Şase români de pe vasul de croazieră Diamond Princess vor fi duşi în Italia cu un avion militar
Publicat de gabrielarotaru, 21 februarie 2020, 09:54
Cei şase sunt doi turişti şi patru membri ai echipajului.
Primii aproximativ 30 de italieni de pe nava de croazieră din portul Yokohama vor pleca spre ţară, din Tokyo, cu un avion militar trimis de Ministerul Afacerilor Externe de la Roma, împreună cu alţi 27 de cetăţeni europeni, printre care şi cei şase români. Avionul va face o escală la Berlin, unde vor coborî o parte dintre pasageri. Odată ajunşi pe aeroportul Pratica di Mare, de lângă Roma, vineri seara sau cel târziu sâmbătă dimineaţă, italienii vor fi internaţi în carantină în Institutul de Boli Infecţioase Spallanzani şi vor fi supuşi altor controale medicale, în vreme ce restul pasagerilor greci, sloveni şi croaţi vor pleca spre destinaţiile lor. Pe nava de croazieră în carantină de peste două săptămâni se aflau 35 de italieni, 25 din echipaj, inclusiv comandantul, iar ceilalţi 10 în vacanţă. Unul dintre pasageri în vârstă de 70 de ani a contractat coronavirus. De sâmbătă, când toate persoanele vor fi evacuate de la bordul navei, italianul va putea fi repatriat cu un avion militar izolat într-o capsulă vidată. Piloţii, personalul de bord al aeronavei, medicii şi tehnicienii de la sol vor fi îmbrăcaţi în costume speciale de protecţie. (Rador/ FOTO radioiasi.ro)