarie, şi a avut ca temă Viitorul Muzicii Clasice. Desfăşurată în Sala Voievozilor de la Palatul Culturii din Iaşi şi moderată de Ovidiu Mihăiuc, am avut parte de o comunicare plină de vervă şi armonie şi de un evantai larg de idei despre viaţa muzicii clasice.

Suedez crescut în Elveţia şi Brazilia, Peter Tornquist a devenit rectorul Academiei norvegiene de Muzică în 2013. El a fermecat audienţa ieşeană cu ideile echilibrate şi cultura vastă, dovedindu-se o personalitate modernă, bine ancorată atât în tradiţie, cât şi în viaţa modernă cu toate provocările ei.

Argumentele sale care spun că muzica clasică n-a dus-o niciodată mai bine ca azi sunt total pertinente şi valabile. Domnia sa arată că genul nu mai aparţine doar elitelor, a trecut din saloane la săli imense de concert şi în casele oamenilor, există peste tot în viaţa noastră şi nu mai este o artă exclusivistă, s-a democratizat, e la îndemâna tuturor şi face  parte din cultura fundamentală. Şi în acelaşi timp este în competiţie cu o mulţime de alte genuri muzicale.

Întrebat care sunt compozitorii clasici de azi, Dl Tornquist spune cu umor că, dacă ar fi ştiut, i-ar fi angajat în Acadmia lui. El arată că muzica clasică nu poate fi definită decât după ce trece proba timpului, compozitorii de astăzi fiind, ca toţi compozitorii în timpul vieţii lor, contemporani.

Despre învăţământul musical superior, dl Tornquist spune că trebuie să formeze artiştii de mâine, care au de atins performanţa ca şi cei de azi, dar trebuie să fie mai creativi, să aibă mai bune abilităţi de comunicare, colaborare şi gândire critică, pentru a face faţă schimbărilor din societate şi mai ales pentru a putea fi agenţi ai schimbării, inclusiv în industria muzicii. A modela un tânăr pentru a deveni un artist veritabil este pentru dl Tornquist similar cu a şlefui un diamant, a-i da strălucire şi formă.

Alte tendinţe ale artiştilor de azi sunt de a fi deschişi să abordeze nu doar muzica clasică, ci şi genuri ca pop, jazz sau folclor, şi să se intereseze de tehnologie, informatică şi psihologie pentru a-şi extinde mintea. Dl Tornquist spune că artistul de mâine trebuie să-şi atingă excelenţa în interpretarea unor genuri diverse, nu doar muzică clasică, şi să fie cât mai creativ, pentru ca arta lui să fie viabilă într-o societate în continuă schimbare. Artistul de azi trebuie să-şi dezvolte şi alte modalităţi de a interacţiona cu publicul, exemplele date fiind de tineri care îşi scriu propriile cadenţe la concerte clasice, faptul de a intercala piese contemporane între părţile unora clasice care se pun astfel în valoare reciproc, sau interpetarea muzicii din filme celebre cu orchestră simfonică, în timp ce publicul urmăreşte şi pelicula care se derulează.

O noutate în ceea ce priveşte învăţământul muzical superior în Norvegia este licenţa liberă, în care profesorii îşi propun să dezvolte exact talentul studentului, în orice gen de muzică, diploma fiind în interpretare, nu doar în interpretarea muzicii clasice. Dl Tornquist spune că în Academia din Oslo şi în Scandinavia în general există o schimbare a perspectivei educaţiei, văzută dinspre student. Şi compară procesul cu învăţarea şofatului, în care elevul decide când să accelereze sau să frâneze, iar alături de el instructorul doar îl ghidează. Studentul trebuie să fie pe locul şoferului, spune dl Tornquist.

În compoziţie, originalitatea este condiţie obligatorie, spune dl Tornquist. Pentru a fi compositor, este nevoie de personalitate, cunoaştere şi talent. Să-ţi înţelegi timpul, publicul, să înţelegi tehnologia de azi şi mai ales să lucrezi împreună cu interperţi mari. Şi ne îndeamnă să luăm exemplul muzicii pop, unde compozitorii scriu pentru interpreţi, o muzică devenită a lor proprie, pentru că numai aşa ei vor reuşi să transmită mesajul. În pop nu cunoaştem autorii, ci interpeţii, spune dl Tornquist, dar producătorul ia banii, totuşi. În schimb, a monitoriza reacţiile publicului, ca în pop, pentru a-i da acestuia exact ce-şi doreşte, nu e de dorit, chiar dacă nu se poate ignora feed back-ul publicului, ca autor trebuie să poţi să surprinzi şi să provoci ascultătorul, pentru a-l duce mai departe.

O întrebare excelentă a fost cum putem rămâne prezenţi în ascultarea muzicii clasice, chiar dacă durata ei este mare, a propos, că v-am lăsat să ascultaţi toată Sonata de Faure. Iar dl Tornquist are un răspuns genial, spune că aşa cum te uiţi la un film timp de 2 ore, cum citim timp de 2 ore fărăr să ne plictisim, sau cum se uită unii la fotbal 2 reprize a câte 45 de minute, ar trebui să se poată asculta şi muzică clasică timp de 2 ore. Un exemplu şi mai bun este urmărirea unei partide de şah la tv, în care doi oameni stau nemişcaţi minute în şir. Dar – spune el – acolo e o poveste, o valoare intrinsecă. Şi imaginaţia ta lucrează între timp, ce s-ar întâmpla dacă ar muta nebunul. Şi simulezi pe computer. Şi apoi chiar mută nebunul.  Şi după 30 de secunde se mai face o mutare. şi tu stai şi te uiţi captivat. Muzica clasică ar trebui să înveţe din asta, spune el. Nu trebuie să le spui oamenilor că vor sta bătuţi în cuie timp de 2 ore, şi cu puţin noroc este pauză şi şampanie pe hol, ci să le spui despre ceea ce vor asculta, despre ce se întâmplă în acea muzică. Un alt aspect este că muzica trebuie să te poată surprinde şi ne-a dat exemplul cu sonata de Fanny Mendelssohn, despre care nimeni nu ştia ce este, dar a fost ascultată cu multă curiozitate şi atenţie. Dl Tornquist spune că nu asculţi pentru că ştii ce este, ci pentru că auzi o poveste. Muzica clasică spune poveşti într-un fel neobişnuit. Iar în ziua de azi ea îşi foloseşte limbajul internaţional ca parte din proiecte ce cuprind şi alte arte. Şi repetă mereu, creativitatea, comunicarea şi colaborarea sunt abilităţile secolului 21 pt muzica clasică. Academia de Muzică din Oslo recurge şi la alte mijloace pentru a-şi îmbogăţi studenţii cu experienţe artistice cât mai diverse. Astfel, din totalitatea studenţilor la master, 60 % sunt străini. El subliniază puterea networking-ului, care face ca Academia din Oslo să aibă parteneriate strategice pe termen lung cu academii şi universităţi din alte ţări, pentru a putea avea astfel acces la fondurile pentru cercetare.

Întrebat despre personajele preferate, muzicieni din literatură, dl Tornquist  aminteşte lecturile sale din Thomas Mann, James Joyce, Kafka şi spune că Steven Pinker l-a ajutat să înţeleagă mai bine istoria şi timpurile noastre.

Subsemnata, am întrebat la sfârşit cum se explică interesul pronunţat al Norvegiei faţă de ţara noastră:

• Se pare că În focus în acest Festival este de fapt Norvegia, dar am observat că şi Ministerul Culturii din România are Norvegia ca partener principal în aproape toate proiectele finanţate. Care este politica culturală externă a Norvegiei, ce parteneri aveţi?

România devine o ţară parteneră din ce în ce mai dorită pentru multe alte ţări, sunt conexiuni bune diplomatice, este activă în promovarea calităţilor ei. Norvegia nu face parte din UE, dar suntem europeni, în aria economică europeană. Parteneriatele şi reţelele sunt importante pt bugetele culturale, chestiuni legate de birocraţie, trebuie să învăţăm unii de la alţii. Norvegia are relaţii cu Polonia, România, Ţările Baltice, totul este despre o conexiune originală culturală. Există conexiuni în comerţ, în lingvistică, între univeristăţi. Este un potenţial care ne uneşte, mai degrabă decât cel care ne divide politic. Alte ţări sunt Africa de Sud, Brazilia, Coreea, care a devenit şi ea un partener preferat. Valoarea reală e dată de parteneriatele pe care le poţi crea local. Ideile apar în colaborarea dintre zone diferite din societate.

Şi continuă dl Tornquist: Norvegia este o ţară tânără. A fost colonie a Danemarcei şi a Suediei timp de 400 de ani. Azi îşi caută locul în lume şi înţelegem că suntem foarte departe în nord, suntem doar 5 milioane, trebuie să fim activi şi să avem un dialog cu restul lumii. Şi restul lumii e foarte interesant.

Am încheiat interviul, dar am adunat câteva date despre Norvegia, ţară care are unul din cele mai mari procente alocate din PIB pentru educaţie, de 7,4%. Depăşită în Europa doar de Islanda, cu 7,7 şi Danemarca, cu 7,9. În lume, doar Argentina mai are 7,2 din PIB pt educaţie, Israel 7,3 şi Koreea 7,6. România este pe locul 138 în acest clasament, cu 3,11% iar Moldova pe un surprinzător  loc 18, cu 6,68%. Dacă ne mai gândim şi cât de bogate sunt ţările nordice, vom înţelege care este situaţia reală. Ceea ce urmează este un interviu în exclusivitate pentru Radio Iaşi,

Dl Tornquist ne spune că procentul este foarte sus pentru că ei au industrii puternice în petrol, pescuit, şi sunt mulţi bani. Dacă calculezi doar PIB-ul, nu e o bună comparaţie cu alte ţări. Important este că educaţia este finanţată total de stat. Şi este gratuită.

Nu aveţi academii private?

Foarte puţine. Şi academia mea este independentă dar e tot finanţată de stat.

Şi primiţi întotdeauna cât cereţi?

Primim suficient. Nu tot cât cerem, dar o finanţare generoasă de la Guvern, pentru că o ţară ca Norvegia este destul de mică, are 5 milioane de locuitori, şi pentru a deveni competitivi internaţional, este nevoie de investiţii în educaţie. Educaţia este o parte foarte importantă din societate. Înseamnă să educi doctori, profesori, cercetători, ingineri dar şi artişti, muzicieni, actori, pictori pentru că sunt parte din cultura unei naţiuni. Aşa că avem finanţe ca şi toţi ceilalţi.

În Academia noastră sunt aprox 50% studenţi străini din 40 de ţări, nu e un procent foarte mare, dar la mastere şi doctorat este foarte mare acest procent. pentru că vrem să atragem, pentru că asta ne îmbogăţeşte propria cultură.

Îi finanţaţi? Da . Total, da, educaţia e gratuită. Studenţii străini nu plătesc taxe.  Dar desigur este scump pentru ei să trăiască acolo.

Ne puteţi spune cum găsiţi marea reformă din ţara dvs în educaţie

Cred că e corect să spun că au fost mai multe reforme diferite, pe toate nivelele de educaţie, de la şcoala primară, până la universităţi, au fost schimbări gradate, comparabile cu cele din Europa. Dar pt că noi am investit mult în educaţie, ideea acestor reforme a fost să se crească calitatea. Ne-a interesat calitatea educaţiei, nu doar structurile, câţi ani, câte diplome, ne-am uitat la ceea ce îl face pe student să înveţe mai mult.

Deci copiii ies din şcoală mai educaţi

Să sperăm. Dar ştiţi, unele ţări au avut alte experimente. Finlanda a făcut şi ea o reformă în şcoala primară şi au ieşit foarte bine în testele internaţionale. În Norvegia, aş spune mai degrabă că elevul, chiar cel mai mic, trebuie să înveţe foarte temeinic. Unul din conceptele majore este învăţarea temeinică.

Deci: vin elevii mai bine echipaţi pentru a deveni studenţi în ziua de azi?

Da, putem spune asta, şi totuşi, un raport de săptămâna trecută spune că şcoala primară şi secundară tot nu pregăteşte elevii destul pentru educaţia superioară în general. Este un proces în desfăşurare, care ia destul timp. Sunt sigur că punând accent pe calitatea predării…

Oricum, ştiri bune

Da, şi cheltuim o mulţime de bani pe educaţia profesorilor.

Deci, câţi studenţi aveţi  şi cum vă descurcaţi cu ei, câţi profesori aveţi.

Avem 800 de studenţi în academie, şi 100 în departamentul de juniori, între 13 şi 19 ani. Şi avem 450 de profesori.

Mă aşteptam la mai mulţi.

Dar profesorii au condiţii foarte favorabile de lucru.  Ei pot preda, au timp destul,  şi pot decide singuri dacă să predea mai mult sau să petreacă mai mult timp cu un copil.  Iar în Academia noastră, 30% din jobul lor  este dedicat propriilor proiecte. Cercetare sau concerte.

Ne puteţi spune care sunt cele mai bune rezultate?

Dintre studenţi, Sandra Lied Haga pe care tocmai aţi ascultat-o este unul din starurile tinerei generaţii. A câştigat o mulţime de concursuri, a primit recent o bursă de 100.000 de euro pentru a-şi începe cariera, ea e un exemplu de student strălucit, dar avem şi alţii. Şi profesorul ei de violoncel, suedezul Torleif Thedeen  este unul dintre cei mai mari celişti internaţionali care s-a axat pe activitatea didactică. Şi profesoara pianistului, Kathryn Stott din Manchester, este şi ea una dintre cele mai bune pianiste din Marea Britanie, cu multe colaborări ca acompaniatoare, de exemplu cu Yo Yo Ma. Deci de la profesori ne aşteptăm să fie interpreţi, dar să fie şi pasionaţi de didactică. Când angajăm un profesor nu este pentru că sunt foarte buni interpreţi, ci pentru că vor să fie şi buni profesori. La nivel universitar, ei sunt foarte respectaţi şi este o competiţie foarte mare pentru a ocupa locurile de profesori.

Dl Tornquist ne spune că poziţia sa de rector nu îi mai permite să se ocupe de compoziţie, dar îşi aminteşte cu plăcere că una dintre primele sale lucrări pentru orchestră a fost cântată de Orchestra Filarmonicii din Bucureşti acum 20 de ani. Şi spune că era încă un compozitor tânăr, dar interpetarea a fost una din cele mai bune vreodată. Da, a fost în Festivalul Enescu. Şi spune că are amintiri minunate cu muzicienii români şi Sala Ateneului Român.

Vă redau şi finalul conferinţei, întrebat dacă ar fi să scoată înafara legii un gen muzical, dl Torquist a răspuns că acela ar fi muzica proastă. Muzica comecială proastă. Muzica făcută doar ca să ne distragă atenţia, să ne umple spaţiul. Dar nu aş scoate-o înafara legii, că dispare oricum, spune el.

Şi ce muzică îl face fericit? Muzica pe care poate fugi şi îl face să se mişte. Ascultă orice şi e eclectic, pt că îl îmbogăţeşte. Din tradiţia clasică, Bach ne va face mereu fericiţi, iar Concertele brandemburgice îl fac întotdeauna fericit.

a consemnat Daniela Vlad